Memoriile de închisoare și domiciliu forțat ale lui Iuliu Hossu

O lectură aparte pe care o recomand – memoriile de închisoare și domiciliu obligatoriu ale episcopului greco-catolic Iuliu Hossu – Credința noastră este viața noastră (Editura Viața Creștină, 2003, 2020). O arhipăstorire pe care episcopul o asumă din închisoare și domiciliu forțat, care merită citită cu prisosință. Mai jos, episodul sosirii robilor la închisoarea Sighet.”

Se deschide o poartă în zidul cam de 6 metri înalt și intrăm într-o curte, nu prea mare, în fața unei clădiri cu două etaje; în partea stângă, de a lungul zidului până la intrare, erau înșiruiți o seamă de gardieni în uniforme albastre; erau gardienii penitenciarului din Sighet. Când me-am coborât din mașini, am auzit față de ai noștri spunând între ei și păzitorilor noștri: „Băgăm bivolii la grajd!”; aceasta a fost de bun venit pentru noi.S-au dat jos și bagajele, care trebuiau aduse în urmă; am mers pe rând la intrare; îndată, trecând pragul, mi-am dat seama că intrăm în penitenciar; două etaje despărțite cu pânza de sârmă, cum le-am văzut la penitenciarul din Cluj și cum sunt la toate penitenciarele, pentru a nu se arunca jos cei disperați etc. La capul scării, cu listele în mână, sta directorul institutului și păzitorii noștri respectiv șeful lor: fiecare cum ajungea la rând spunea numele, pe care îl nota directorul; când a venit rândul meu am zis: „Episcop Iuliu Hossu”; îndată mi-a replicat accentuat directorul: „Aici nu este episcop”; aceasta de bine venit, care spunea ceea ce ne așteaptă. Noi, bătrânii, cum am fost catalogați încă de la Căldărușani și aduși în mașină, am fost așezați în celula 48 din etajul I; despre frații din cealaltă mașină, numai mai târziu am aflat în ce celulă au fost închiși; pe unii dintre frați, pe furiș, i-am mai zărit, iar pe alții nu i-am mai văzut tot timpul cât am fost închiși la penitenciarul din Sighet. Ușile erau de fier, în șir ca în toate temnițele; celula noastră era plină cu 14 paturi, șapte suprapuse, pe paturi saltele de paie, cearceaf și pătură sură, binecunoscută încă de la Căldărușani, toate nouă. Toți eram de credință că rămânem aici peste noapte, după spusa însoțitorilor noștri din mașină, dar semnele nu spuneau aceasta. Nici întâmpinarea la sosire a tuturora, nici ce mi-a spus mie directorul cu lista în mână, pe care nota pe fiecare, luându-l în seamă. Unii dintre noi spuneau că suntem la Siguranță; le spuneam: „Acesta-i penitenciarul din Sighet”. Îndată s-au văzut „grafitele” zgâriate pe ușă; erau nume de nefericiți întemnițați, românești, rutenești și ungurești, din cei ce se perindau prin această celulă încă pe vremea ungurilor; îmi aduc aminte bine de anul 1911, lângă numele unui pușcăriaș; grafite interesante, cu mici observări; au rămas fiindcă erau zgâriate pe ușa vopsită gros./…/Dimineață, văzând unde ne aflăm, am hotărât să ne împărtășim din preasfânta Cuminecătură pe care am adus-o cu noi de la Căldărușani, pentru a-l avea pe Domnul în mijlocul nostru; neputând să mai conservăm din sfânta Cuminecătură nimic în cutiuța de argint aurită pe care o adusesem, fără primejdia profanării; aceasta a fost ultima sfântă Împărtășanie pentru cinci ani de zile, cum vom vedea./…/Repet, scumpii mei, se poate să fii fericit în temnița din Sighet, ca și când de azi înainte te-ai învățat și te-ai deprins; așa mergi înainte, într-o viață necunoscută ție, dar cunoscută Domnului, și atâta ajunge, repet mereu.Cu sfânta Împărtășanie adusă cu noi, dăruită de Domnul Isus în ziua primă a Sighetului, am plecat cu Domnul înainte pe calea acestei vieți.Am primit apoi dimineața un ceai de mere, fluturând câteva corobețe și ceva din marmelada din traista noastră, din care s-a tot servit ce era acolo până s-a terminat, și apoi am intrat în „normal”.Nu peste mult a venit sergentul și ne-a somat să pachetăm tot ce avem că plecăm; așa a spus, fără să aflăm unde plecăm, să nu lăsăm nimic în cameră, niciun ac să nu rămână, că altcum, vai! Acum, amintindu-ne de cuvântul însoțitorului nostru de aseară, credeam că plecăm mai departe, în altă parte: „Unde ne vor duce, ne întrebam, la Moisei, sau ne vor trece Tisa?”. Am pachetat totul pentru plecare; ieșind din celulă, încărcat de bagaje, după câțiva pași le-am pus jos, nemaiputând merge înainte; i-am spus că le voi duce pe rând; mi-a strigat răstit să le duc toate; i-am răspuns că nu pot, și chiar dacă va veni ministrul, nu le pot duce deodată; am accentuat și eu cuvintele și pentru a fi auzite de cei din celulele alăturate, căci auzisem mișcare, care arăta că sunt ocupate; am înaintat cu un bagaj, restul s-a îngrijit el să fie dus. /…/A urmat apoi șirul înainte; ajungând și eu la rând, am văzut ce se petrece și cum se face investitura; era de față directorul, medicul, sanitarul și contabilul la masă, care înregistra unele lucruri mai de preț; fără altă introducere, invitare să te dezbraci; am dat jos reverenda, crucea pectorală, cămașa; sanitarul ținea o cămașă cazonă pe care mi-a dat-o să o îmbrac, chiloții schimbați în fața lor, ghetele cu bocanci; am primit cioarecii-pantaloni și un veston, toate vărgate; cămașa și chiloții, tot așa celelalte, noi; tot ce depuneam era aruncat jos, la o parte, ca un lucru netrebnic. A urmat înregistrarea lucrurilor de preț; am dictat contabilului crucea cu lanțul de aur, ceasul cu lanțul de aur, apoi portmoneul cu banii numărați, 11 000 și ceva de lei, pe cât mi-aduc aminte, toc rezervor, pe care a notat contabilul specificând „cu peniță de aur 14 carate”, din care am văzut că este om de treabă, notând aceasta pentru a nu se înlocui; când trebuia să noteze două bricege, care au fost luate când am plecat din Căldărușani, unul cu prăsele de argint nu erau de față; cineva le-a șterpelit de pe masă ori mai înainte; bietul contabil tot căuta, dar nu le putea afla între celelalte; a rămas așa, cu paguba mea; dacă ar fi fost și ar fi rămas numai aceasta… La dezbrăcare, văzând directorul o icoană, mă întreabă: „Dar asta ce-i?”. „Icoana Maicii Domnului”… „Ce Maica Domnului?”, și o dă la o parte cu dispreț.”

Iuliu Hossu a fost beatificat (alături de ceilalți 6 episcopi martiri – Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu) la Blaj, în 2 iunie 2019, de către papa Francisc.

~ by ruxandracesereanu on April 19, 2021.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: