Vladimir Ghika

•May 16, 2021 • Leave a Comment

Astăzi e duminica mironosițelor la ortodocși și greco-catolici; și tot astăzi (la catolici) e ziua pieirii monseniorului Vladimir Ghika, poreclit vagabondul apostolic, o figură ecumenică de mare sensibilitate și impact uman. A fost protectorul bolnavilor, săracilor, al bătrânilor și al copiilor orfani. Prinț al bisericii, Vladimir Ghika a pierit ca martir pentru credință în închisoarea Jilava, în 1954. Deși avea 80 de ani, a fost torturat de anchetatorii comuniști. Viața sa exemplară a inspirat mulți oameni (din România, Franța și din alte părți). A fost beatificat la 31 august 2013, iar ziua de 16 mai i-a fost consacrată în calendarul liturgic. Deși a fost catolic, a iubit la fel de mult ortodoxia și a rămas în România comunistă, în mod conștient (deși putea să aleagă exilul și să trăiască în libertate), asumându-și sacrificiul pentru credința creștină.

Poltronii, șmecherii, juveții, miticii, farfurizii, cațavencii (lista continuă…)

•May 14, 2021 • Leave a Comment

Recitindu-l pe I. D. Sârbu și romanul său distopic Adio. Europa!, am regăsit în carte o listă sau un mozaic al tipologiilor umane românești în perioada comunistă. Mă întreb dacă nu s-au transferat toate aceste tipologii și în postcomunism (chiar dacă există destule excepții pozitive, sper și bănuiesc). Iată lista lui I. D. Sîrbu (o parte din ea, căci e foarte lungă, am sintetizat aici una-alta), un adevărat bestiariu…Poltronii, șmecherii, juveții, miticii, farfurizii, cațavencii, palicarii, nastratinii, bișnițarii liberali, bișnițarii oficiali, scatofagii din divan, scatofagii din presă, scatofagii ezoterici, pachidermii poetici, saurienii curlingăi, pușcăriașii voluntari, paznicii de silă, paznicii fără voie, lichelele profesioniste, lichelele amatoare, lichelele emerite, ticăloșii cretini, ticăloșii cretinizați, ticăloșii de geniu, bătuții la cap, bătuții la fund, tras-împinșii, schizofrenicii de carieră, băgătorii de seamă, turnătorii de toate gradele, de toate speciile, muritorii de foame, muritorii de viață, urmăriții, urmăritorii, temuții, temătorii …E o listă scurtă, lista lungă și foarte nuanțată are o pagină întrreagă.

Memoriile de închisoare și domiciliu forțat ale lui Iuliu Hossu

•April 19, 2021 • Leave a Comment

O lectură aparte pe care o recomand – memoriile de închisoare și domiciliu obligatoriu ale episcopului greco-catolic Iuliu Hossu – Credința noastră este viața noastră (Editura Viața Creștină, 2003, 2020). O arhipăstorire pe care episcopul o asumă din închisoare și domiciliu forțat, care merită citită cu prisosință. Mai jos, episodul sosirii robilor la închisoarea Sighet.”

Se deschide o poartă în zidul cam de 6 metri înalt și intrăm într-o curte, nu prea mare, în fața unei clădiri cu două etaje; în partea stângă, de a lungul zidului până la intrare, erau înșiruiți o seamă de gardieni în uniforme albastre; erau gardienii penitenciarului din Sighet. Când me-am coborât din mașini, am auzit față de ai noștri spunând între ei și păzitorilor noștri: „Băgăm bivolii la grajd!”; aceasta a fost de bun venit pentru noi.S-au dat jos și bagajele, care trebuiau aduse în urmă; am mers pe rând la intrare; îndată, trecând pragul, mi-am dat seama că intrăm în penitenciar; două etaje despărțite cu pânza de sârmă, cum le-am văzut la penitenciarul din Cluj și cum sunt la toate penitenciarele, pentru a nu se arunca jos cei disperați etc. La capul scării, cu listele în mână, sta directorul institutului și păzitorii noștri respectiv șeful lor: fiecare cum ajungea la rând spunea numele, pe care îl nota directorul; când a venit rândul meu am zis: „Episcop Iuliu Hossu”; îndată mi-a replicat accentuat directorul: „Aici nu este episcop”; aceasta de bine venit, care spunea ceea ce ne așteaptă. Noi, bătrânii, cum am fost catalogați încă de la Căldărușani și aduși în mașină, am fost așezați în celula 48 din etajul I; despre frații din cealaltă mașină, numai mai târziu am aflat în ce celulă au fost închiși; pe unii dintre frați, pe furiș, i-am mai zărit, iar pe alții nu i-am mai văzut tot timpul cât am fost închiși la penitenciarul din Sighet. Ușile erau de fier, în șir ca în toate temnițele; celula noastră era plină cu 14 paturi, șapte suprapuse, pe paturi saltele de paie, cearceaf și pătură sură, binecunoscută încă de la Căldărușani, toate nouă. Toți eram de credință că rămânem aici peste noapte, după spusa însoțitorilor noștri din mașină, dar semnele nu spuneau aceasta. Nici întâmpinarea la sosire a tuturora, nici ce mi-a spus mie directorul cu lista în mână, pe care nota pe fiecare, luându-l în seamă. Unii dintre noi spuneau că suntem la Siguranță; le spuneam: „Acesta-i penitenciarul din Sighet”. Îndată s-au văzut „grafitele” zgâriate pe ușă; erau nume de nefericiți întemnițați, românești, rutenești și ungurești, din cei ce se perindau prin această celulă încă pe vremea ungurilor; îmi aduc aminte bine de anul 1911, lângă numele unui pușcăriaș; grafite interesante, cu mici observări; au rămas fiindcă erau zgâriate pe ușa vopsită gros./…/Dimineață, văzând unde ne aflăm, am hotărât să ne împărtășim din preasfânta Cuminecătură pe care am adus-o cu noi de la Căldărușani, pentru a-l avea pe Domnul în mijlocul nostru; neputând să mai conservăm din sfânta Cuminecătură nimic în cutiuța de argint aurită pe care o adusesem, fără primejdia profanării; aceasta a fost ultima sfântă Împărtășanie pentru cinci ani de zile, cum vom vedea./…/Repet, scumpii mei, se poate să fii fericit în temnița din Sighet, ca și când de azi înainte te-ai învățat și te-ai deprins; așa mergi înainte, într-o viață necunoscută ție, dar cunoscută Domnului, și atâta ajunge, repet mereu.Cu sfânta Împărtășanie adusă cu noi, dăruită de Domnul Isus în ziua primă a Sighetului, am plecat cu Domnul înainte pe calea acestei vieți.Am primit apoi dimineața un ceai de mere, fluturând câteva corobețe și ceva din marmelada din traista noastră, din care s-a tot servit ce era acolo până s-a terminat, și apoi am intrat în „normal”.Nu peste mult a venit sergentul și ne-a somat să pachetăm tot ce avem că plecăm; așa a spus, fără să aflăm unde plecăm, să nu lăsăm nimic în cameră, niciun ac să nu rămână, că altcum, vai! Acum, amintindu-ne de cuvântul însoțitorului nostru de aseară, credeam că plecăm mai departe, în altă parte: „Unde ne vor duce, ne întrebam, la Moisei, sau ne vor trece Tisa?”. Am pachetat totul pentru plecare; ieșind din celulă, încărcat de bagaje, după câțiva pași le-am pus jos, nemaiputând merge înainte; i-am spus că le voi duce pe rând; mi-a strigat răstit să le duc toate; i-am răspuns că nu pot, și chiar dacă va veni ministrul, nu le pot duce deodată; am accentuat și eu cuvintele și pentru a fi auzite de cei din celulele alăturate, căci auzisem mișcare, care arăta că sunt ocupate; am înaintat cu un bagaj, restul s-a îngrijit el să fie dus. /…/A urmat apoi șirul înainte; ajungând și eu la rând, am văzut ce se petrece și cum se face investitura; era de față directorul, medicul, sanitarul și contabilul la masă, care înregistra unele lucruri mai de preț; fără altă introducere, invitare să te dezbraci; am dat jos reverenda, crucea pectorală, cămașa; sanitarul ținea o cămașă cazonă pe care mi-a dat-o să o îmbrac, chiloții schimbați în fața lor, ghetele cu bocanci; am primit cioarecii-pantaloni și un veston, toate vărgate; cămașa și chiloții, tot așa celelalte, noi; tot ce depuneam era aruncat jos, la o parte, ca un lucru netrebnic. A urmat înregistrarea lucrurilor de preț; am dictat contabilului crucea cu lanțul de aur, ceasul cu lanțul de aur, apoi portmoneul cu banii numărați, 11 000 și ceva de lei, pe cât mi-aduc aminte, toc rezervor, pe care a notat contabilul specificând „cu peniță de aur 14 carate”, din care am văzut că este om de treabă, notând aceasta pentru a nu se înlocui; când trebuia să noteze două bricege, care au fost luate când am plecat din Căldărușani, unul cu prăsele de argint nu erau de față; cineva le-a șterpelit de pe masă ori mai înainte; bietul contabil tot căuta, dar nu le putea afla între celelalte; a rămas așa, cu paguba mea; dacă ar fi fost și ar fi rămas numai aceasta… La dezbrăcare, văzând directorul o icoană, mă întreabă: „Dar asta ce-i?”. „Icoana Maicii Domnului”… „Ce Maica Domnului?”, și o dă la o parte cu dispreț.”

