Sighet și Bârsana

•May 22, 2017 • Leave a Comment

Excursia documentară cu studenții de la Departamentul de Literatură Comparată ai Facultății de Litere din Cluj – la Memorialul de la Sighet și la Biserica din lemn de la Bârsana. O călătorie de cunoaștere a iadului de odinioară (Sighet și Gulagul românesc) și a raiului (biserica din Bârsana, construită în 1711, astăzi monument UNESCO – pictată integral pe lemn, în interior, o bijuterie)

 

20170520_133944

20170520_134950

IMG_0849

 

20170520_180547

vremuri, vremuri

•May 5, 2017 • 2 Comments

 

Grațierea faptelor de corupție – luare de mită, dare de mită și  trafic de influență – a declanșat pe bună dreptate, din nou, ieșirea în stradă a protestatarilor. Nu o să mă mir dacă va începe un val de auto-ejectări (scârbite) ale tinerilor din România. Dar numai cu scârba la maximum nu se soluționează nimic. E nevoie de tenacitate, energie, rezistență activă, luciditate constructivă, pe lângă ironie și pamflet. Nu doar absurdul, cât mai ales grotescul mănâncă spornic din țara în care trăim.

Primitivism – vorbăria Marinei Le Pen

•May 4, 2017 • Leave a Comment

Nu mă mai mir de demagogia și discursul rudimentar al politicienilor români după ce asist la clănțăneala de speriat a madamei Le Pen, demagoagă, fanatică, primitivă. Cred că primitivitatea este lucrul care mă frapează cel mai tare la Marine Le Pen. Macron polemizează energic și vivace, are nerv și instinct. Sper ca francezii să aibă ochi de văzut și urechi de auzit. Destui români privesc acum cu interes sporit către Franța și așteaptă un semn de echilibru printre atâtea forme de dezechilibru care reverberează în jurul nostru.

Totul e în viteză

•April 30, 2017 • 2 Comments

 

Totul e în viteză în lumea în care trăim, un valvârtej, un carusel. Iar internetul e mai ales o lume a vitezelor lingvistice. Întrucât citim pe fugă, postăm pe fugă, comentăm pe fugă, privim pe fugă. Din pricina acestei viteze a privirii și lecturii se mai nasc ciocniri, tensiuni, malentendu-uri, irascibilități, supărări, ranchiuni. Viteza ne mănâncă viața electronică, nu doar pe cea reală. Temerile, frustrările, neliniștile stimulate de un fapt lingvistic parcurs pe fugă provoacă o agresare a initimității individului, abordat, brusc, pe diferite căi de comunicare, spre a i se cere socoteală, a fi ofensat, violentat, tras de urechi, înțepat, viespuit. Firește, ca destui alții (care au observat această stare de fapt), și eu am adeseori tentația să-mi sigilez pagina de facebook ori blogurile. Dar în felul acesta aș sigila, simultan, și latura de comuniune și empatie care, totuși, există în doze recognoscibile și luminoase.

Lucreția

•March 20, 2017 • Leave a Comment

Lucretia Jurj

 

Lucreţia Jurj (1928-2004), singura femeie care s-a alăturat Grupului de luptători Şuşman, din Munţii Apuseni. Mi-a fost tare dragă și am povestit cu ea destule despre rezistență, între 2000-2004. Trădaţi de ultima lor gazdă conspirativă, Lucreţia Jurj, împreună cu soţul său Mihai şi fratele vitreg al acestuia, s-au trezit încercuiţi de trupele de Securitate în vara anului 1954. Lucreția a stat 4 ani în munți și, după ce a fost capturată, a făcut 10 ani de închisoare. Mărturia ei integrală se găsește în cartea semnată de Cornel Jurj și Cosmin Budeancă, „Suferinţa nu se dă la fraţi…”. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002. Ar merita reeditată.
„Cât am stat la Securitate, nu am avut îmbrăcăminte de puşcăriaş. Ei nu mi-o dat nimic. Eram cu hainele cu care eram îmbrăcată, când m-o prins /…/. Aveam pă mine o bluză şi fustă. Fusta era maro, iar bluza bordo, aşa, cu mânecă scurtă. În picioare mi se pare că aveam pantofi sau ghete, nu mai ţân minte exact ce-am avut. Tăt cu hainele care le-am avut pă mine am stat 5-6 luni” povesteşte Lucreţia Jurj. Aceasta, însă, a găsit o metodă inedită de a-şi menţine hainele curate. În 1954, intra sub duş cu hainele pe ea şi le spăla, pe rând. „Îmi amintesc că mă duceam la baie şi spălam tăt ce-aveam pă mine. Le spălam numa’, cu apă că altceva, săpun sau de ăstea, nu aveam. Mă băgam cu totul sub duş, îmbrăcată şi pă urmă, pă rând le spălam. Când eram gata le îmbrăcam aşa ude şi veneam în celulă. În celulă mă înveleam în cearşaf şi puneam hainele pă calorifer până să uscau.„
Pentru alte informații, poate fi consultat linkul


