„mărșăluim, rezistăm, sîntem vii“

•September 24, 2018 • Leave a Comment

În vreme ce eram la Bruxelles și tocmai vorbisem (în Programul de conferințe organizat de Cabina românească de traducere și interpretare) despre Gulag, despre figura regelui Mihai I, a lui Corneliu Coposu, despre Piața Universității 1990 și Mișcarea Rezist, Marius Chivu scria despre manifestul meu – “Scrisoare către un prieten și înapoi cățtre țară” în “Dilema Veche”. Mulțumesc, Marius Chivu, pentru privirea pătrunzătoare și acută. E un dar grozav pe care l-am găsit la întoarcerea acasă și care mă emoționează! O întreagă istorie despre țara în care trăim.

Feedbook

Depresia de țară

Marius CHIVU

 

(Apărut în Dilema veche, nr. 761, 20-26 septembrie 2018)

 

  • Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten și înapoi către țară – un manifest, Editura Paralela 45, 2018.

Prin ororile politice puse în scenă în ultimii ani, PSD-ului lui Liviu Dragnea, partid plin de figuri odioase de analfabeți corupți și represivi, îi revine „meritul“ nu doar de a fi reactualizat semnificațiile literaturii antitotalitare ale unor Orwell, Kafka sau Eugen Ionescu, dar și de a fi pus scriitorii români în fața necesității de a scrie literatură politică: nu în sensul angajării ei în slujba vreunei ideologii, ci în sensul exprimării artistice împotriva abuzurilor Puterii. Din cauza literaturii de propagandă practicate de tot felul de scriitori mediocri, de la proletcultiștii de serviciu la barzii afaceriști precum Adrian Păunescu, literatura politică a căpătat la noi un nume rău, și pe bună dreptate. Nu e de mirare că, vreme de o jumătate de secol, scriitorii români cu conștiință artistică au pus totul în slujba esteticului și și-au apărat literatura de semnificații politice directe sau imediate. „Un poem splendid, politic în cel mai nobil & mai pur sens al cuvîntului. Mă bucur mult că literatura noastră reușește să recupereze și continentul ăsta și că Ruxandra Cesereanu e unul dintre cei puțini care o fac atît de exemplar“, scrie Radu Vancu pe coperta acestui poem-manifest, el însuși fiind nu atît un scriitor politic, dar un intelectual implicat politic, ca inițiator/animator al mișcării „Vă Vedem“ din Sibiu și comentator constant pe platforma contributors.ro și în rețelele de socializare. Fenomenul este extrem de interesant și e de urmărit cîți scriitori vor urma acest drum, cu ce rezultate artistice, cu ce consecințe de imagine publică, cu ce interes din partea cititorilor. De-asta spun, e foarte probabil ca acest aspect al literaturii cu bătaie politică să fie singura contribuție pozitivă a acestui partid neocomunist iliberal de tristă conviețuire.

După antologia #rezist.poezia (coord. Cosmin Perța, Paralela 45, 2017), acest poem-manifest este, după foarte multă vreme, prima carte personală asumat politică a unui scriitor român. (Petre Stoica, unul dintre poeții mei preferați, a publicat în 1991 placheta de „antilirice“ Piața Tien An Men II). Nu e de mirare că Ruxandra Cesereanu îndrăznește să iasă pe piață prima, și încă la cald, cu un astfel de poem, fiind vorba de un autor sensibil la abuzurile și represiunile Puterii, care a scris mai multe cărți pe subiect: Panopticum. Tortura politică în secolul XX;Imaginarul violent al românilor (reeditare, Tracus Arte, 2016); Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții; Gulagul în conștiința românească. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste plus recentul Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX (Polirom, 2017). De altfel, cînd a apărut acest poem manifest plin de referințe la atacul minerilor împotriva studenților din 13-15 iunie ’90 în Piața Universității (vezi și fragmentul de mai jos), încă nu avuseseră loc violențele jandarmilor împotriva diasporenilor din 10 august 2018 în Piața Victoriei (de unde se vede, cu oroare, un pattern: dacă Iliescu i-a folosit pe mineri, Dragnea a folosit jandarmii – o altă categorie defavorizată educațional – împotriva celor care au îndrăznit să continue să protesteze). Astfel că, citit acum, în septembrie, poemul Ruxandrei Cesereanu reverberează înainte și înapoi în istoria noastră recentă, fiind un manifest in progress, pare că se scrie încă, un manifest-foileton însoțind vremuri tulburi în care tranziția de la comunism la capitalism continuă cu rezistența democrației în fața iliberalismuluil. Colajele lui Laurențiu Midvichi, folosind imagini cu mineri schilodind studenți, ar fi avut un contrapunct vizual perfect în fotografiile cu jandarmi gazînd protestatari. Poate la reeditare.