Iuliu Hossu a fost beatificat (alături de ceilalți 6 episcopi martiri – Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu) la Blaj, în 2 iunie 2019, de către papa Francisc.

Armenocid și rezistență

•April 15, 2021 • Leave a Comment

Enciclopedia Imaginariilor din România (5 volume)

•April 10, 2021 • Leave a Comment

Emisiunea Europa Christiana – un dialog între Sever Voinescu și Corin Braga – despre Enciclopedia Imaginariilor din România (Editura Polirom, 2020, 5 volume).. Evenimentul editorial al anului 2020.

P. S. Florentin – in memoriam

•April 9, 2021 • 1 Comment

A apărut recent această carte despre figura spirituală a episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu, pierit prematur la începutul acestui an. Am publicat și eu un text scurt aici despre un dialog intelectual aparte pe care l-am avut cu părintele episcop. P.S. Florentin considera memoriile cardinalului Iuliu Hossu (Credința noastră este viața noastră) ca fiind “un testament spiritual” și un “model de trăire”, Iuliu Hossu revelându-se ca un “maestru al vieții spirituale”. De la aceste cuvinte ale arhiereului clujean mi-a venit ideea de a organiza, în cadrul cursului meu numit Literatură și totalitarism (de la Facultatea de litere, din Cluj), un seminar despre Credința noastră este viața noastră la care oaspete special să fie P.S. Florentin. Domnia sa a acceptat invitația, ba mai mult ne-a invitat la rândul său, în ospeție la episcopie, ca să ținem seminarul acolo. Se anunța un seminar special, pe bună dreptate. Era în primăvara lui 2017, în aprilie. Arhiereul era luminos și foarte curios (în sens constructiv și chiar puțin ștrengăresc) despre cum vor arăta discuțiile. Am ajuns la episcopie cu vreo șapte studenți, doar aceștia citiseră cartea de memorii a cardinalului Iuliu Hossu. Episcopul avea o dispoziție tinerească (studențească de-a dreptul), și-a dat jos tichia purpurie (de ierarh) de pe creștet, veselia sa era fățișă, aceea de a întâlni minți tinere și de a dialoga cu ele. Apoi discuția a început, mai întâi au vorbit studenții, analizând experiența de detenție a cardinalului Hossu. Arhiereul îi asculta cu atenție, cu ochi strălucitori, era în mod limpede dornic de comuniune și comunicare. Am intervenit puțin, moderând pe ici-colo intervențiile studenților mei. La final, a vorbit părintele episcop care a dezvoltat o idee pe care mi-o mărturisise succint la un simpozion despre cardinalul Hossu. A vorbit cu înălțare duhovnicească despre demersul mistic al cardinalului Hossu. (despre toate acestea și multe altele, în cartea recent apărută la Editura Viața Creștină, sub egida Asociației Cardinal Iuliu Hossu).

