Statuia doborâtă a lui Iuliu Maniu

Scriam la început de ianuarie că e Anul Iuliu Maniu (1873-1953). Și, totuși, monumentul care i-a fost închinat în Cluj a fost tocmai acum doborât, în vederea unor lucrări din zonă. Mă întreb de ce nu a fost mutată statuia la Muzeul de istorie a Transilvaniei sau la Biblioteca Academiei sau la Primărie sau într-un loc care ar fi putut adăposti adecvat statuia, astfel încât ea să nu fie ca un câine de pripas.
Readuc aminte cine a fost Iuliu Maniu și de ce excavatorul care a doborât statuia (indiferent de lucrările din zonă), cu voie de la Primărie, a reiterat fie și numai simbolic încă o dată asasinarea cu încetinitorul a lui Iuliu Maniu, la 5 februarie 1953, în închisoarea Sighet.
Iată o sinteză a activității politice a lui Iuliu Maniu:
– studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896
și-a început activitatea de avocat la Blaj
– debutează în activitatea politică încă din vremea studenţiei, devenind membru al Partidului Naţional Român în 1891, la vârsta de 18 ani
– a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
– în 1897 este ales în Comitetul de conducere al PNR
– a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
– a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
– a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
– a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
– s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
– pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
– președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
– de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
– s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
– 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
– după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
– începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
– a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
– s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
– a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
– a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
– s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
– cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.