Despre România

•July 30, 2020 • Leave a Comment

696_sdc_01Un interviu recent – în Suplimentul de cultură – unde am răspuns la întrebările lui Radu Cucuteanu.

  1. Cu siguranță că ați primit de multe ori această întrebare, însă consider că povestea cărții trebuie să ajungă la cititori: cum de ați ajuns să țineți un jurnal civic?

 

Ruxandra Cesereanu:

 

Nu a fost vorba de la început de un jurnal propriu-zis, ci de notații, observații, comentarii pe care le făceam pe blog și pe facebook pe marginea a ceea ce se întâmpla în România recentă. Apoi, treptat, mi-am dat seama cât de important ar fi fost să existe un jurnal despre mitingul-maraton din Piața Universității în 1990, ce valoare istorică și etică (și umană) ar fi avut un asemenea jurnal, astfel încât românii să înțeleagă destule din lucrurile care nu au fost pricepute sau au fost înțelese greșit. Din mersul lucrurilor, am înțeles apoi eu însămi cât de importante, etic vorbind, sunt protestele Rezist și, la sugestia și încurajarea unor apropiați, am preschimbat notațiile de blog și de facebook într-un jurnal.

 

 

  1. Ați început jurnalul într-un 2 februarie, al lui 2017, și l-ați încheiat într-un simbolic 22 decembrie, 2019. Ce s-a schimbat în acest interval și, mai important, ce nu s-a schimbat? Sau, altfel spus, ce ar fi fost de dorit să se schimbe? Care sînt discontinuitățile societății române de atunci și pînă azi?

 

Ruxandra Cesereanu

 

Poate jurnalul meu ar fi trebuit să se încheie după ce protestele Rezist s-au stins, iar corupții și politica murdară din România au început să primească pedepse oficiale măcar minimal. Întrucât atunci s-a încheiat o etapă decisivă pentru mentalul românesc, în care tinerii au fost implicați ca actanți civici (o etapă care începuse cu revoltele legate de tragedia de la Colectiv, de fapt, din 2015). Dar eu am simțit că trebuie să duc jurnalul (sau să mă ducă el pe mine) până în 22 decembrie 2019, când se împlineau 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989 (atât cât a fost ea așa ceva; căci, după cum arată documentele oficiale recente ale Procuraturii, 22 decembrie 1989 a fost și ziua unui puci al grupului condus de Ion Iliescu și generalul Militaru, puci care a uzurpat revoluția reală, din stradă, a românilor). Cum am afirmat deja, datorită protestelor Rezist corupția a suferit un blam major măcar din punct de vedere moral (chiar dacă ea nu a dispărut, ci și-a găsit alte filiere politice, economice și financiare prin care să continue). Sunt zile în care sunt optimistă și constructivă și sunt alte zile în care scepticismul meu de rezervă este dominant și acut – în legătură cu România. Cei din jurul meu, destui dintre ei, consideră că țara noastră (de fapt locuitorii ei) nu se mai poate/pot schimba, țara aceasta are ceva corupt la nivel general și matricial (lăuntric). Dar eu nu mi-am pierdut încă nădejdea.

 

 

  1. Cum ați rezuma legăturile ombilicale dintre Golania și #rezist?

Ruxandra Cesereanu

 

Am vorbit despre legăturile acestea ombilicale adesea, atât în jurnal, cât și în alte luări de poziție ori dialoguri. Așa încât risc să mă repet; dar poate că această repetiție este necesară: iar cine are de auzit să audă! Gravitatea, dar și ironia sunt două din caracteristicile care unesc protestele din Piața Universității 1990 de protestele Rezist (din 2017-2019). Constanta acestor manifestații stradale au fost ironia şi spiritul parodic, atmosfera hâtră și jovială. Scandările și sloganurile au fost de toate soiurile, dar parodia s-a dovedit a fi cea dominantă. Zeflemeaua a însemnat, însă, energie civică (nu doar haz de necaz). Am zărit multe pancarte cu tot felul de formule paremiologice, sobre sau jucăușe (uneori chiar licențioase, în timpul marșurilor Rezist). Desigur, am o perspectivă generală asupra acestor proteste (fiindcă am monitorizat fenomenul ca ansamblu, la nivel național), totuși trebuie să precizez că ochiul meu de raisonneur s-a axat majoritar pe protestele Rezist desfășurate la Cluj, întrucât la acestea am participat direct.

