Eliberarea lui Liviu Dragnea – o impostură

•July 15, 2021 • Leave a Comment

Ce impostură să vorbești despre libertate în cazul unui individ și politician care exact libertatea altora a încălcat-o (vezi protestele reprimate din 10 august 2018) . Ce penibil să îi auzi pe fanii lui Dragnea scandând Libertate!

Un fragment din ultima declarație a lui Dragnea, înainte de a fi încarcerat în 2019:

Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram preș, eram ghiocel și PSD-ul era un partid cuminte și nu făcea ce a făcut până acum.

Astfel de afirmații spun mult și multe despre starea jalnică lingvistic (argotică) și moral a politicianului român.

A fi preș, a fi ghiocel?!

Dragnea vorbește ca un borfaș, ca un infractor notoriu, fără nicio sfială.

80 de ani de la deportările din Basarabia și Bucovina

•June 14, 2021 • Leave a Comment

80 de ani de la deportările basarabenilor și bucovinenilor în Siberia și Kazahstan.Primul val de deportări care a adus români basarabeni şi bucovineni în Kazahstan, a avut loc la 12-13 iunie 1941.Din nordul Bucovinei au fost deportate 13.000 de persoane. Acestea nu prea apar în statisticile cunoscute deoarece sunt incluse de multe ori în categoria celor deportate din vestul Ucrainei.Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă

.(informații preluate din Vasile Soare, Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina în Şcoala Memoriei 2010, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011)

Reminder, remember

•June 13, 2021 • Leave a Comment

Când în luna mai 1990 am ajuns în Piața Universității din București și am văzut cu ochii mei ce însemna, ce era mitingul-maraton de acolo, am știut pe loc că este un eveniment de o importanță modelatoare în viața mea. Aveam parte, ca tot omul tânăr peste care a trecut o revoluție (din decembrie 1989, cu toate accentele ei de revoluție și de lovitură de stat!), de un ritual de trecere; mă mișcam dinspre tinerețe spre maturitate într-un mod anume, chiar dacă lucrurile nu erau deslușite pentru mine atunci. Dar simțeam că acel ritual de trecere va fi o marcă a mea ca om, ca cetățean al României (în mod cert sună desuet această formulă), ca intelectual și ca răzvrătită. Am regretat întotdeauna că am fost doar un participant pasiv (înminunat) în acele două zile la București, un raisonneur spontan și empatic venit de la Cluj. Am regretat că nu am notat pe loc tot ce am văzut și auzit, tocmai fiindcă știam, simțeam că e vorba de altfel de lucruri decât de obicei, de lucruri și chestiuni care te formează, te antrenează și funcționează evolutiv multă vreme, lăuntric și psihic, în tine. Ar fi trebuit să țin un jurnal al acelor două zile și chiar al mitingului-maraton așa cum se zărea și percepea de la Cluj, pe tot parcursul său. Dar vremurile erau în devălmășie și în viteză, deja începuse o epocă (sau etapă) fast-food greu de controlat și ingurgitat. Am spus-o în destule texte de-ale mele: Piața Universității 1990 (fenomenul, mitingul-maraton, Golania, Kilometrul 0, Zona liberă de comunism/neocomunism) a fost un loc unde conștiința mea morală s-a ivit și a înflorit cu bătaie lungă. Am renunțat la admirația pasivă a revoltei și am devenit implicată. Țara mea era a mea și a multor altora care gândeau ca mine, dar era și a celor care gândeau exact invers decât mine. Patriotismul, radiografiat astfel, nu putea fi decât un patriotism alternativ (față de varianta găunoasă și inflamat-verbalizată a autorităților momentului – atunci ca aproape întotdeauna, de fapt). În orice caz de la Golania, de la această zonă aparte a golanilor-protestatari din 1990 mi se trage instinctul de răzvrătită și necesitatea de a mă implica civic, de a fi nu atât o voce sau o portavoce., cât de a scrie despre decembrie 1989, despre imaginarul violent al românilor, despre năravurile românești, Piața Universității 1990 și destule altele.Dar Golania a fost urmată de 13-15 iunie 1990, de un abuz și un asalt agresiv al Poliției asupra manifestanților (în 13 iunie) combinat cu o mineriadă (14-15 iunie).

