Maladia Facebook

•October 19, 2021 • Leave a Comment

Recentele dezvăluiri făcute de Frances Haugen, care a fost manager de proiect la Facebook, ne descoperă o altă parte întunecată a platformelor digitale, care ne promit socializarea fericită și ne oferă cu totul altceva. Pe 5 octombrie 2021 Haugen a făcut o serie de depoziții în fața unei comisii senatoriale americane, susținând că algoritmii utilizați de Facebook, numiți MSI (meaningful social interactions), care recompensează postările interactive, sunt extrem de periculoși și ar trebui controlați mai strict. Comportamentul indus de aceste programe pe bază de inteligență artificială, cel puțin așa susține fosta angajată a mai multor companii online, este nociv. Facebook ar funcționa ca un fel de Frankenstein care ne pune în pericol sănătatea.De fapt tulburările de comportament induse de platformele de socializare (numite social media disorders) sunt studiate și cunoscute de mult timp. Tot mai mulți psihologi vorbesc despre narcisismul digital ca despre o nouă boală, specifică generației „eu-eu” (me-me millenials). Unii autori, cum sunt Jean M. Twenge și W. Keith Campbell vorbesc despre o epidemie narcisică. Twenge (care a scris celebra „Generation Me”) afirmă că obsesia față de Facebook sau MySpace constituie un indicator al transformărilor psihologice care au loc în societățile contemporane. Cercetările făcute în marile campusuri americane arată că tulburările narcisiste de comportament au înregistrat o creștere spectaculoasă. Foamea de „falăuărj”, nevoia acută de „laicuri” și deznădejdea produsă de comentariile negative ne consumă toată energia psihică.Rezultatele studiilor de psihologie comportamentală arată că dependența de Facebook este rezultatul exploatării sistematice a predispozițiilor narcisiste pre-existente. Narcisistul online nu face altceva decât că își hrănește o identitate falsă într-un mediu predispus la astfel de interacțiuni. Foamea de recunoaștere și admirație, însă, există de dinainte. La urma urmei rețelele de socializare sunt niște medii ideale pentru proiectarea unei imagini false de sine. Nimeni nu încarcă fotografii de sine (selfie-uri) urâte, niciunul dintre noi nu vrem ca lumea să știe partea întunecată a eurilor noastre și, mai ales, nimeni nu e fericit tot timpul. Această realitate falsificabilă pe care o construim „online” ne afectează viețile „offline” și nu vizează doar tinerii.După cum arată studiile realizate de echipa de cercetători germani condusă de Julia Brailovskaia, care se ocupă de relația dintre dependenţa de Facebook și narcisism (aici articolul întreg: https://www.sciencedirect.com/…/pii/S2352853219301695), atât narcisiștii vulnerabili, cât și cel grandomani, sunt la fel de vulnerabili când vine vorba de dependența față de platforme cum este Facebook. Acest platforme ne permit să ne proiectăm o imagine de sine care, cum se întâmplă în orice formă de adicție, ne oferă recompense pe termen scurt. Auto-promovarea într-un context limitat, care permite pentru o perioadă limitată de timp trăirea unei imagini de sine remarcabile, stimulată de recompense imediate produse de excesul de dopamină, este o boală.Acum că mi-am pus diagnosticul, poate că ar fi cazul să trec și eu la o cură de dezintoxicare narcisistă!

(un text de Doru Pop, preluat de pe pagina lui de facebook)

Marcel Petrișor

•October 14, 2021 • Leave a Comment

Alaltăieri s-a stins Marcel Petrișor (1930-2021), unul din martorii reeducării prin tortură din închisoarea Pitești (nu a trecut prin Pitești, dar a ascultat și a memorat în celulă povești ale celor care au trecut prin acest iad), trecător el însuși prin Jilava (despre care a narat în majoritatea cărților sale). Recomand, pentru cei care nu l-au citit, mai ales două cărți: Fortul 13. Convorbiri din detenție, Ed. Meridiane, București, 1991; și Secretul Fortului 13. Reeducări și execuții, Ed. Timpul, Iași, 1995. A stat 12 ani prin închisori, din 1952 până în 1964. L-am avut oaspete la cursul Literatură și totalitarism, acum vreo 15 ani (poate si mai mult). Era povestelnic, era un cufăr narativ și un om nezdruncinat de lucrurile oribile de care a avut parte. Cu mintea păstrată intact, cu umor, cu șăgălnicie chiar față de viață. Vioi și sprințar, în ciuda senectuții. Gentil și manierat. Carțile lui de mărturie relatează stări psihologice și fizice la limită și tocmai de aceea umorul și bucuria de viață ale acestui fost deținut politic m-au impresionat.Dumnezeu să îl odihnească!