Jurnal covid

•March 30, 2021 • Leave a Comment

Un an de zile am fost extrem de prudentă, mereu purtătoare de mască (uneori, chiar mască dublă, de supraprotecție, când s-a putut și eram nevoită să ies), cu gel antibacterian constant la mine, cu respectarea distanțării etc. Lăsam hainele pe balcon, la fel, pantofii, la aerisit, când reveneam acasă. Nu am stat totuși blocată în apartament, ci am ieșit ritualic, când a fost posibil. Canalul mic cu rațe de lângă blocul nostru și tufișurile din jur au fost esențiale și relaxante, fie și numai pentru o plimbare de un sfert de ceas ori jumătate de oră, seara, când nu era nimeni în preajmă. În rest, doar lucrurile obligatorii, drumurile către tata, cu provizii de mâncare, pe malul Someșului ori alte scurte ieșiri necesare în oraș, la redacție la Steaua, de pildă, sau vizite concise la prieteni.Dar probabil că, după un an de zile, am greșit cumva, undeva, am lăsat garda jos, am fost prea relaxată, fără motiv. Poate de la drumurile cu taxiul, poate de la altceva, poate de la magazinele cu alimente (deși mereu m-am ferit de înghesuială și nu am intrat la cumpărături decât când erau 2-3 persoane maximum în zonă); nu știu exact cum și când, cert este că m-am infectat și i-am infectat și pe cei dragi: Corin și tatăl meu Domițian.

În 12 martie 2021, când se împlinea un an de zile de când autoritățile românești declaraseră oficial pandemia, mi-am făcut testul rapid (deja nu mă simțeam bine) care a ieșit pozitiv. A doua zi, am mers toți trei la o testare amplă. Rezultatul testării a ieșit tot pozitiv pentru mine și Corin (dar nu și pentru tatăl meu, din fericire, care izbutise să își facă deja primul vaccin). Rezultatul l-am primit cu o oră înainte să mergem la primul vaccin Pfizer (eram programați în 18 martie), pe care a trebuit să îl anulăm. Guinness book (world records), nu altceva! ca în ziua când ești programat la primul vaccin să primești rezultatul că ești bolnav de covid. Nenoroc mai mare nici că se putea.

După aceea a urmat degrabă spitalizarea. Am ajuns într-un loc profesionist, la spitalul de boli infecțioase, ne-au ajutat prieteni de-o viață, medici și alți prieteni de-ai lor. Am intrat astfel sub o supraveghere intensă – cu verificări sanitare ramificate și statornice. Sângele, oxigenul, tusea, epuizarea, nesomnul, rând pe rând, mărunțite, detaliate, analizate. Simțeam tot procesul de otrăvire treptată a organismului și mai ales începeam să înțeleg cum se poartă bătălia aceasta individuală.

Seara, ne uitam pe scurt la știri: era dezolant să asiști la isteria dizgrațioasă a antivacciniștilor și la marșul adepților selecției naturale și al imunizării în masă, căci e inuman și dezonorant să ieși în stradă și să protestezi, bazându-te pe faptul că, la urma urmei, cine va muri, va muri, iar cine va trăi, va trăi! Țața Șoșoacă – parcă o reîncarnare frenetică a lamentabilului Corneliu Vadim Tudor! Penibilitatea ei agresivă de mahalagioaică te jenează tocmai în ipostaza de cetățean român care intenționează să rămână sănătos, atât la trup, cât și la minte.