Iuliu Hossu portretizat de tatăl meu Domițian

•June 8, 2021 • 1 Comment

O amintire.

•June 7, 2021 • Leave a Comment

În seara aceasta, de la ora 22, pe TVR 2, la Memorialul durerii, va fi reluată emisiunea despre bunicul meu patern, preotul greco-catolic Vasile Cesereanu. Episodul a fost difuzat în iunie 2017 (după cum indică și videoclipul publicitar), fiind reluat, iată, în 7 iunie 2021. În film apare și tatăl meu Domițian care povestește atât despre tatăl său (bunicul meu), cât și despre episcopul (astăzi cardinalul și martirul beatificat) Iuliu Hossu.

Patria

•June 7, 2021 • Leave a Comment

“Patria /…/ ar trebui să fie locul la care te întorci indferent de unde. Casa, <<acasa>> ta, cred că este vizuina singurătății tale imanent-transcendente, din care nu pleci decât izgonit, mort /…/ “

(Ion. D. Sîrbu, “Adio, Europa!”)

Dialog despre memorialistica greco-catolică de detenție și domiciliu obligatoriu

•June 5, 2021 • Leave a Comment

Un dialog în trei despre memorie, curaj și rezistență. Ana Blandiana, Gelu Hossu (autorul antologiei despre memorialistica greco-catolică de detenție) și subsemnata. O poveste cu eroi și memorialiști care merită onorați din plin.

Scrisoare deschisă

•May 29, 2021 • 1 Comment

Lucrez de 30 de ani la revista Steaua, iar atașamentul meu pentru revistă face parte din mine. Anul acesta, în februarie, s-au împlinit 30 de ani. Tocmai de aceea, documentul pe care l-am primit de la conducerea USR, de la dumneavoastră ca președinte și de la Comitetul Director al USR, este de o brutalitate și injustețe care m-au consternat. Documentul, datat 17 mai 2021, este un preaviz ce anunță concedierea mea din funcția de redactor-șef la revista Steaua, decisă la o ședință a Comitetului Director al USR din data de 13 mai 2021.

De-a lungul acestor 30 de ani de cînd fac parte din redacție, revista a mai traversat situații financiare dificile. Membrii redacției nu au părăsit corabia revuistică, dimpotrivă au muncit chiar și fără o remunerație adecvată. Printre aceștia m-am numărat și eu.

În ultimii ani, am alcătuit o echipă foarte bună împreună cu scriitorul Adrian Popescu. Plecarea lui de la revistă, la finele lui 2020, m-a mîhnit și m-a lăsat singură în gestionarea revistei. Totuși, am reușit să mă achit și să prestez cît pentru două funcții, de redactor-șef și de director, de la începutul anului 2021. Ba chiar și cît pentru o a treia funcție, aceea de secretar general de redacție, pe care o alternam cu Adrian Popescu în perioada în care am fost împreună la cîrma revistei.

Practic, am lucrat cît pentru 2-3 oameni, în ultima perioadă. Am făcut acest lucru inclusiv din spital, în perioada în care eu și familia mea am fost internați, fiind infectați cu Covid (martie-aprilie 2021). Din spital am gestionat revista, am scris editorial, am supravegheat facerea revistei.

Salariile pentru funcțiile de conducere nu sînt ofertante din punct de vedere financiar. În ce mă privește, am renunțat la onorariile care mi se cuveneau (în ultimele 12 luni) pentru textele personale publicate în Steaua ori pentru anchetele și grupajele realizate, întrucît a trebuit să asigur onorarii decente pentru colaboratorii permanenți ai revistei. Gîndul meu a fost constant la bunul mers al revistei.

În data de 17 mai 2021, am primit, printr-un mail, de la dl. Eugen Crișan, angajat al Uniunii Scriitorilor din România, un preaviz semnat de dumneavoastră, ca președinte al USR, în care sînt anunțată că sînt concediată din funcția de redactor-șef al revistei Steaua. „Motivele de fapt ale concedierii – se arată în preaviz – sînt următoarele: vînzările revistei Steaua, în cadrul căreia activează dna Ruxandra Cesăreanu (sic!), au suferit o scădere semnificativă“.