 

 

  1. Adesea auzim că în România nu se schimbă niciodată nimic. Vedem însă că, atom cu atom, societatea românească s-a schimbat structural – și aici mă refer la structură internă, la etica socială. Iată, dovadă stau tocmai aceste agore, spiritul care a străbătut o mare parte a lumii românești în acest an. Cum ar putea fi sintetizată această schimbare? Cum vedeți azi, acum, dezvoltarea societății civile? A patriotismului alternativ, cînd atâtea s-au mutat pe online?

 

Ruxandra Cesereanu

 

Într-un dialog relativ recent cu eseistul și filosoful Aurel Codoban, dialog despre antiutopia zilelor noastre, moderat de Laura T. Ilea, tocmai despre patriotism alternativ vorbeam, propunând această formulă. La fel, într-un dialog recent cu jurnalistul Eugen Istodor. Dacă e să vorbim despre patriotism, una din întrebările recurente pe care mi-o pun este dacă patriotismul e o himeră? Patriotismul a fost valabil și logic în secolul al nouăsprezecelea pentru ceea ce însemna atunci România (iar înainte de Mica Unire – pentru ceea ce însemnau Țările Române). A fost, de asemenea, cât se poate de logic atunci când a avut loc Unirea din 1918. În timpul comunismului a fost mai degrabă o hibă, un fel de stindard fals, întrucât a fost confiscat de autoritățile totalitare. Patriotismul a existat, în schimb, fie chiar într-o formă patetică, în decembrie 1989, apoi s-a tocit. Mineriadele din 1990 și regimul tutelat de Ion Iliescu l-au diminuat și tocit până la dispariție aproape. În postcomunismul de-acum, actual, și mai ales în lumea internautică dominantă, poate că ar trebui să ne raportăm la un fel de patriotism alternativ. Evident, dincolo de discursurile politice dogmatice și de fațadă, dincolo de retorica sforăitoare a oficialilor. Blogurile, paginile de facebook ale celor (din mulțime) ori ale jurnaliștilor care dezbat cu ardoare încă problemele românești (cauzate de politică și de tensiunile sociale ori economice) pledează, în felul lor pentru existența unui patriotism alternativ. România are, spre norocul ei, multe agore. Poate că acestea și purtătorii neoficiali de opinie (dar cu influență internautică) vor schimba una-alta în țară. E o ipoteză. Sau poate pur și simplu emergia tinerilor (unii școliți în Occident și reveniți în țară; alții rămași în țară, dar asumând o conștiință civică responsabilă) va schimba ceva esențial: o mentalitate conservatoare și primitivă.

 

 

 

 

  1. Glumeam cu prietenii, ieșiți în stradă, că ar trebui să le mulțumim celor ce erau atunci la putere, că datorită lor învățăm legislație cu toții. Că începem să cernem grâul de neghină. În ce măsură am devenit mai responsabili după această experiență, care ne sînt vulnerabilitățile?

 

Ruxandra Cesereanu

 

Protestatarii de la mișcările Rezist au învățat legislație, s-au documentat, au deprins ce înseamnă varii noțiuni din Drept și cum pot fi acestea aplicate în România. E vorba, prin urmare, de o responsabilizare civică evidentă la nivelul populației tinere, mai ales, dar și la nivelul celei mature. Acest tip de documentare nu exista în 1990, în timpul mitingului-maraton din Piața Universității care a reprezentat o fază încă “romantică” a României în proaspătul postcomunism. Totuși, în 1990 s-a ivit documentul civic marcant al Proclamației de la Timișoara, generat în 11 martie 1990, care a punctat ceva esențial ce ar fi putut prilejui schimbarea decisivă a lucrurilor din România, după prăbușirea regimului ceaușist și comunist. Este vorba de legea lustrației. Proclamația de la Timișoara (să nu-i uităm pe principalii gânditori ai acestui document civic: Alexandra Indrieș și George Șerban) a pus tranșant chestiunea legată de legea lustrației. Mișcarea protestatară din Piața Universității din București, în 1990, a asumat solicitarea acestei legi a lustrației. În timpul regimului tutelat de Ion Iliescu, o asemenea lege nu a avut nicio șansă de izbândă. Ce a fost șocant a fost faptul că nici sub regimul tutelat de președintele Emil Constantinescu  – între 1996-2000 (Constantinescu i se opusese lui Iliescu), legea lustrației nu a avut șanse. A fost una din decepțiile produse de președintele (propus de Convenția Democratică) Emil Constantinescu, un lider care s-a dovedit a fi mediocru, nicidecum inovator și curajos (chiar dacă avea, totuși, altă stofă morală decât Ion Iliescu). Între 2017-2019, lumea din stradă, de la proteste, s-a documentat, s-a instruit în ceea ce înseamnă noțiuni de Justiție și Drept. Protestatarii trecuseră în altă etapă, mai lucidă, pragmatică și documentată.