Compensatoriu, ca să uităm de covid, ne mai uitam la postul Paprika, doar ca să ne regalăm cu călătoriile culinare ale lui Jamie Oliver (acasă, cu familia, gătind simplu, ori în Italia, în căutarea rețetelor faimoaselor bunici din sud, ghidat de fostul său mentor Gennaro) ori ale lui Paul Hollywood (o suită de budinci și plăcinte, dar mai ales Campionatul deserturilor din 2015). Nu mi-aș fi închipuit niciodată că voi avea vreodată răgaz să mă uit la atâtea emisiuni culinare (propunând chiar o ierarhie personală), dar iată că etapa covid te deprinde cu destule lucruri inimaginabile,

Cine își imaginează că, dacă ești scriitor, poți scrie în perioada de otrăvire cu covid, se înșeală. Nici măcar un delir mic nu poți scrie. De citit și mai puțin ori deloc (cuvintele o iau razna, zboară din carte ori computer, se duc la naiba, în sus ori în jos). Oboseala te secătuiește, e ca un vierme, ai doar resturi de cuvinte și de gânduri în cap (dacă le mai ai și pe acelea). Senzațiile acestea hiperbolice le poți avea, dar nu le poți transcrie, nu ai energie nici să silabisești cuvinte.

Între timp, tatăl meu Domițian, la al doilea test amplu, a fost și el confirmat cu covid, așa că de la o vreme ne-am găsit toți trei în spital – Corin, tatăl meu și cu mine. Cum am spus deja, atenția bolnavului, atât cât o mai are, se concentrează pe felul în care se simte otrăvit, sucit și răsucit de boală, ca într-un incubator. Percepi lucrul acesta încă de la oxigenul din sânge; respirația ta devine o platformă de lucru și investigație, îți dai seama că respirația ta e cel mai important lucru pe care îl ai de făcut. Când am mers la investigațiile de plămâni, pe drumul spre sala de radiologie erau oameni în pat ori în scaune cu rotile, cu butelii uriașe de respirat lângă ei, atmosfera era terifiantă (nu are rost să minimalizez nimic). Oamenii aceștia nu erau morți, dar infecția îi adusese într-un asemenea hal de invaliditate încât arătau ca și cum ar fi morți. Un fel de rictus mai indica, din când în când, că totuși sunt vii.

Apoi, în ce mă privește, a început procesul de detoxifiere, a început dezotrăvirea. Am simțit-o pas cu pas, cu ajutorul investigațiilor medicale zilnice, cum trupul mi se deschide ca să se vindece, cum medicamentele îl desfac din boală ca pe un cearceaf leoarcă, zvântat și uscat încetul cu încetul. Au contat mult mesajele și contactele din partea prietenilor, toate au dăruit energie și solidaritate care sunt tare de folos în procesul acesta de dezotrăvire al organismului (inclusiv psihic, nu doar fizic). Am asistat la dezotrăvirea mea ca la un spectacol din balcon; deși aveam parcă o lupă cu care studiam totul și mă lăsam studiată (tot de mine). Dezotrăvirea aceasta e o întreagă poveste: căci se naște din epuizare și, treptat, devine o poveste despre resurecție de fapt și despre cum energia reintră în tine. Atunci când se încheie cu bine. Acum sunt bine, în convalescență. Mai aștept doar să se însănătoșească și ceilalți doi dragi ai mei.

Mizeria actuală a unui popor

•March 5, 2021 • Leave a Comment

Vești proaste în această săptămână, de parcă anunțarea valului pandemic al treilea nu ar fi ajuns. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de redeschidere a Dosarului 10 August 2018. Decizia este definitivă. Șefii Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei scapă defenitiv de răspundere penală pentru maltratările (și gazarea) la care au fost supuși protestatarii. De crima din Onești nu mai spun nimic (nici nu mai este nimic de comentat, sunt în continuare stupefiată de tot ce s-a întâmplat). Tatăl meu vizionează câteva ore știrile (spre seară) și după aceea nu mai poate dormi defel. Nu mă mir, cred că lucrul acesta și se întâmplă multora. Câtă mizerie în România, mi-a zis azi dimineață. Cea mai mare mizerie a unui popor e să funcționeze justiția ca o cârpă, a adăugat.