În ședința Comitetului Director din 3.11.2020, se arată în preaviz, s-a acordat revistei un termen de 6 luni pentru creșterea vînzărilor. În ședința din 13.05.2021, Comitetul Director constată că revista vinde, dintr-un tiraj de 500 de exemplare, doar 144.

Coroborînd aceste informații, reiese că, în intervalul celor șase luni, revista a pierdut o parte din vînzări, scăzînd „semnificativ“ pînă la 144 de exemplare. Nu se specifică niciunde care erau vînzările la data de 3.11.2020, astfel încît, în intervalul celor șase luni, revista să fi scăzut atît de alarmant.

Vînzările revistei nu erau foarte ridicate nici înainte. Lucrul acesta nu este singular printre revistele USR. Cauzele sînt multiple, situația pieței de carte și de reviste din România este prea bine cunoscută, inclusiv de către conducerea USR, care dorește să o transforme într-un cap de acuzare împotriva unui singur om. Așa încît este necesar să atrag atenția asupra următoarelor aspecte:

– Comitetul Director cere ca obiectivul creșterii semnificative a vînzărilor revistei să fie atins în plină perioadă de pandemie, care, după cum se știe, a paralizat economia întreagă. A rentabiliza o revistă de cultură într-o perioadă de criză, în care o serie de firme și companii dau faliment, e o ipoteză nerealistă. Cultura și literatura oricărei țări (și revistele acesteia) au fost întotdeauna susținute oficial (sau privat), din motive lesne de înțeles și raționale.

– Conducerea USR a practicat în privința revistei Steaua o politică de discriminare în ceea ce privește difuzarea. Majoritatea chestiunilor administrative se desfășoară centralizat (contracte de muncă, salarizare, onorarii, tipografie etc.). Conducerea USR a negociat un contract de difuzare cu firma Inmedio pentru toate revistele sale, cu excepția revistei Steaua. În ciuda mai multor solicitări pe care le-am făcut în acest sens în anii trecuți, Steaua nu a fost inclusă în pachet. Abia recent, prin intermediul domnului Răzvan Voncu, unul dintre cei trei membri ai Comitetului Director al revistei și director interimar, acest contract a putut fi încheiat. Desigur că respectivul contract nu a avut cum să-și facă simțite atît de rapid efectele asupra vînzărilor, mai ales într-o perioadă de criză economică precum cea actuală, cauzată de pandemie.

– Pentru a fi corectă și imparțială, analiza economic-financiară a Comitetului Director al USR ar fi trebuit să vizeze toate revistele USR și nu doar revista Steaua. Sau ar fi trebuit ca măcar situația vînzărilor și abonamentelor revistei Steaua să fi fost comparată cu situațiile celorlalte reviste. Este o evidență că în România actuală extrem de puține reviste sînt rentabile economic. De aceea, scopul lăudabil al unei Uniuni de creație este și acela de a susține financiar literatura națională, și nu de a-i pretinde discreționar unei reviste cum este Steaua rentabilitate economică, de parcă ar fi un ziar sau un tabloid.

–  În intervalul celor șase luni (3.11.2020 – 13.05.2021), revista a avut tot timpul un director. Pînă la 20 decembrie 2020, director a fost dl Adrian Popescu. După retragerea acestuia, a fost numit un Comitet Director, format din dumneavoastră, domnule Nicolae Manolescu, doamna Irina Petraș și domnul Răzvan Voncu (cum se specifică, în fiecare număr, în caseta redacțională din pagina 2). Acest Comitet Director avea atribuția să gestioneze situația de la Steaua pînă la numirea ori concursul unui nou director. Astfel, Comitetul Director al revistei a avut putere decizională maximă,  deasupra funcției mele de redactor-șef. Doamna Irina Petraș a citit constant revista în faza cap limpede (în paralel cu mine), domnul Răzvan Voncu s-a implicat în revigorarea imaginii și a structurii grafice a revistei și a cîtorva rubrici, precum și în difuzarea revistei în circuitul Inmedio, iar dumneavoastră erați cel care citea revista, monitorizînd autorii care semnează și textele lor. Așa încît să mi se impute doar mie nerentabilizarea revistei trimite la practica țapului ispășitor. Tot ce am făcut ca redactor-șef în această perioadă a fost supervizat de Comitetul Director al revistei Steaua, iar dacă e imputată nerentabilitatea revistei, atunci este cazul să primiți inclusiv dumneavoastră acest reproș.

– Comportamentul dumneavoastră administrativ, domnule președinte Nicolae Manolescu, ca membru al Comitetului Director al revistei Steaua, este contradictoriu. Dacă rentabilizarea revistei a fost o prioritate, atunci de ce ați dispus angajarea, în luna martie 2021, doamnei Andrea H. Hedeș ca redactor? În ședința de redacție din 12 martie 2021, domnul Răzvan Voncu m-a anunțat că doamna Hedeș a fost angajată direct de către dumneavoastră, domnule Nicolae Manolescu. Dacă revista era într-o situație financiară gravă, care să necesite desființarea poziției de redactor-șef, de unde au existat finanțe să fie angajat un nou redactor? Această decizie vă revine în întregime tocmai pe fondul problemelor financiare pe care susțineți că revista Steaua le are. Dacă pentru acest post de redactor au existat finanțe, e absurd și incorect ca aceste finanțe să dispară brusc cînd este vorba de postul de redactor-șef. E o injustețe fățișă și personalizată. Termenul corect este, de fapt, acela de epurare. Cu atît mai mult cu cît salariul meu de redactor-șef nu este considerabil mai mare decît cel al unui redactor (iar lucrul acesta poate fi verificat prin suma care a intrat lunar în contul meu, virată de Uniunea Scriitorilor din România, comparativ cu salariul celorlalți redactori de la Steaua).

–  În preaviz este precizat că sînt concediată din funcția de redactor-șef fiindcă „se impune desființarea postului redactor-șef al revistei Steaua, ca parte a programului de eficientizare a revistei“. De asemenea, mi se pune în vedere că, în ciuda drepturilor asigurate de legislația muncii care prevăd că ar trebui să mi se ofere un post alternativ, sînt anunțată că USR „nu deține posturi de muncă vacante corespunzătoare nivelului profesional“ al subsemnatei. Invocarea „supracalificării“ mele este un gest pur retoric, care nu vă degrevează de obligația de a-mi fi oferit un alt post, fie acesta și de simplu redactor.

–  În legislația noastră, concedierea este doar etapa finală a unui proces prin care angajatul vizat primește succesiv atenționare verbală, mustrare scrisă, penalizare la salariu etc. În cazul de față, singura atenționare privind necesitatea creșterii vînzărilor a fost formulată în ședința Comitetului Director din 3.11.2020, și a fost adresată întregii reviste. Felul în care ați procedat la demiterea mea nu are nimic de-a face cu relațiile dezirabile dintr-o Uniune de creație, ci este o execuție ad personam.

Toate acestea demonstrează că imputările aduse sînt doar niște pretexte pentru a realiza, de fapt, eliminarea mea de la revista Steaua. Nu știu care sînt rațiunile dumneavoastră personale în acest sens. În defintiv, fiecare are dreptul la simpatii și antipatii. În schimb, pot reconstitui cîteva momente ale relației profesionale în care au apărut unele tensiuni.

Reacția dumneavoastră de ostilitate față de mine, domnule Nicolae Manolescu, s-a declanșat în anul 2016 cînd au avut loc mai multe excluderi din USR. Deși am votat acele excluderi, am avut rețineri în privința respectivei proceduri, pe care le-am formulat în ședintele Consiliului USR. Nu am semnat niciodată vreun document împotriva Uniunii Scriitorilor din România sau împotriva dumneavoastră ca președinte al USR. Am avut de cîteva ori (în cadrul Consiliului USR) opinii diferite de ale dumneavoastră în ceea ce privește dreptul la liberă exprimare și la opinie. Lucrul acesta v-a deranjat vizibil de fiecare dată, ca și cum a avea o altă opinie constituia un delict, o culpă oficială. Situația a ajuns într-atît de dezagreabilă (mai ales din cauză că, la un moment dat, o procură trimisă de mine la începutul anului 2017 a fost utilizată pentru cîteva excluderi din USR, deși în procură nu era specificat nimic în acest sens), încît mi-am dat demisia din Consiliul USR.