 

 

  1. Zilele acestea se împlinesc 2 ani de la „marea gazare“, iar iată că instituțiile statului se dovedesc tributare unei paradigme pe care o speram apusă, prin dezincriminarea celor care au binevoit să ofere liber la gaze celor adunați la București pe 10 august. Cu atât mai mult de luat în seamă cu cât partidul aflat atunci la putere afirmă azi că, în contextul pandemiei, statul nu are voie să îi interneze pe bolnavi. Adică statul să fie liber să gazeze, dar nu să și interneze. În acest context, unde și cum mai are loc cetățeanul?

 

Ruxandra Cesereanu

 

Organele actuale de analiză și judecată a jandarmiadei din 10 august 2018 au afirmat că dosarul respectiv trebuie clasat, iar abuzurile și agresiunile înregistrate nu au fost altceva decât excese personale ale unor jandarmi. De asemenea, tot oficial s-a afirmat că au existat două tipuri de victime: cele provocatoare și cele inocente, din pricina celor provocatoare fiind molipsite ori invalidate și cele inocente. Personal, nu am mai auzit de mult o asemenea aberație prin care devin vinovate tocmai victimele. România este, din când în când, o țară antiutopică, în care represiunea pare să fie ceva normal. Lucrul acesta e cu adevărat angoasant. Autoritățile PSD care au girat jandarmiada din 10 august 2018 sunt sublimate de parcă ar fi fost relativ angelice, în vreme ce victimele sunt machiavelizate (chiar dacă doar pe jumătate). Profeția mea literară este aceea că se vor scrie romane, cândva, despre toate aceste lucruri. Eu, deocamdată, am scris într-o carte de poezie despre 10 august 2018 (Scrisoare către un prieten și înapoi către țară) și am punctat câteva chestiuni în jurnalul meu civic, deși acum doi ani, la ceasul represiunii din Piața Victoriei, eram plecată din țară. Am ținut, însă, legătura, prin mail, cu domnul Livius Ciocârlie, iar telefonic, cu părinții mei și cu o altă familie apropiată; cu toții au fost devastați sufletește și indignați de ceea ce s-a petrecut la 10 august 2018. Nu este exclus ca la o ediție adăugită a romanului meu frescă Un singur cer deasupra lor să existe și un capitol despre jandarmiada din august 2018.

 

 

  1. Solidaritate, comuniune civică, „patriotism alternativ”, spiritul ludic, pamflet – sînt termeni pe care i-ați folosit adesea în acest jurnal. Cred că acel caz al bârlădeanului care rezista de unul singur era atunci emblematic pentru paradigma în care ne încadram. Dar astăzi cum vedeți lucrurile, vorbim despre o speranță de a construi sau despre o realitate?

 

 

Ruxandra Cesereanu

 

Mă repet și sper să nu devin obositoare prin reacția aceasta: eu nu mi-am pierdut nădejdea. România nu e țară perfectă, dar nici țara cea mai decepționantă din lume; sau cea mai blamabilă. Hibe și cusururi sunt aproape peste tot în lume. Românii au vicii, da, caracteriale, dar au și calități pe care se poate construi îndeajuns. Pe aceste calități ar fi necesară educația și o formare măcar minimal spirituală și civică. Astfel lucrurile s-ar putea îmbunătăți vizibil.