Geopolitica vaccinării

•October 12, 2021 • Leave a Comment

Bogdan GHIU

Geopolitica vaccinării

La loc „la Bloc“, în Blocul estic, fără asuprire, prin nici un dictat și în urma nici unui pact, „prin noi înșine“, „democratic“, „liber“. „După blocuri sîntem noi“ care îi facem acuma pe toți. Ai ajuns la mîna noastră, lume civilizată! Dăm din nou cu sîc din Isarlîk.

Săracii lumii (Africa, de exemplu) nu au, nu primesc vaccinuri, în vreme ce noi, aici, europenii lui pește prăjit de contrabandă, din Estul care vrea clar să încheie odată paranteza de treizeci de ani a reunificării cu lumea, fițoși și deștepți nevoie mare, avem și nu vrem să le folosim: risipitori, închipuiți, înapoiați. Nu există cuvinte suficient de grele pentru descrie situația intolerabilă, inimaginabilă, în care singuri ne punem. Nu găsesc, nu există cuvinte suficient de dure pentru a numi neamurile proaste din care se dovedește, iată, că facem parte.

Ultima cărămidă la re-ridicarea Zidului, prin propria voință și prin propriile puteri.

Rușine istorică de nesuportat. M-am mîndrit și am crezut că sîntem crema lumii și sarea pămîntului cînd ne-am eliberat. Acum mi-e rușine: sîntem ultimii oameni, care, pentru a putea fi „liberi“, aleg singuri să rămînă pe dinafară. Dacă insist să port mască este nu numai împotriva dușmanului din afară (din „noi înșine ca ceilalți“) – virusul –, ci și ca să nu se vadă cum, dinăuntru, roșesc de rușine.

Dezolant și revoltător. Sîntem, prin proprie voință, la marginea exterioară a lumii și la capătul resurselor de limbaj.

Groapa democrației prin ea însăși.

Estul nostru este ultimul la vaccinare, iar țara noastră este deja arătată cu degetul că menține virusul în circulație, că ține Europa sub prizonieratul pandemiei. Și chiar așa este.

Să ne uităm, în ceea ce ne privește, la istorie, de la cea mai veche, mai timpuriu, atestat cunoscută, pînă azi: pînă și romanii, cu toată puterea lor militar-civilizatoare, pînă la urmă s-au retras, s-au cărat, au dat bir cu fugiții, i-au lăsat pe „dacii liberi“ – azi, anti-vacșii liberi – în plata credințelor lor (noastre) subteran-inițiatice, mut-grăitoare, mugit-metafizice. Pînă și stăpînitorii, stau ce stau, și pînă la urmă fug, se „retrag“, asemenea americanilor, azi, din Afganistan: cum să nu te simți taliban (drept și înalt credincios, desigur)?

Permanent între imperii, în afara lor: cine să vrea, iată, să ne includă direct, ne-mediat? Nimeni. Și asta este grozăvenia istoriei, lecția neasupririi și a independenței noastre închipuite.

Singuri, repet, ne plasăm, aici, pe ultimul loc, în afară, singuri ne scoatem din istorie, singuri ridicăm la loc Zidul și tragem la loc Cortina asemenea unei feregele. Singuri ne asuprim, ne excludem, ne defăimăm. Și nu tocmai în asta constă veșnica noastră șiretenie, eternul nostru furtișag mental, acela care transformă marginea în marjă de joc (marge: în franceză, margine și marjă)? Ba da, acum mai bine ca niciodată se poate vedea.

„Anti-comuniști“ poate doar din mîndria de a ne „comuniza“ singuri, în mod imanent-fascist, de jos în sus, nu de sus în jos. Auto-asupritori.

Repet, reiau: nimeni nu ne ocupă, aici, direct. Toți pînă la urmă se retrag și concesionează, „deleagă“ puterea unor satrapi locali care ne fac să ne simțim liberi, „suverani“, „independenți“, „neatîrnați“, mîndri: ne-ocupați decît de bezna din mințile noastre și de lenea de a fi din venele noastre.