Despre pandemie și opiniile oamenilor

•February 14, 2021 • Leave a Comment

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/predictibilitatea-opiniilor-medicale?fbclid=IwAR2LR6JzZE4gtNoFjd49kPaagFGS67Y-wLKDgJ7hIILTIZn2TyklNpKBgDY

Un excelent articol semnat de medicul Nicolae Rednic – despre vremurile pandemice de acum si opiniile oamenilor.

Predictibilitatea opiniilor medicale

Un inginer din Baia Mare a murit de pneumonie COVID, stînd trei săptămîni acasă cu febră și dificultăți de respirație. Infecția aceasta nu este decît o răceală obișnuită, spunea, nu merg la spital, mai iau vreo boală de acolo. Internat de urgență, în cele din urmă, a fost prea tîrziu. Evaluarea medicală în etapele inițiale ale acestei boli crește mult șansele evoluției bune. Președinții Donald Trump și Jair Bolsonaro au descris COVID-19 ca o răceală ușoară, Gigi Becali i-a spus „un fleac“, iar Dan Bittman – „un altfel de gripă“. Nu știm în ce măsură aceste opinii au determinat bagatelizarea propriilor simptome de către inginerul băimărean. Nici dacă părerea lui despre asistența medicală a fost influențată de declarația Oliviei Steer: „Cîţi dintre bolnavii de COVID au murit din cauza abordării greşite a corpului medical? Nu vom şti niciodată… Însă, cu certitudine, reflexul social al ocolirii medicilor se formează şi se cimentează”.

O profesoară din Constanța, în vîrstă de 40 de ani, a murit de cancer de sîn. Diagnosticată într-un stadiu incipient, a ales o terapie cu ceaiuri naturale citostatice. După doi ani, boala avansase mult și nu a mai putut fi ajutată. Persoanele tinere, cu educație și stare materială bune, optează cel mai des pentru medicina alternativă, considerînd că au competența necesară pentru a lua decizia potrivită. Steve Jobbs, după diagnosticul unei tumori pancreatice, a urmat nouă luni o terapie naturistă; cînd a cerut ajutor medical, boala avansase. Cine i-a influențat hotărîrea profesoarei constănțene e imposibil de precizat, în vacarmul opiniilor favorabile produselor acestei profitabile afaceri, medicina alternativă.

Medicii consultă zilnic bolnavi care au mai multă încredere în ceea ce citesc pe Google sau Facebook decît în recomandările profesioniștilor. Internetul a democratizat informația medicală, iar doctorii nu mai sînt percepuți ca unică autoritate. Motoarele de căutare pe net și forumurile oferite de rețelele sociale oferă o enormă cantitate de informații medicale, adevărate și false, inexacte și incomplete, iar aprecierea calității acestora depinde doar de consumator.

Peisajul opiniilor medicale false din țara noastră, comparat cu cel din alte părți ale lumii, nu este nici mai stufos, nici mai original. Numărul zvonurilor legate de COVID-19 în India sau Brazilia îl întrece cu mult pe al celor de la noi, iar antivaccinismul în Franța este mai răspîndit și mai vehement. Formatorii de opinii false sînt, ca peste tot, fie persoane antisistem, fie adepți ai conspiraționismului, fie promotori ai curelor terapeutice miraculoase. Extremismul politic asociază opinii împotriva ghidurilor medicale oficiale. Cu autoritate parlamentară, Diana Șoșoacă refuză vaccinarea și deconspiră complotul autorităților: „Atît am cerut: dați-mi și mie dovada că ați izolat virusul și că l-ați cercetat. Nimeni pînă acum nu a adus această dovadă. Sînt foarte multe întrebări”. Jurnalista Olivia Steer combină opinii antimedicale („Mamografie? Nu, mulțumesc!”) cu promovarea unor produse pentru sănătate. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, consideră purtarea măștii în biserică, în contextul epidemiei de COVID-19, un abuz împotriva clerului și credincioșilor, iar utilizarea aceleiași lingurițe pentru împărtășirea tuturor ar fi de neevitat, fiind o cutumă de secole.