 

 

  1. Pe vremea aceasta pandemică, care ar putea fi evoluția societății civile?

Ruxandra Cesereanu

 

Lucrul cel mai important ar fi combaterea ignoranței și sporirea ori ameliorarea gradului de educație, nu doar la nivelul copiilor și adolescenților ori studenților, ci și la nivelul maturilor ori chiar al celor aflați la senectute. Mă refer în primul rând la educație civică, dar și la instruire în sens general, la ceea ce numeam, cu o formulă poate desuetă, cultură generală. Moda conspiraționitei (în ceea ce privește COVID, de pildă) devine molipsitoare acolo unde există ignoranță, indiferență și lipsă de instruire. Poate că societatea civilă are și acest rost de a instrui, de a-i educa pe cei care sunt needucați, neștiutori, lasă-mă să te las (inclusiv insolenți) și care, din pricina aceasta, manifestă agresivitatea neștiutorului, a celui labil, fragil și complexat (de fapt); și, de aceea, lesne de manipulat.

 

 

  1. Cum am putea fi români mai buni? Europeni mai buni? Oameni mai buni?

 

Ruxandra Cesereanu

 

Prin solidaritate, curaj, competență, comportament civilizat, alergie la injustiție și corupție. Nu văd România neapărat în culori foarte sumbre, comunismul s-a încheiat totuși. În postcomunism, dominant a fost cenușiul. Firește, râvnesc o ieșire din acest cenușiu, chiar dacă, deocamdată, nu văd cum România s-ar putea “înnălbi” brusc. Sper, însă, să ajung să asist, cândva, și la așa ceva.

 

Tot despre 10 august 2018

•July 29, 2020 • Leave a Comment

Mesaj de la comunitatea Declic (prin Cătălina, portavocea Declic), în legătură cu ancheta despre 10 august 2018.

Vineri am fost în audiență la Procurorul General Gabriela Scutea, să-i cer să facă dreptate cetățenilor bătuți și gazați pe 10 august 2018. M-am pregătit încă de la prima oră și am repetat în gând ce argumente am să-i prezint ca să o conving.

Încă am proaspete în cap cele 235 de pagini redactate de cel care a decis închiderea cazului, un procuror întors din calea pensionării parcă pentru a ucide dosarul 10 august. Dar sistarea anchetei privind abuzul jandarmeriei riscă să ucidă și mica urmă de încredere pe care mulți dintre noi o mai aveam în sistemul român de justiție.

Am lăsat copilul la grădiniță și pe drum am continuat să-mi pun ideile în ordine. În fața Parchetului General mă așteptau alți șapte activiști de la alte organizații nonguvernamentale. Era și o mașină de jandarmi vigilenți, pregătiți probabil să reacționeze dacă “Doamne, ferește!” ne vine ideea să protestăm. Mă uitam spre ei și mă gândeam în sinea mea dacă sunt acolo și cei care ne-au sufocat acum doi ani cu gaze toxice.

Am stabilit ultimele detalii cu colegii activiști și am intrat. De data aceasta, față de alte întâlniri oficiale pe care le-am avut la parchet, a trebuit să intrăm prin spate. Ne-au dus practic înăuntru pe ușa inculpaților. Dintr-o dată m-am gândit că pe sub această poartă ar fi trebuit să treacă jandarmii vinovați pentru violențele de la 10 august, nu victimele lor.

Gabriela Scutea ne-a primit în sala de consiliu. A început prin a ne spune că e abonată la mailurile Declic, așa că știe de petiția noastră. Colega mea, Olga, printase cele 40.000 de semnături, pe care i le-am înmânat cu inima strânsă.

Eu una nu mă emoționez de obicei la întâlniri oficiale, ani la rând am avut în fața mea oficiali de toate rangurile, când eram reporter. De data asta, însă, când am început să vorbesc, vocea îmi tremura. Emoția m-a cuprins povestind despre copiii și bătrânii răniți și gazați pe 10 august.

În același timp, am realizat miza uriașă pentru care trebuie să o convingem pe Gabriela Scutea să redeschidă ancheta. Dacă acest dosar moare, va fi un nou dosar al Revoluției sau Mineriadei, vom mai scrie de fapt încă o filă neagră în scurta istorie a democrației românești.

Procurorul General ne-a spus că și pe ea au impresionat-o evenimentele de acum două veri, că a urmărit la televizor protestul minute bune. Și că faptele de la televizor nu mint. M-am trezit deodată că întreb, cu vocea apăsată: atunci ce v-a oprit să redeschideți dosarul? Răspunsul a fost unul evaziv, de genul: nu am redeschis încă, vom vedea, analizăm. Speram la mai mult, un asemenea abuz nu ar trebui să scape nesancționat de un procuror care vrea să se facă dreptate.