Stăpînitorii aleg exercitarea puterii prin tele-muncă, ocupîndu-ne prin interpuși și nefăcînd decît să extragă, privindu-ne, cum altfel, ca pe niște resaurse de muls și atît. Acesta este specificul demi-colonial, cripto-colonial, destul de greu de decriptat, al locului acesta nu întîmplător dintre imperii.

Să fie, din nou, aceeași „revoltă a fondului nostru nelatin“, păgîn, pre- și post-roman? Mă întreb cu înfiorare cum ar fi reacționat azi, acum, Eminescu sau Blaga. Dar Caragiale? Dar Cioran? Dar Ionesco? Avem de ales: democrația și piața poziționărilor etice.

Te plimbi prin oraș, prin orașe, prin satul urban, și îi vezi pe toți tot timpul cu nasul în telefoanele inteligente, deștepte, șmechere, hoațe, comunicînd, căutînd, aplicînd pe aplicații, inteligență în mers și în acțiune, pe viu. Doamne, cîtă modernitate, îți spui! Te simți chiar prost că nu ții și tu pasul cu neo-modernitatea, că nu mergi și tu cufundat, scufundat în mica biblie de buzunar, în noua cărticică a șefului de cuib. Cînd colo, oare ce trece pe acolo?

Întunericul, bezna, mîlul – viteza luminii unice, în locul luminilor intelectului, ale rațiunii, la plural. Lumina în locul luminii este întunericul, iar mesajul unic este Marele Zgomot de spaima căruia pare a țipa, undeva, un Papă dintr-un tablou al lui Francis Bacon.

Cum să nu spui, cum s-a mai spus dintr-un colț de provincie, Adio, Europa?

Estul e pretutindeni. Cucerim lumea, ce mai, de jos în sus. Sîntem tari! Imperiul Estului.

(articol publicat în revista Observator cultural, nr. 1081 / 2021)

O chestiune de etică, de fapt

•October 8, 2021 • Leave a Comment

În România de abia acum începe iadul infectărilor și pieirilor. E o ironie cumplită față de cât de atenți și grijulii am fost, cu toții, în martie-aprilie 2020, și cât de neatenți ori indolenți sau letargici am devenit în vara lui 2021. Poate că toamna aceasta ne va scutura ca pe niște mere putrede, altă metaforă nu îmi vine în minte. Mă uit la oameni, nu mai văd neapărat disperare. ci o sâcâială obositoare că molima nu are de gând să se sfârșească. Singură nu are cum să dispară, asta e limpede, dacă nu vom face toți efortul să o alungăm, ferindu-ne, fiind prudenți și responsabili. E și o chestiune de etică, de fapt.

Adio, Europa !

•September 18, 2021 • Leave a Comment

Zilele acestea (la 17 septembrie 1989 s-a stins Ion D. Sîrbu) ar trebui să apară ediția critică (îngrijită de Toma Velici, cu o prefață de Cosmin Ciotloș și o postfață semnată de mine) a romanului ADIO, EUROPA! O aștept cu frenezie.Deși Ion D. Sîrbu critică în romanul său Europa, modelul său rămâne totuși (măcar parțial) unul european, în contra dictaturii și expansiunii (din zonele non-europene) pe care o percepe și acuză ca nocivitate maximă. Candid Desiderius (personajul principal din romanul lui Sîrbu) este, în felul său, ultimul european din zona Isarlîk și teritoriile aferente; “ultimul mohican” obstinat în a mai fi și rămâne încă european, fie chiar printr-un râs ironic ori printr-o ideatică sceptică (și perdantă). Totuși, el nu mai caută neapărat Europa ori să fie european, ci bântuie și rătăcește în căutarea unei structuri ideatice și morale a ceea ce ar trebui să fie patria pe care nu știe dacă nu cumva a pierdut-o definitiv. Romanul acesta e tot mai viu și potrivit inclusiv pentru timpul de acum.

