Geopolitica vaccinării

Bogdan GHIU

Geopolitica vaccinării

La loc „la Bloc“, în Blocul estic, fără asuprire, prin nici un dictat și în urma nici unui pact, „prin noi înșine“, „democratic“, „liber“. „După blocuri sîntem noi“ care îi facem acuma pe toți. Ai ajuns la mîna noastră, lume civilizată! Dăm din nou cu sîc din Isarlîk.

Săracii lumii (Africa, de exemplu) nu au, nu primesc vaccinuri, în vreme ce noi, aici, europenii lui pește prăjit de contrabandă, din Estul care vrea clar să încheie odată paranteza de treizeci de ani a reunificării cu lumea, fițoși și deștepți nevoie mare, avem și nu vrem să le folosim: risipitori, închipuiți, înapoiați. Nu există cuvinte suficient de grele pentru descrie situația intolerabilă, inimaginabilă, în care singuri ne punem. Nu găsesc, nu există cuvinte suficient de dure pentru a numi neamurile proaste din care se dovedește, iată, că facem parte.

Ultima cărămidă la re-ridicarea Zidului, prin propria voință și prin propriile puteri.

Rușine istorică de nesuportat. M-am mîndrit și am crezut că sîntem crema lumii și sarea pămîntului cînd ne-am eliberat. Acum mi-e rușine: sîntem ultimii oameni, care, pentru a putea fi „liberi“, aleg singuri să rămînă pe dinafară. Dacă insist să port mască este nu numai împotriva dușmanului din afară (din „noi înșine ca ceilalți“) – virusul –, ci și ca să nu se vadă cum, dinăuntru, roșesc de rușine.

Dezolant și revoltător. Sîntem, prin proprie voință, la marginea exterioară a lumii și la capătul resurselor de limbaj.

Groapa democrației prin ea însăși.

Estul nostru este ultimul la vaccinare, iar țara noastră este deja arătată cu degetul că menține virusul în circulație, că ține Europa sub prizonieratul pandemiei. Și chiar așa este.

Să ne uităm, în ceea ce ne privește, la istorie, de la cea mai veche, mai timpuriu, atestat cunoscută, pînă azi: pînă și romanii, cu toată puterea lor militar-civilizatoare, pînă la urmă s-au retras, s-au cărat, au dat bir cu fugiții, i-au lăsat pe „dacii liberi“ – azi, anti-vacșii liberi – în plata credințelor lor (noastre) subteran-inițiatice, mut-grăitoare, mugit-metafizice. Pînă și stăpînitorii, stau ce stau, și pînă la urmă fug, se „retrag“, asemenea americanilor, azi, din Afganistan: cum să nu te simți taliban (drept și înalt credincios, desigur)?

Permanent între imperii, în afara lor: cine să vrea, iată, să ne includă direct, ne-mediat? Nimeni. Și asta este grozăvenia istoriei, lecția neasupririi și a independenței noastre închipuite.

Singuri, repet, ne plasăm, aici, pe ultimul loc, în afară, singuri ne scoatem din istorie, singuri ridicăm la loc Zidul și tragem la loc Cortina asemenea unei feregele. Singuri ne asuprim, ne excludem, ne defăimăm. Și nu tocmai în asta constă veșnica noastră șiretenie, eternul nostru furtișag mental, acela care transformă marginea în marjă de joc (marge: în franceză, margine și marjă)? Ba da, acum mai bine ca niciodată se poate vedea.

„Anti-comuniști“ poate doar din mîndria de a ne „comuniza“ singuri, în mod imanent-fascist, de jos în sus, nu de sus în jos. Auto-asupritori.

Repet, reiau: nimeni nu ne ocupă, aici, direct. Toți pînă la urmă se retrag și concesionează, „deleagă“ puterea unor satrapi locali care ne fac să ne simțim liberi, „suverani“, „independenți“, „neatîrnați“, mîndri: ne-ocupați decît de bezna din mințile noastre și de lenea de a fi din venele noastre.

Stăpînitorii aleg exercitarea puterii prin tele-muncă, ocupîndu-ne prin interpuși și nefăcînd decît să extragă, privindu-ne, cum altfel, ca pe niște resaurse de muls și atît. Acesta este specificul demi-colonial, cripto-colonial, destul de greu de decriptat, al locului acesta nu întîmplător dintre imperii.

Să fie, din nou, aceeași „revoltă a fondului nostru nelatin“, păgîn, pre- și post-roman? Mă întreb cu înfiorare cum ar fi reacționat azi, acum, Eminescu sau Blaga. Dar Caragiale? Dar Cioran? Dar Ionesco? Avem de ales: democrația și piața poziționărilor etice.

Te plimbi prin oraș, prin orașe, prin satul urban, și îi vezi pe toți tot timpul cu nasul în telefoanele inteligente, deștepte, șmechere, hoațe, comunicînd, căutînd, aplicînd pe aplicații, inteligență în mers și în acțiune, pe viu. Doamne, cîtă modernitate, îți spui! Te simți chiar prost că nu ții și tu pasul cu neo-modernitatea, că nu mergi și tu cufundat, scufundat în mica biblie de buzunar, în noua cărticică a șefului de cuib. Cînd colo, oare ce trece pe acolo?

Întunericul, bezna, mîlul – viteza luminii unice, în locul luminilor intelectului, ale rațiunii, la plural. Lumina în locul luminii este întunericul, iar mesajul unic este Marele Zgomot de spaima căruia pare a țipa, undeva, un Papă dintr-un tablou al lui Francis Bacon.

Cum să nu spui, cum s-a mai spus dintr-un colț de provincie, Adio, Europa?

Estul e pretutindeni. Cucerim lumea, ce mai, de jos în sus. Sîntem tari! Imperiul Estului.

(articol publicat în revista Observator cultural, nr. 1081 / 2021)

~ by ruxandracesereanu on October 12, 2021.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: