Din păcate

Din păcate, nu cred că pacea e aproape. Războiul nu se va încheia datorită războiului (sau prin război), ci doar dacă Putin va fi răsturnat de la putere (într-un fel sau altul). În același timp, nu cred că Rusia va ceda teritoriile anexate și va negocia amiabil. Putin nu are niciun scrupul să sacrifice zeci de mii de militari ruși, liderul de la Kremlin intenționează să își mențină imaginea de dur. Am mai spus-o (și scris-o aici), nu îl mai văd ca fiind irațional și patologizat (așa cum îl percepeam la începutul războiului din Ucraina), ci sută la sută calculat și cinic ; și parcă imperturbabil măcar în aparență (piară lumea, nu e nicio problemă, doar Putin să rămână bossul !).

Explozii la Sankt Petersburg și la Moscova, precum și la Novorosiisk – bănuite că ar fi atacuri ale ucrainenilor (cu ajutorul dronelor), căci au fost afectate conducte de gaz și elemente de infrastructură, iar milioane de ruși au rămas în frig. Între timp, la Harkov sunt descoperite atrocități lăsate în urmă de armata de ocupație rusă (dar lumea e déjà obișnuită cu astfel de masacre, torturi etc.). Putin e tot mai decis să baricadeze militar Crimeea, căci masează acolo zeci de mii de soldați: e limpede că, pentru el, Crimeea este pământ rusesc de necedat vreodată. Lucrurile se desfășoară cu o repeziciune nemaivăzută în toate cele patru puncte cardinale. Între timp, Elon Musk i-a redeschis contul de Twitter lui Donald Trump, în ciuda anchetei legată de atacul asupra Capitoliului din ianuarie 2021…

~ by ruxandracesereanu on November 20, 2022.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: