Demnitatea de român și de rege

•December 16, 2017 • Leave a Comment

Preafințitul Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la moartea regelui Mihai I de România:

“Privim acum cu emoție urmele lăsate pe file de timp de acest mare Om care, acceptând umilirile istoriei, a știut să-și păstreze mereu demnitatea de român și de rege. Se confirmă, astfel, cuvintele rostite cu ani în urmă de Majestatea Sa Regina Ana: <<Regalitatea e ceva interior, nu se reduce la mobilier, bijuterii, ceremonii regale…. Un rege nu râvnește la putere. El dorește să aibă forța de a dărui putere și prestigiu poporului său>>.
/…/
Putem afirma că, întâlnind pe Majestatea Sa, am avut privilegiul, de a fi vorbit cu istoria, de a fi ascultat istoria, de a fi atins istoria – cea adevărată, capabilă să ne limpezească și să ne lumineze sufletul.
Așa cum în această viață a acceptat să vegheze de departe asupra României, de-acum, în alt fel, credem că nu va pregeta să-și continue misiunea și menirea.
Ne amintim cu reverență cuvintele Majestății Sale: <<Cu toate greutățile prin care trece Țara și românii…, totuși le spun că trebuie să-și iubească Țara și să se lupte din răsputeri ca Țara să redevină ceea ce a trebuit să fie>>.
Fie ca Bunul Dumnezeu să încununeze pelerinajul său pământesc cu coroana veșniciei cerești, oferindu-i cuvenita răsplată!
Să-i fie odihna în Lumina veșniciei înveșmântată!”

Advertisements

Două Românii

•December 15, 2017 • Leave a Comment

Cele două Românii. Pe de o parte doliul după rege și funeraliile nobile ale unui om de o valoare istorică și morală inestimabilă, Pe de altă parte, infracționalitatea din Parlamentul României de a confisca și malforma justiția – și, în replică, protestele din stradă care continuă pe bună dreptate. Funeraliile mediatizate ale regelui catalizează reînvățarea istoriei reale a românilor – în felul acesta măcar minciunile gogonate propagate de comuniști sunt dezamorsate iar falsificarea istoriei cultivată de regimul comunist și de o parte dintre urmașii săi (în postcomunism) este în sfârșit blamată public, oficial. Regelui Mihai i se face postum dreptate. Mai este de rezolvat, însă, acut, ce este de făcut cu banda de hoți pesediști (și cu acoliții lor) din parlament.

Infracționalitatea parlamentară

•December 14, 2017 • Leave a Comment

Profitând mârșav de doliul național și de funeraliile mediatizate intens ale regelui Mihai și mizând pe faptul că protestatarii ar putea fi mai puțin organizați sau concentrați, PSD intenționează malformarea codului penal și albirea infractorilor (mai ales a corupților). Niciodată DNA nu a fost în asemenea pericol de a fi dizolvată. Sună a cursă contra cronometru a PSD de a distruge funcționarea justiției în România . Cei care propun modificarile în justiție sunt ei înșiși plagiatori, penali ori suspecți de a fi penali, demagogi ori politicieni veroși. Dacă procurorii își pierd independența și dacă justiția va fi hărțuită (așa cum este deja), lucrurile arată dramatic. Dragnea și Tăriceanu au instituit o infracționalitate parlamentară fără precedent.

Magia regelui

•December 14, 2017 • Leave a Comment

Ana Blandiana despre vizita de Paști a regelui Mihai, în 1992 – un reportaj retroactiv fascinant care se citește cu sufletul la gură.

 

https://revista22.ro/70268118/povestea-zilei-de-pati-a-anului-1992.html

Despărțirea de regele Mihai

•December 13, 2017 • Leave a Comment

M-a atins întotdeauna fotografia aceasta, dublă simbolic în felul ei, întrucât trimite la un rămas bun și totodată la o revedere între regele Mihai și mama sa, regina Elena. Nu știu cu limpezime ce e mai tulburător: mângâierea mamei (rămasă mamă, indiferent de vârstă și de poziția sa) față de fiul ei (indiferent dacă acesta este rege sau nu), sau secvența ochi în ochi dintre cei doi. Într-un fel oarecum poematic, așa percep eu acum despărțirea de regele Mihai (un mare timid și un om foarte demn, de o loialitate definitorie).

Cale luminoasă, Sire!

regele-mihai-regina-elena-gara-jimbolia-480x305

Romulus Rusan – arhitect, strateg, descuietor

•December 8, 2017 • Leave a Comment

Un om fain și amintirea lui la un an de zile de la moarte. Romulus Rusan – strategul și arhitectul spiritual al Memorialului de la Sighet.

romulus-rusan-sotul-anei-blandiana

 

Când pier oameni dragi, ne găsim adesea într-o situație confuză și stingheritoare: nu știm cum să ne purtăm, nu știm de la început cum să asumăm doliul (celorlalți), întrucât intervin adesea chestiuni delicate lingvistic, alienări, retractilități – toate firești, de altfel. Dar după ce doliul este, vrând-nevrând, perceput lucid, rațiunea noastră începe să cuantifice figura dispăruților, să o deslușească emoțional și ideatic.