Scrisoarea-manifest începe splendid: „șoptește-mi pe chat cum mai ești / în timp ce țara se duce de rîpă! / îți amintești cum Dumnezeu / îl întreabă pe Hristos, / într-una din evangheliile imposibile, / dacă i-a vestit pe cei adormiți?“ Poemul palimpsest evoluează liber între imn, manifest și wake-up call, între lamento, elegie și odă (martirii politici sînt invocați în chip de „serafimi supradigitali“), între revoltă și satiră („hala zoologică din parlament“); un strigăt („howl“?) pentru a-i vesti pe cei adormiți că țara, casa, familia și idealurile noastre ne sînt în primejdie. De altfel, țara apare deseori descrisă în imagini dramatice: „țara e ca o jupuitură acum“, „țara stă lîngă noi ca un cățel părăsit“, „țara mea cu ganglion“, „țara, paradis al inadaptaților“, „țara ca un plămîn cu emfizem“… Un leitmotiv al poemului este „depresia de țară“ și rapelurile la momente din istoria recentă (nenumărate referințe, unele directe, altele sublimate liric, citate, sloganuri intrate în folclorul urban protestatar) indică o boală cronică: de la partizanii vînați prin munți și executați de comuniști (număr necunoscut de morți), prin Piața Universității anilor ’90 (spre 100 de morți neoficial) pînă la incendiul din Colectiv (65 de morți cu nume și prenume) se conturează imaginea unei țări împotriva căreia trebuie să te tratezi.

Poemul Ruxandrei Cesereanu, o „cîntare electronică“ cu ambiție de „rapsodie română extremă și fatală“, este nu doar un antidot mundan împotriva uitării, ci și o invocație: „implorare a particulelor supranaturale să se întrupeze /…/ o axă psihedelică pentru sufletul nostru / deocamdată lipsit de înălțare, / o simplă desfacere din craniu și din inerția antropomorfozei“. Dimensiunea religioasă creștină este la vedere încă din opening, dar i se adaugă și spiritualitatea new-age, șamanismele care evocă tînjirea după vindecarea, libertatea și pacea absolute.

Pentru un simplu „voyeur la un exercițiu de colaps“, Ruxandra Cesereanu cîntă mînia cu mult patos. Este un poem cult, deopotrivă liric și dramatic, elegiac și revoltat, direct și retoric, construit pe mai multe paliere, cumulativ, autentic și viu ca o baladă urbană în epoca Internetului. În fond, „mărșăluim, rezistăm, sîntem vii“. #rezist

 

Advertisements

Bruxelles, 20 septembrie

•September 19, 2018 • Leave a Comment

O pornesc spre Bruxelles (Romanian Days. Language Refresher: 17-21/09/2018, Brussels, room ASP 5E2), pentru conferința A mentalitarian History of Romania in communism and post-communism și o fac împreună cu aceste două cărți (“Un singur cer deasupra lor” + “Scrisoare către un prieten și înapoi către țară”), dacă tot voi vorbi despre Gulag, dar și despre dizidenți și opozanți în comunism; iar în a doua parte voi vorbi despre Piața Universității 1990 și Mișcarea Rezist.

IMG_6019

Referendum

•September 19, 2018 • Leave a Comment

Sper ca toți să fim de acord că liberul arbitru e sfânt și se cuvine respectat, mai ales în lumea asta atât de plină de tensiuni și incompatibilități. Alegem fiecare în funcție de ceea ce credem și simțim. Iar ceilalți (care gândesc altfel decât noi) fac la fel și au acest drept. Referendum-ul despre familie e gândit machiavelic (de Dragnea și PSD) ca să divizeze societatea civilă și opoziția. Exact acest lucru trebuie evitat cu luciditate și cu instinct democratic.

Hiba românească

•September 18, 2018 • Leave a Comment

România nu e o țară rea ori proastă și nu e neapărat o țară mai defectuoasă decât altele ; politicienii (majoritari ai) acestui spațiu sunt cei incompetenți, ignoranți, penibili, corupți ori cu tendințe dictatoriale. Aici e hiba. De câte ori prieteni din străinătate mă întreabă lucrul acesta (sau alți români), dau acest răspuns care cred că e firesc. Adevărat, România a căpătat de-a lungul dictaturilor un fel de a fi dresabilă. Populația în procent masiv ignorantă a ajutat la acest dresaj (precum și teroarea ori manipularea). Dar la fel de adevărat este că reacțiile de protest și răzvrătirile au punctat ceva exact pe dos și anume – că România este dresată ori dresabilă până la o limită, că există o graniță explozivă de unde oricând revolta poate izbucni și schimba lucrurile.