http://www.memorialsighet.ro/lucreia-jurj-costescu/

Anița și Elisabeta

•March 17, 2017 • Leave a Comment

 

17309172_1340424366003299_81688974273604134_n

O povestitoare și mărturisitoare de omagiat oricând : Anița Nandriș-Cudla (1904-1986), deportată vreme de 20 de ani în Siberia. O supraviețuitoare.

« Carnia s-a topit pe noi, a rămas numai pielia și ciolanile. Puteai să numeri toate ciolanașile, vinile șediau sub piele rădicate ca niște biciuști. Am fost rămas numai schiletul, cum vediam odată prin cărți. Ne uitam unul la altu și gîndiam, aice e sfîrșitu nostru./…/ Ne rugam cu toții lui Dumnezeu să ne dăruiască putere și să ne ajute puteria lui, să putem birui toate greutățile ce stau împotriva noastră și să putem eși din prăpastia ceia, să nu ne rămîie ciolanile prin pustiurile celia depărtate. »

(Anița Nandriș-Cudla, “20 de ani în Siberia. Destin bucovinean”, Humanitas, 1991)

 

17264241_1340719515973784_5390061364092435028_n

 

Elisabeta Rizea (1912-2003), o supraviețuitoare a schingiuirilor aplicate de oamenii Securității și o mărturisitoare impetuoasă despre rezistență și obstinație:

“Sunt ca o mască, acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine și de inima rea pe care am avut-o. /…/
Mi-a căzut, doamnă, păru… Cu ce mi-a căzut cănd m-a spînzurat de cui, cu ce mi-a căzut acolo, în groapa aia, nu mai am păr în cap. Am o băsmăluță pe dedesubt și, uite, cîteva fire. Mi l-au smuls, doamnă, și cică să tac. Da poți să taci, doamnă? Nu pot, nu pot! Îmi vine să zbier ca o vacă, prin cîte am trecut…”

(„Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”, culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Humanitas, 1993)

 

 

 

 

Justiția

•March 15, 2017 • Leave a Comment

Nu președintele, nici guvernul, nici parlamentul, ci justiția este plămânul unui popor. Dacă plămânul acesta se îmbolnăvește, respirația poporului respectiv devine viciată. Nu sunt pentru Fiat justitia, pereat mundus (deviza lui Ferdinand I de Habsburg, în secolul al XVI-lea), dar la fel de riscant îmi pare și principiul dominoului care tocmai se desfășoară acum în justiția română, pe cale de a intra, poate, în colaps. Și poate cel mai periculos și fatal lucru este propunerea unei legi prin care procurorul-șef al României să fie numit (și ales) de Parlament, iar nu de președintele țării. Cum spuneam justiția este plămânul unui popor. Să ne ferească politica și istoria autohtone (ori să ne ferească Dumnezeu!) de vreun emfizem, de vreo fibroză, de vreo pneumonie ! Și ar mai fi destule boli pulmonare, desigur. Dar, poate, sunt eu excesiv pesimistă în momentul de față, din pricina efectului aluvionar al știrilor actuale legate de mersul justiției și de sforile și sforăriile de care depinde aceasta.