Atitudinea unor clerici, nu mulți, dar cu influență locală, împotriva măsurilor antiepidemice lasă să se înțeleagă căutarea sănătății ca inversul celei a mîntuirii. Protestele antimască sînt conduse de energici apărători ai drepturilor omului, care transformă orice nemulțumire într-o discriminare. Cunoscutul actor Dorel Vișan recomandă cure naturale de creștere a imunității și dezvăluie consecințele catastrofale ale vaccinării: „Spuneau savanţii că dacă vor umbla la ADN, cam prin anul 2035, femeile Pămîntului se vor steriliza. Şi, atunci, va trebui să se întîmple un lucru, cum s-a întîmplat şi în alte epoci, să vină străinii (extratereștrii!) să refacă viaţa”. Discursurile despre terapiile alternative năpădesc Internetul, purtate deseori de persoane influente pe canalele YouTube sau Facebook. Oamenii intră în farmacii și cer un anumit medicament pentru că o vedetă îl ia. Ceaiurile detoxifiante sau spirulina au puține posibile consecințe neplăcute, dar recomandarea unui antiviral în caz de herpes sau a unui antibiotic în cazul unei dureri de gît poate fi dăunătoare. Influencer-ii YouTube sau Facebook promovează un stil de viață, dar medicamentele, spre deosebire de poșete, decorațiuni interioare sau destinații de vacanță, nu sînt un trend.

În larma opiniilor medicale publice, cînd și unde ar trebui să se audă vocea doctorilor? Nu pot răspunde oricărei informații false apărute în media, dar care este pragul de la care intervenția medicilor este necesară pentru a corecta consecințele negative ale dezinformării? După sugestia președintelui Trump, că infecția cu SARS-CoV-2 s-ar putea trata prin injectarea în vene a unui dezinfectant, asemănător înălbitorului, a fost nevoie de apariția la televiziunea publică americană a unor medici care să arate pericolul unui astfel de tratament.

Doctorii nu vorbesc cu ușurință în public despre meseria lor. Deontologia îi împiedică să practice medicina ca pe o formă de comerț, iar reclama nu este bine privită. Instrucția îndelungată le dezvoltă abilități aparte în conversația privată, cu un pacient, dar nu însușirile necesare comunicării publice. Responsabilitatea, uneori ezitantă, a oricărei recomandări medicale este un inconvenient în discursul public al unui doctor, prin comparație cu siguranța superficială a opiniilor medicale ale nespecialiștilor. Energia necesară infirmării unei opinii greșite este cu mult mai mare decît cea utilizată pentru a o produce. Un ortoped bucureștean mărturisește într-o postare Facebook: „Am fost îndemnat să fac ceva împotriva ororii terapiei cu folie de aluminiu a unor boli osteo-articulare. Păi, am făcut! Am discutat cu responsabilii a zeci de site-uri care propagă asemenea neghiobii. Unii le-au eliminat, dar mulți m-au refuzat, cu argumentul click-urilor; chiar dacă înțelegeau nocivitatea leacurilor găzduite, preferau să mențină un trafic mare pe site. Ce aș putea face mai mult? Nu am nici o șansă în justiție”.