Apoi Diana de la Inițiativa România i-a amintit de exprimările plastice ale procurorului Doru Stoica. ”Nu sunt foarte fericită de unele sintagme utilizate de procuror în ordonanță”, a spus Gabriela Scutea, cu referire la protestatarii denumiți panseluțe și buruieni arate de jandarmi. Într-adevăr o exprimare nefericită când vine vorba de copiii gazați în acea zi, copii care nu pot rămâne tot restul vieții cu amintirea unor abuzuri pentru care nimeni nu a plătit.

Nu a părut foarte convinsă de argumentele noastre. Și atunci, m-am gândit pentru prima dată că poate cele 40 000 de semnături, pe care le aveam cu mine, nu sunt de ajuns. Poate Gabriela Scutea se gândește să își aplece atenția asupra altor dosare din cauză că nu simte foarte apăsat presiunea noastră.

Așa că acum nu pot să nu mă gândesc că oamenii care au fost în piață, prietenii și familiile lor, cei care au urmărit cu sufletul la gură protestul, minut cu minut, trebuie să afle de această petiție. Să poată să îi spună și ei Gabrielei Scutea că sunt cu ochii pe decizia pe care o va lua în curând. Este foarte greu să ignori, fără consecințe, 100 000 de voci.

Însă, dacă vrem să o convingem pe Gabriela Scutea, trebuie să ajungem la toți cei care nu sunt împăcați cu mușamalizarea dosarului 10 august. Iar aici am nevoie de ajutorul tău, Ruxandra. Scrie-le și tu celor care știi că au fost acolo acum doi ani, celor care mai cred în dreptate și în puterea cetățenilor.

Dacă fiecare dintre noi va trimite petiția către apropiați, vom putea depăși 100.000 de semnături. Iar eu voi merge din nou la Gabriela Scutea și îi voi cere să facă dreptate.

Mi-a rămas în minte ce a spus unul din ceilalți participanți la întâlnire, Cosmin de la Funky Citizens: “ Dacă ne luați dreptul la liberă exprimare, ne puteți lua apoi orice alt drept”. Dacă încă un protest pentru drepturile cetățenilor va muri sub bastoanele forțelor de ordine, fără niciun vinovat, atunci în România nu vom putea să mai protestăm vreodată liber și pașnic.

De aceea, mai mult ca oricând, îmi doresc să ne strângem 100.000. Nu e imposibil, trebuie doar ca tu să distribui petiția către oameni ca tine. Și să îi rogi să semneze.

Decizie toxică pentru păduri

•July 27, 2020 • Leave a Comment

De parcă nu ar fi ajuns pandemia, acum boala e molipsitoare și la nivelul jafului de păduri din România. Comunitatea Declic a postat recent aceste informații angoasante:

Parlamentarii sunt pe punctul să ia o decizie extrem de toxică pentru păduri.

În prezent, o prevedere anti-monopol din Codul Silvic le interzice marilor companii din industria forestieră să cumpere mai mult de 30% dintr-un sortiment de lemn. Asta protejează firmele mai mici și protejează pădurea de lăcomia firmelor ca Schweighofer.

Parlamentarii vor să modifice Codul Silvic în așa fel încât această prevedere ce protejează pădurea să fie înlăturată, sau să poată fi ocolită. Și o fac pe nevăzute; e vară, oamenii sunt cu ochii pe pandemie, sau sunt în vacanță. Prea puțină lume mai e atentă la ce legiferează politicienii.

Nu avem timp de pierdut. Săptămâna aceasta se votează modificările la Codul Silvic în Comisia Agricolă din Camera Deputaților și, în scurt timp, se va vota în plen. Până atunci, trebuie să facem cunoscut faptul că parlamentarii majoritari lucrează, practic, în interesul celor ce ne distrug pădurile.

paduri taiate 1

paduri taiate 2

paduri taiate 3

Petiție pentru re-anchetarea represiunii din 10 august 2018

•July 22, 2020 • Leave a Comment

E important să fim cât mai mulți, ca să îl convingem pe Procurorul General al României să redeschidă ancheta 10 august. Cu siguranță că ai prieteni sau cunoscuți care îți împărtășesc opinia și cer dreptate pentru manifestanții pașnici agresați de jandarmi.