De atunci, ostilitatea dvs. față de mine a sporit, revistei (și conducerii revistei) reproșîndu-i-se din cînd în cînd (pe cale orală) că publică scriitori neagreați de conducerea USR sau că găzduiește grupaje cu autori foarte tineri care nu erau pe gustul literar al conducerii USR. Nu am comandat niciodată la revista Steaua texte care să submineze USR, ar fi fost nu doar injust, ci și absurd. Dar, dacă am primit uneori la redacție texte literare sau eseistice ale unor autori sau despre autori care nu erau neapărat agreați de conducerea USR, nici nu le-am putut cenzura, nepublicîndu-le. Textele respective erau strict literare, nu făceau politică literară și nu agresau în nici un fel breasla scriitoricească sau instituția USR. A fi scriitor înseamnă a asuma libera circulație a ideilor și a opiniilor, într-un mod civilizat. Mai ales prin texte. Sau considerați că trebuie să reintroducem cenzura (tacit ori oficial)?

Preavizul de concediere semnat de dumneavoastră concretizează această ostilitate vehementă pe care ați acumulat-o împotriva mea pe parcursul ultimilor ani.

Mai există o chestiune injustă și incalificabilă, domnule Nicolae Manolescu. Preavizul semnat de dumneavoastră lovește în demnitatea mea de scriitor. Concedierea mea anunțată prin preaviz este o demonstrație de forță din partea dumneavoastră, un gest de a sancționa în mod discreționar libertatea de opinie, de a ataca statutul și demnitatea unui scriitor, mai exact de scriitoare. Sînt consternată și totodată dezgustată de termenii și de tonul preavizului oficial primit, semnat de dumneavoastră. Scopul președintelui USR este să alunge un scriitor profesionist de la redacția uneia dintre revistele Uniunii Scriitorilor?

În final, vă precizez, domnule Nicolae Manolescu (tocmai pentru că sunteți președintele Uniunii Scriitorilor din România), că numele meu (corect) de scriitor este Ruxandra Cesereanu, nu Cesăreanu, așa cum a apărut în preavizul care anunța concedierea mea. Este o minimă regulă de politețe între scriitori ca aceștia să nu își schilodească numele.

Cluj, 18 mai 2021

Ruxandra CESEREANU 

Protasevici și Lukașenko

•May 24, 2021 • Leave a Comment

Jurnalistul și activistul Roman Protasevici, cea mai recentă victimă a dictatorului din Belarus, Alexandr Lukașenko. Grobianul tiran din Belarus nu s-a sfiit să deturneze un avion ca să îl aresteze pe Protasevici fiindcă acesta îi criticase regimul abuziv, dar și întrucât activa pe o platformă care avea peste un milion și jumătate de cititori. Vânătoarea de jurnaliști și actanți mediatici a sporit în ultimii ani într-un ritm care ar trebui să ne panicheze, la nivel mentalitar și civic.

Limba și spusul sunt arma noastră

•May 24, 2021 • Leave a Comment

Re-re-recitindu-l pe I. D. Sîrbu, câteva vorbe potrivite inclusiv pentru postcomunismul românesc (nu doar pentru comunism):”Dar prostia, lichelismul, foamea neostoită și sălbatică după putere, pohta de a pohti și instinctul bestial de a stăpâni și porunci, acestea sunt dihoniile de care trebuie mai întâi să se ocupe omenirea … /…/ Limba și spusul sunt arma noastră, suntem niște bieți partizani în spatele frontului, apărăm – nu o țară, nici un popor – apărăm doar câteva vorbe și adevăruri ce nu trebuie să piară.”(Ion. D Sârbu, paragraf din romanul “Adio, Europa!”)