Atunci când vorbește despre Romulus Rusan (în cartea de interviuri și conferințe îngrijită de Ioana Boca, Cuvânt înainte de Ana Blandiana – Istorie, memorie, memorial sau Cum se construiește un miracol, București, Fundația Academia Civică, 2017), Ion Pop are dreptate, cu fibra sa etică transilvană, să îl numească Drept întru poporul său – pe linia unei tradiții iudaice (adaptate în acest caz) legată de oamenii merituoși moral și admirabili.

Când mă gândesc la Romulus Rusan (1935-2016) și la opera sa istorică și etică principală – Memorialul de la Sighet al Victimelor Comunismului – îl numesc, fără șovăială: arhitect, strateg și descuietor. Poate cuvintele acestea sună ciudat, adunate, dar le voi lămuri în cele ce urmează.

Romulus Rusan a fost taxat drept fantast atunci când, alături de Ana Blandiana, a inițiat proiectul Memorialului de la Sighet. Dar tenacitatea sa și obstinația sa tandră față de acest proiect postcomunist au făcut din el un zidar cu memorie lucidă. Nu a fost un arhitect decorativ, ci unul organic, care a văzut de la început în Memorialul de la Sighet – o formă de ontică, nu doar de cogniție. Beton, cărămidă, mortar – toate i-au devenit instrumente arhitectului Rusan care avea în el, fundamental, moral, un inginer de rezistență.

Ca strateg al Memorialului de la Sighet, nu a avut parte de cavalerie și nu a apelat la artilerie (ghiulele, tunuri, mine), întrucât îi repugnau. Nici infanterie mecanizată (tancuri) ori motorizată (camioane) nu a avut la dispoziție. S-a apărat cu resturi de infanterie grea (coifuri și scuturi ori cămeși de zale) atunci când, în mod injust ori aberant, Memorialul de la Sighet și artizanii săi erau acuzați de chestiuni aiuritoare precum extrema dreaptă ori chiar extrema stângă. Ca să facă față unor astfel de atacuri, Romulus Rusan a trebuit să devină, simbolic, comandantul unor vânători de munte, antrenați să se descurce pe teren dificil, în orice timp și anotimp.

Arhitectul și strategul au activat în șase direcții: Memorialul de la Sighet propriu-zis (edificiul cu toate ale sale); colecția de carte ajunsă la peste o sută de titluri, al căror editor principal a fost Romulus Rusan; Școala de vară pentru elevi și studenți, cu materializarea exercițiilor de memorie; expozițiile itinerante; conferințele internaționale tematice; biblioteca de înregistrări cu mărturii (istoria orală).

Dacă Memorialul de la Sighet este o deschisoare (așa cum iscusit creează termenul cineva, referindu-se la felul în care Memorialul s-a deschis către lume și vizitatori, prin istoria sintetizată înăuntrul său), atunci Romulus Rusan este un descuietor. Într-un interviu, el mărturisea că există trei lucruri care l-au făcut să supraviețuiască uman și moral, de-a lungul vremurilor: credința, nădejdea și iubirea (la egalitate unele cu altele). A înțeles funcționalitatea a trei tipuri de memorie, care pot alcătui un potpuriu: memoria emoțională, cea istorică (informațională) și cea etică. A purtat ca nimeni altul bătălia cu amnezia românilor (dar și a Occidentului), războiul cu „adormirea în prezent”. A făcut din memorie o formă de eliberare a celor închiși, schingiuiți, pieriți: a construit un prohod cathartic, o pomenire. Arhitectul Memorialului de la Sighet a fost și un constructor de cenotaf, întrucât clădirea fostei închisori, astăzi, este, simbolic vorbind, și un mormânt al celor ale căror rămășițe nu au fost recupertate. Ca un martiraj să nu fie consacrat, resturile umane ale victimelor sunt camuflate de către opresori, în așa fel încât să fie uitate. Gropile comune (echivalente mormintelor blestemate din Evul Mediu, care adăposteau proscriși, excomunicați, morți de ciumă etc.) au fost conținute în cenotaful Memorialului de la Sighet, devenit astfel inclusiv un monument hagiografic modern. Travaliul lui Romulus Rusan a fost unul echivalent aceluia al Antigonei: obstinația de a-i îngropa, fie și numai simili-liturgic (metaforic) pe cei pieriți în închisori și lagăre. În sensul acesta, el a fost un descuietor și a descuiat fosta închisoare Sighet, laolaltă cu victimele cărora le-a dăruit ceva aparte: statutul de a nu fi uitate și libertatea de a ieși în lumină. Efectul de catharsis la Sighet este o constantă, iar artizanul acestei reacții constante și exorcizatoare a fost – este Romulus Rusan.

O lecție de istorie despre regii României

•December 8, 2017 • Leave a Comment

Lecție necesară de istorie despre regii României.

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/romania-regilor