Apasă pe butonul de mai jos și distribuie către prietenii tăi petiția, ca să o semneze. Așa, vom fi suficient de mulți:

 

 

Despre Declic: suntem o comunitate de cetățeni ce militează pentru o societate mai dreaptă. Declic pune puterea în mâinile oamenilor pentru a consolida democrația din România, propunând un nou mod de implicare. Vrem să fim mai mult decât alegători și să ne asigurăm că vocile noastre sunt auzite tot timpul, nu doar o dată la patru ani. declic.ro aparține cetățenilor vigilenți, nu-și propune să se transforme în partid politic, ci să sancționeze derapajele funcționarilor publici, administrației și clasei politice.

 

Ne organizăm online și manifestăm offline: totul începe cu o petiție sau un apel la acțiune. Așteptăm un răspuns sau o reacție din partea instituției sau a persoanei publice vizate. Dacă reacția nu vine sau nu este convingătoare ne organizăm pentru a pune presiune publică.

 

 

Scene (clasate) de represiune

•July 19, 2020 • Leave a Comment

DIICOT a clasat dosarul jandarmiadei din 10 august 2018. Mă întreb cum pot fi clasate astfel de scene de represiune!?

protest 1

protest 2

protest 3

Mâhnire

•July 18, 2020 • Leave a Comment

DIICOT, în dosarul 10 august, clasat parțial: A existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei / Nu toate “victimele colaterale” au fost şi “victime inocente”

DIICOT susţine, în ordonanţa de clasare a dosarului “10 august”, în care au fost scoși de sub urmărire penală șefii de atunci ai Jandarmeriei, că a existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat. Mai mult, procurorii au tras concluzia că nu toate victimele “colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi victime “victime inocente”.
“Încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a eșuat mai ales din cauza atitudinii protestatarilor asumaţi ca fiind paşnici”
În documentul întocmit de DIICOT, prin care şefii Jandarmeriei au fost exoneraţi de orice vină pentru intervenţia în forţă împotriva manifestanților din Piaţa Victoriei, procurorii susțin că, după ora 16,00, o parte dintre protestatari “au exercitat acţiuni violente asupra dispozitivului de jandarmi”, în care au aruncat cu sticle şi pietre.
Procurorii arată că încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a fost un eşec, mai ales din cauza atitudinii protestatarilor paşnici.
  • “Începând cu această oră, efectivele Jandarmeriei Române au folosit materialele şi mijloacele din dotare, inclusiv substanţe iritant-lacrimogene, punctual, pe direcţia unde se aflau persoanele care se manifestau violent, în scopul împiedicării pătrunderii în obiectiv, asigurării protecţiei personalului, respectiv realizării manevrei de forţe în vederea izolării şi extragerii din mulţime a persoanelor violente, operaţiuni sortite de cele mai multe ori eşecului, în condiţiile în care protestatarii asumaţi ca fiind paşnici dezavuau prin huiduieli, gestică şi manifestări violente demersurile forţelor de ordine”, precizează DIICOT.
Procurorii spun că modul de exercitare a violenţelor asupra forţelor de ordine “a avut un caracter de noutate, reflectând o mutaţie în plan acţional”. Astfel, agresiunile s-ar fi manifestat de-a lungul întregului dispozitiv, cu mobilitate crescută, atât în zona de contact, cât şi în interiorul masei de participanţi (din rândurile 2, 3 şi în adâncime).