Eseu despre violență

•September 14, 2021 • Leave a Comment

La Editura (italiană) Mimesis din Milano a apărut recent eseul meu de mentalitate despre violențele corporale, morale și psihice aplicate asupra deținuților politici în țări și spații dominate de extrema dreaptă și extrema stanga (ori alte totalitarisme), în secolul XX. Cartea este în limba engleză, fiind tradusă de prietena și colega mea Carmen Borbely. Este vorba despre a doua ediție a acestei cărți în engleză, în colecția (Speculum Civitatis) coordonată de profesorul Paolo Bellini (specialist în filosofie politică)

(11 septembrie 2001-11 septembrie 2021)

•September 11, 2021 • Leave a Comment

PHOTOGRAPH FROM SEPTEMBER 11

By Wisława Szymborska

(Translated by Clare Cavanagh)

They jumped from the burning floors—one, two, a few more,higher, lower.

The photograph halted them in life, and now keeps them above the earth toward the earth.

Each is still complete, with a particular face and blood well hidden.

There’s enough time for hair to come loose, for keys and coins to fall from pockets.

They’re still within the air’s reach, within the compass of places that have just now opened.

I can do only two things for them—describe this flight and not add a last line.

Adrian Marino – 100

•September 9, 2021 • Leave a Comment

În 5 septembrie s-a împlinit un veac de la nașterea lui Adrian Marino, prilej ca să îl reamintesc aici, măcar puțin, căci l-am cunoscut și am discutat adesea cu dânsul în perioada în care am lucrat la teza mea de doctorat despre Memorialistica de detentie (acum mai bine de două decenii).Criticul literar, heremeneutul, istoricul de idei Adrian Marino (1921-2005) a preferat în ultima sa perioadă de viață și de studiu să fie considerat un critic de idei de tip iluminist-liberal, cum prefera să își spună. Cărțile sale publicate după prăbușirea comunismului (Pentru Europa, Polirom, 1995; Politică și cultură, Polirom, 1996; Revenirea în Europa, Aius, 1996), dar mai ales cele despre libertate și cenzură (Cenzura în România. Schiță istorică introductivă, Aius, 2000; Libertate și cenzură în România, Polirom, 2005) pledează pentru această ipostază.

Cenzura în România. Schiță istorică introductivă este versiunea românească a unui text propus de autor într-o enciclopedie britanică despre cenzură; prin urmare, are darul de a fi o sinteză cu caracter rezumativ, introductiv și informativ. Meritul cărții lui Adrian Marino este acela de a face istoricul cenzurii pe teritoriile românești, cu o privire sobră, exactă (totuși, nelipsită de picanterii cenzurofobe) și de a decala pe ramificații demonstrate tipicul cenzurii religioase și politice pe parcursul a trei secole. Cei doi termeni din a doua carte consacrată cenzurii, Libertate și cenzură în România, l-au captivat pe Adrian Marino, în ultima perioadă, autorul punându-i împreună într-un cuplu antitetic, tocmai pentru a evidenţia plusurile şi minusurile societăţii şi culturii româneşti, analizate într-un racourci minuţios, cu aplicaţie pe secolele ale XVIII-lea şi al XIX-lea.

Adrian Marino lucrează elegant cu bisturiul pe gândirea politică şi pe cultura română pre-modernă, fiind fascinat de evoluţia unui spirit critic. Obsedat de procesul lent de europenizare al culturii române, Adrian Marino ia în vizor mai cu seamă conceptul de modernitate aplicat în sfera gândirii politice. Pentru cenzură, preferă sinonimic şi termenul constrângere, considerat uneori mai adecvat tocmai pentru nocivitatea evidentă a sensului său. Din păcate, dispariţia fizică, în 2005, l-a împiedicat pe Adrian Marino să realizeze capitolul final al lucrării, anume “Confruntarea dintre liberalism şi totalitarismele de dreapta şi stânga”.

Cu privire la titlul cărţii de faţă, trebuie precizat că interesul şi fascinaţia autorului se îndreaptă mai cu seamă faţă de ideea de libertate, şi nu faţă de cenzură. Nu a existat o apărare ideologică pro domo pentru libertate, decât în momentul în care a apărut constrângerea. Transilvania a fost primul teritoriu românesc unde ideea de libertate a început să fie discutată profesionist, având un background ideologic. Discuţia a rămas, însă, în spaţiul elitist şi nu a pătruns în România profundă, a maselor. Ideea de libertate are diferite nuanţe în Transilvania şi în celelalte Ţări Româneşti – dar acest lucru este previzibil şi pe deplin justificat. Observaţia principală a lui Adrian Marino este, însă, alta: aceea că ideea de libertate, aşa cum apare în Transilvania, este întru totul contemporană cu mişcările de idei din Europa, cel puţin acest punct dovedind că, la nivelul secolului al XVIII-lea, eram perfect simultaneizaţi cu Europa şi integraţi în ea. Chiar dacă Europa nu ştia de noi!