Romanian Days – Language Refresher

•September 17, 2018 • Leave a Comment

 

144003

De astăzi au început Romanian Days – Language Refresher, care vor dura din 17 până în 21 septembrie și se vor desfășura la Parlamentul European din Bruxelles. Câțiva dintre participanții la acest proiect care vor ține conferințe în zilele de-acum sunt: Augustin Ioan (The post-Communist Built Environment. Romania as a case study), Ioana Pârvulescu (With the mind and the eyes set on Europe’s map: continuity in Romanian modernity), Cristian Pârvulescu (The Romanian political landscape of the day), Daniel David (Fundamentals of a psycho-cultural profile of Romania today), Elena Platon (Romanian traditional society between myth and history) și subsemnata, cu o conferință despre A mentalitarian History of Romania in communism and post-communism.

Photograph from September 11

•September 11, 2018 • Leave a Comment

41555342_1915485218497208_8540516294565298176_n.jpg

They jumped from the burning floors-
one, two, a few more,
higher, lower.

The photograph halted them in life,
and now keeps them
above the earth toward the earth.

Each is still complete,
with a particular face
and blood well hidden.

There’s enough time
for hair to come loose,
for keys and coins
to fall from pockets.

They’re still within the air’s reach,
within the compass of places
that have just now opened.

 

I can do only two things for them-
describe this flight
and not add a last line.

They jumped from the burning floors-
one, two, a few more,
higher, lower.

The photograph halted them in life,
and now keeps them
above the earth toward the earth.

Each is still complete,
with a particular face
and blood well hidden.

There’s enough time
for hair to come loose,
for keys and coins
to fall from pockets.

They’re still within the air’s reach,
within the compass of places
that have just now opened.

I can do only two things for them-
describe this flight
and not add a last line.

(Wisława Szymborska, “Photograph from September 11”)

jumpers110905_560

Înrudiri fatale la 28 de ani distanță

•September 7, 2018 • Leave a Comment

ROMANIA-POLITICS-CORRUPTION-PROTEST

Nu cred neapărat în erdoganizarea României așa cum se profețește pesimist pe ici-colo. Societatea civilă este energică la noi și are impact real (intern și extern). Iar televiziunile, mai bine de jumătate dintre ele, încearcă să prezinte lucrurile cât de cât corect. Pumnul nu a fost băgat în gură ca să fie cenzurată libertatea de opinie și exprimare, deocamdată. Totuși, când revăd filmările cu represiunea din 10 august, când minciuna ministrului de interne, Carmen Dan, este dovedită și flagrantă, iar figura diriguitoare și repulsivă a colonelului Paraschiv e atât de prezentă în pelicula evenimentelor din stradă, când jandarmiada din 2018 e mai înspăimântătoare, în felul ei, decât mineriada din iunie 1990 (pentru că atunci bătăușii erau niște oameni primitivi, fără instrucție, dresați, ușor de manipulat, dar acum bătăușii sunt oameni educați și plătiți să apere tocmai cetățenii români pe care, în contra misiunii lor oficiale, îi maltratează și abuzează), când Dragnea se dovedește a fi fost implicat ca eminență cenușie a represiunii – ei, bine, chestiunea actuală românească arată devastator. DNA este deocamdată decapitată și cu statut riscant, iar figura procurorului general este sub asediu. Retractilitatea externă față de România este actualmente la fel de mare ca după mineriada din iunie 1990.

protest-nou-1000x600

800 de oameni au depus plângere de vătămare produsă de către jandarmi, după 10 august. Ar trebui ca toți românii (indiferent de opțiunile lor politice) să fie mâhniți și indignați că 800 de oameni au fost agresați cu gaze ori bătuți. Cine compară 13-15 iunie 1990 (lichidarea în forță a mitingului-maraton din Piața Univeritățții 1990) cu 10 august 2018 sesizează că, hmmm, culisele post-securiste ale represiunii sunt pe alocuri înrudite (deși sunt 28 de ani distanță și deși tehnica este alta). Scenele filmate cu violențe asupra manifestanților sunt bântuitoare și nu ai cum să scapi de ele și să le scoți din minte până nu li se va face dreptate victimelor.

protestatar-batut3-696x431