“Protestatarii pașnici chiar s-au amuzat de violenţele exercitate împotriva forţelor de ordine”
DIICOT susține că, în ciuda apelurilor repetate adresate protestatarilor paşnici de a se delimita de persoanele care se manifestau violent, primii chiar ”s-au amuzat” de violenţele exercitate împotriva forţelor de ordine.
  • “Cu toate că apelurile repetate ale Jandarmeriei au rămas fără răspuns din partea protestatarilor paşnici care nu s-au delimitat de cei care au exercitat în mod constant violenţe asupra forţelor de ordine, reproşul formulat la adresa modului de gestionare de către Jandarmerie a evenimentelor din data de 10 august 2018 s-a centrat pe lipsa demersurilor de extragere a persoanelor violente din rândurile manifestanţilor”, menţionează DIICOT.
  • Procurorii afirmă că, pe întreg parcursul evenimentelor din 10 august şi din noaptea de 10/11 august, jandarmii au iniţiat şi operat, “atunci şi acolo unde o astfel de intervenţie prezenta garanţii de siguranţă pentru personalul propriu şi perspectiva unei afectări minime a celorlalţi participanţi la manifestare”, extragerea din mulţime a persoanelor identificate ca având un comportament violent, dar “respectivul gen de intervenţie nu s-a bucurat de susţinere nici măcar din partea protestatarilor asumaţi ca fiind paşnici, reacţiile acestora (înjurături, huiduieli, gesturi ameninţătoare, etc.) acompaniind acţiunile celor care prin manifestări violente puneau în pericol nu doar integritatea corporală a forţelor de ordine, dar, în egală măsură, îi puneau în pericol şi pe ceilalţi participanţi la protest”.
Nu toate victimele “colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi “victime inocente”
În documentul DIICOT se face şi o analiză a unor concepte precum “complicitate morală”, “victime colaterale” şi “victime inocente”, pentru a descrie atitudinea protestatarilor paşnici, care nu au colaborat cu forţele de ordine.
Practic, anchetatorii au tras concluzia că nu toate victimele “colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi victime “victime inocente”.
  • “Conceptul de complicitate morală, utilizat în Dreptul penal ca desemnând ‘un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârşite de autor şi constă în actul de natură să întărească moralul acestuia la comiterea faptei’, impune în cauză luarea în discuţie a distincţiei existente între conceptul de ‘victimă colaterală’ a confruntării unor terţi şi cea de ‘victimă inocentă’ a aceluiaşi gen de manifestare. Urmărirea penală efectuată în cauză a materializat probator faptul că nu toate victimele asociate conceptului de ‘victimă colaterală’ a acţiunilor întreprinse de jandarmi împotriva persoanelor care manifestau un comportament violent sunt şi ‘victime inocente’ în sensul în care, deşi au depus toate diligenţele pentru a nu fi asociate pe palierul susţinerii sau încurajării acţiunilor persoanelor violente, delimitându-se de acestea, au suferit totuşi vătămări în urma acţiunii forţelor de ordine”, se arată în documentul DIICOT.
  • “Cu titlu de exemplu şi fără pretenţia de a constitui cea mai reprezentativă dintre multiplele situaţii de acelaşi fel, ilustrăm prin câteva capturi de ecran modul sugestiv în care protestatari, aparent paşnici, cad victime colaterale, dar nu inocente, acţiunilor jandarmilor de respingere a atacurilor iniţiate asupra lor de către protestatarii violenţi”, adaugă DIICOT.
Astfel, în ordonanţa de clasare au fost inserate fotografii care ilustrează “atitudinea” protestatarilor paşnici, capturile foto fiind însoţite de scurte explicaţii: “Pe un fond de acalmie se forţează gardul la contact cu jandarmii”, “Lucrurile încep să se precipite”, “Din spate se aruncă cu obiecte”, “Un pet loveşte un jandarm în cască”, “Se intervine cu substanţe lacrimogene pentru a se elibera presiunea pe zona de contact”, “Protestatarii reacţionează violent împotriva forţelor de ordine”, “Unii protestatari se arată amuzaţi de situaţie, încurajând prin comportamentul lor acţiunile violente îndreptate împotriva jandarmilor, context în care…un alt protestatar apreciază că jandarmii ar trebui stropiţi cu lichide”, “În timp ce protestatari asumaţi ca paşnici dezaprobă acţiunea jandarmilor, din spatele lor alţi protestatari continuă să arunce cu diferite obiecte în forţele de ordine”.
La aproape 2 ani de la reprimarea violentă a mitingului diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT clasează parțial dosarul 10 august. Procurorii DIICOT spun că nu există probe că a fost vorba despre o tentativă de lovitură de stat, așa cum a susținut Jandarmeria Română. DIICOT, care a preluat acest dosar în urmă cu maia bine de un an, susține și că nu ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor. Prin urmare, conducerea Jandarmeriei de la acea vreme a fost scoasă de sub urmărire penală.
Au scăpat de urmărirea penală colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat în MAI pentru relaţia cu prefecţii.
Procurorii DIICOT spun totuși că în cazuri punctuale unii jandarmi au intervenit cu violență împotriva protestatarilor, astfel că vor fi cercetați pentru purtare abuzivă de către Parchetul Militar. Mai exact, procurorii spun că aceștia “ar fi abuzat de prerogativele funcției publice cu care au fost investiți, exercitând violențe nejustificate împotriva unor protestatari”. (Sursa: Agerpres)