Afganistanul acum

•August 28, 2021 • Leave a Comment

34 de copii afgani neînsoțiți au fost plasați în custodia guvernului american după ce au fost evacuați din Afganistan în timpul retragerii din ultimele săptămâni. Unii dintre ei au fost aruncați peste gardul aeroportului chiar de părinții lor disperați. Copiii au ajuns la aeroportul din Kabul fără părinte sau tutore legal și au fost direcționați spre biroul pentru refugiați al Departamentului Sănătății și Serviciilor Sociale la sosirea în Statele Unite. Copiii rămași în custodia americanilor sunt găzduiți în adăposturi guvernamentale cu experiență în îngrijirea copiilor afgani.Începând cu 14 august, Statele Unite au evacuat din Afganistan aproximativ 105.000 de oameni, cifră care include americani, afgani și cetățeni străini. Istoria de peste 5.000 de ani a Afganistanului nu a fost deloc una paşnică. De-a lungul timpului, afganii au fost invadaţi de greci, kuşani, parţi, saşani, arabi şi mongoli. Astăzi, ţara din Orientul Mijlociu nu pare că va cunoaşte curând pacea, conflictul politico-militar atingând apogeul ultimilor ani.Ca număr de locuitori, cel mai mare oraş al Afganistanului este capitala Kabul, cu 4.114 milioane de locuitori, cifră estimată în anul 2019.Majoritatea populaţiei afgane, mai precis 99.7% dintre locuitorii ţării sunt musulmani, dintre care în jur de 90% sunt sunniţi iar restul şiiţi. Ultimul procent include aproximativ 20.000 bahai şi 3.000 – 5.000 de creştini. Un singur evreu bukharan, Zablon Simintov (n. 1959), trăieşte în prezent în Afganistan. Sovieticii au rămas pe teritoriul Afganistanului timp de 10 ani. În 1996, talibanii au preluat puterea până în 2001, atunci când Statele Unite au înlăturat regimul din cauza sprijinului pe care aceştia l-au oferit lui Osama bin Laden şi al-Qaeda. S-a format un nou guvern afgan, susţinut de Forţa Internaţională de Securitate a Consiliului de Securitate ONU. Noul guvern a continuat să primească ajutor de la trupele NATO conduse de SUA pentru a lupta împotriva insurgenţelor talibane şi a guvernelor umbră. Războiul SUA din Afganistan s-a încheiat oficial pe 28 decembrie 2014.PEN România se alătură PEN International în solicitarea adresată comunității internaționale și Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite de a cere talibanilor să oprească persecuția față de poeți, scriitori, jurnaliști și alți civili neînarmați care se angajează în exprimarea pașnică a opiniilor proprii în Afganistan. De asemenea, talibanii trebuie să răspundă legal pentru asasinarea a doi scriitori, Abdullah Atefi și Dawa Khan Menapal, membri ai PEN Afganistan.

(informații preluate de pe pagina Digi 24, din Ziarul financiar – dintr-un articol semnat de Andrei Șerbănescu – și de pe pagina Pen România).

Eliberarea lui Liviu Dragnea – o impostură

•July 15, 2021 • Leave a Comment

Ce impostură să vorbești despre libertate în cazul unui individ și politician care exact libertatea altora a încălcat-o (vezi protestele reprimate din 10 august 2018) . Ce penibil să îi auzi pe fanii lui Dragnea scandând Libertate!

Un fragment din ultima declarație a lui Dragnea, înainte de a fi încarcerat în 2019:

Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram preș, eram ghiocel și PSD-ul era un partid cuminte și nu făcea ce a făcut până acum.

Astfel de afirmații spun mult și multe despre starea jalnică lingvistic (argotică) și moral a politicianului român.

A fi preș, a fi ghiocel?!

Dragnea vorbește ca un borfaș, ca un infractor notoriu, fără nicio sfială.