În ciuda acestor impedimente, prezența publică a doctorilor poate opri răspîndirea opiniilor false, infirmîndu-le și oferind surse sigure de informare. Prezența temelor medicale în emisiunile televizate sau radiodifuzate este controlată de codurile de reglementare a audiovizualului. Dezbaterile față în față, între formatori de opinii medicale false și medici, au rezultate imprevizibile. Prezența a doi interlocutori creează un echilibru fals, o pondere egală între opinia științifică și cea necalificată. Pe de altă parte, medicii nu ar trebui să aibă iluzia că, prezentîndu-i fapte sau argumente științifice raționale unui negaționist al infecției COVID-19 sau al protocoalelor de supraveghere a apariției cancerelor, l-ar putea convinge că greșește, cîtă vreme acesta nu vrea să cîștige dezbaterea, ci doar să ațîțe îndoiala. Prezentarea independentă a informațiilor corecte este mai utilă. Campania în desfășurare, privind vaccinarea anti-COVID, prin explicațiile televizate ale experților medicali, este mai eficientă în informarea populației decît o confruntare directă dintre un medic și o jurnalistă antivaccinistă cu abilități de comunicare în public.

În rețelele sociale, controlul opiniilor medicale este practic inexistent. Infodemia medicală de aici ar putea fi combătută prin prezența mai numeroasă a unor doctori printre influencer-i. Miss Franța 2013 este un medic cu sute de mii de fani pe Instagram, postînd consecvent și convingător informații medicale utile. Numărul doctorilor cu simpatii atît de largi pe rețelele sociale este însă mic. Colaborarea dintre medici, specialiști în comunicarea pe Internet și antreprenori ar putea aduce formule media adecvate informării pertinente a publicului.

A-ți exprima opinia înseamnă a oferi maniera ta de a gîndi, modul tău personal de a vedea lucrurile. Cînd vine vorba despre medicină, subiectivitatea părerilor persoanelor necalificate, dar cu prezență publică importantă, poate influența, în bine sau rău, atitudinea față de boală a oamenilor din fața ecranelor televizoarelor sau telefoanelor inteligente, din Baia Mare sau din Constanța. Diferența dintre afirmațiile medicilor și cele ale unor formatori de opinie necalificați nu stă în veridicitatea lor, ci în predictibilitate. Sînt medic, m-am vaccinat anti-COVID și îi îndemn pe toți să se vaccineze, conform recomandărilor științifice. ÎPS Teodosie, întrebat dacă e bine să te vaccinezi, a răspuns: „…iată, cum spunea Sfîntul Pavel, bine e și așa, și invers”. S-ar putea ca atît enunțul meu, cît și cel al înaltului prelat să fie adevărate, dar predictibilitatea lor diferă. Dacă se vor întîlni cu acest virus, cei care îmi ascultă părerea au 5% neșansa să se îmbolnăvească, iar cei care o urmează pe a lui, 50%. Caragiale, afirmînd că opiniile sînt libere, dar nu obligatorii, le avea în minte, fără îndoială, pe cele medicale.

Protest împotriva arestării jurnaliștilor în Rusia lui Putin

•February 4, 2021 • Leave a Comment

În decursul protestelor recente din Rusia, autoritățile au arestat aproximativ 80 de jurnaliști, printre care Serghei Smirnov, editor al site-ului independent Mediazona, condamnat deja la 25 de zile de închisoare, și Anton Feinberg, jurnalist al grupului media RBC.

Identificarea celor aproximativ de 80 de jurnaliști arestați a fost realizată de PEN America, prin vocea Polinei Sadovskaya, directoarea secțiunii din PEN America responsabilă pentru Eurasia.

PEN România, alături de PEN America și de alte centre PEN, condamnă ferm aceste încercări de intimidare și reducere la tăcere a presei independente din Rusia. Este inacceptabilă cenzurarea presei și arestarea jurnaliștilor. Libertatea presei este ne-negociabilă în orice stat democratic. Este exact ceea ce Rusia cere în stradă după condamnarea lui Aleksei Navalnîi: dreptul la un destin democratic.

PEN România solicită autorităților rusești să asculte vocea Rusiei – și să facă pașii necesari înspre un stat democratic, eliberând jurnaliștii arestați și redând vocilor lor libertatea de expresie. Așteptăm de la statele europene, inclusiv de la România, condamnarea fermă a acestui abuz major împotriva libertății de expresie.