Lehamite

•July 16, 2020 • Leave a Comment

Acum, când sutele de infectări sunt mai neliniștitoare ca oricând, iar numărul celor pieriți din pricina Covid nu pare să scadă defel, autoritățile se plafonează într-o stare de alertă care e insignifiantă și periculoasă față de starea reală, la nivel de sănătate, a românilor. Desigur, politica și-a băgat coada drăcească și aici, nimic nou sub soare. Presiunile PSD-ului, dar și ale procentului negaționist și pro-conspiraționist din rândul populației dau roade sumbre. Libertatea e cel mai mare dar pentru om (ce patetic sună!), așa este: libertatea de opinie și de exprimare. Oricine are dreptul să protesteze împotriva a ceva care i se pare nesănătos (politic, social, economic, uman, medical). Dar acest drept de a protesta nu înseamnă să le impui o absurditate inclusiv celor afectați de Covid ori celor care pier.

E nu doar absurd, prostesc și injust, ci batjocoritor de-a dreptul ca, în timp ce o grămadă de români se îmbolnăvesc de Covid și mor, alții să afirme ritos și insolent că pandemia nu este reală, ci confecționată, inventată, artificială. Privesc de departe și de aproape țara aceasta care, așa cum îmi spunea recent o prietenă, are încă atâtea sechele obscurantiste. Și simt că mă apucă lehamitea.

De ce, oare, prinde conspiraționita rădăcini în România?!

 

Re-moscheizarea Sfintei Sofia

•July 14, 2020 • Leave a Comment

hagia sofia

Decizia președintelui Erdogan de a re-transforma Sfânta Sofia în moschee este o măsură anti-istorică și anti-culturală, specifică fundamentalismului președintelui turc. Aghia Sofia a fost proiectată ca basilică creștină de geometrii-arhitecți Isidor din Milet și Anthemius din Trales (sub influența principiilor geometrice ale lui Arhimede), în timpul domniei lui Iustinian. Construită între 532-537, a fost basilică ortodoxă din 537 până în 1204, când a devenit (în timpul celei de-a patra cruciade) basilică romano-catolică, până în 1271 când a redevenit basilică ortodoxă. Cucerirea Constantinopolului, în 1453, a preschimbat Sfânta Sofia în moschee, până în 1935 când a devenit muzeu, tocmai datorită multiplelor nuanțe religioase și culturale pe care edificiul le-a avut de-a lungul istoriei și timpului.

Mustafa Kemal Ataturk, președintele și fondatorul Republicii Turce, a intuit funcția culturală multiplă a basilicii și a decis muzeificarea acesteia. Cred că acum se răsucește în mormânt în urma deciziei fanatice a actualului președinte turc. Nu am ajuns încă, din păcate, la Istambul în vreo călătorie și mă întreb dacă voi mai ajunge vreodată, având în vedere dictatura lui Erdogan, de nestopat deocamdată, din păcate.

Covid e departe de a fi o fantezie

•July 13, 2020 • Leave a Comment

Neliniștitor foarte că au început să se înmulțească îmbolnăvirile cu Covid în rândul celor tineri. Virusul începe să nu mai țină cont de vârstă. Cu atât mai mult mi se pare absurd protestul celor care consideră că pandemia este inventată, nefiind reală. Aproape SF, reacția acestor oameni care suferă de conspiraționită și de negaționism. Să afirmi că nu te temi de virus și că riști la o adică sau să fii indiferent sunt opțiuni care fac parte din deciziile personale și depind de voința fiecăruia (și de luciditatea fiecăruia) – putem să ne amuzăm de așa ceva ori să fim stupefiați. Dar să afirmi că pandemia nu există, iar virusul este o ficțiune – câtă inconștiență și lipsă nocivă de rațiune! Există destule alte boli fatale, periculoase, care decimează omenirea, însă doar pentru că aceste boli există nu înseamnă că pandemia coronavirotică ar fi o plăsmuire. În ce mă privește, am de gând să fiu prudentă în continuare (cu tot ce presupune acest lucru). Cred în ficțiunea literară și atât. Covid e departe de a fi o fantezie, făcând parte din cotidianul neorealist și aspru de acum.

Întrebări și răspunsuri despre România

•July 9, 2020 • Leave a Comment

Ce m-a întrebat jurnalistul Eugen Istodor și ce i-am răspuns:

Interviu cu Ruxandra Cesereanu