Jurnal covid

Un an de zile am fost extrem de prudentă, mereu purtătoare de mască (uneori, chiar mască dublă, de supraprotecție, când s-a putut și eram nevoită să ies), cu gel antibacterian constant la mine, cu respectarea distanțării etc. Lăsam hainele pe balcon, la fel, pantofii, la aerisit, când reveneam acasă. Nu am stat totuși blocată în apartament, ci am ieșit ritualic, când a fost posibil. Canalul mic cu rațe de lângă blocul nostru și tufișurile din jur au fost esențiale și relaxante, fie și numai pentru o plimbare de un sfert de ceas ori jumătate de oră, seara, când nu era nimeni în preajmă. În rest, doar lucrurile obligatorii, drumurile către tata, cu provizii de mâncare, pe malul Someșului ori alte scurte ieșiri necesare în oraș, la redacție la Steaua, de pildă, sau vizite concise la prieteni.Dar probabil că, după un an de zile, am greșit cumva, undeva, am lăsat garda jos, am fost prea relaxată, fără motiv. Poate de la drumurile cu taxiul, poate de la altceva, poate de la magazinele cu alimente (deși mereu m-am ferit de înghesuială și nu am intrat la cumpărături decât când erau 2-3 persoane maximum în zonă); nu știu exact cum și când, cert este că m-am infectat și i-am infectat și pe cei dragi: Corin și tatăl meu Domițian.

În 12 martie 2021, când se împlinea un an de zile de când autoritățile românești declaraseră oficial pandemia, mi-am făcut testul rapid (deja nu mă simțeam bine) care a ieșit pozitiv. A doua zi, am mers toți trei la o testare amplă. Rezultatul testării a ieșit tot pozitiv pentru mine și Corin (dar nu și pentru tatăl meu, din fericire, care izbutise să își facă deja primul vaccin). Rezultatul l-am primit cu o oră înainte să mergem la primul vaccin Pfizer (eram programați în 18 martie), pe care a trebuit să îl anulăm. Guinness book (world records), nu altceva! ca în ziua când ești programat la primul vaccin să primești rezultatul că ești bolnav de covid. Nenoroc mai mare nici că se putea.

După aceea a urmat degrabă spitalizarea. Am ajuns într-un loc profesionist, la spitalul de boli infecțioase, ne-au ajutat prieteni de-o viață, medici și alți prieteni de-ai lor. Am intrat astfel sub o supraveghere intensă – cu verificări sanitare ramificate și statornice. Sângele, oxigenul, tusea, epuizarea, nesomnul, rând pe rând, mărunțite, detaliate, analizate. Simțeam tot procesul de otrăvire treptată a organismului și mai ales începeam să înțeleg cum se poartă bătălia aceasta individuală.

Seara, ne uitam pe scurt la știri: era dezolant să asiști la isteria dizgrațioasă a antivacciniștilor și la marșul adepților selecției naturale și al imunizării în masă, căci e inuman și dezonorant să ieși în stradă și să protestezi, bazându-te pe faptul că, la urma urmei, cine va muri, va muri, iar cine va trăi, va trăi! Țața Șoșoacă – parcă o reîncarnare frenetică a lamentabilului Corneliu Vadim Tudor! Penibilitatea ei agresivă de mahalagioaică te jenează tocmai în ipostaza de cetățean român care intenționează să rămână sănătos, atât la trup, cât și la minte.

Compensatoriu, ca să uităm de covid, ne mai uitam la postul Paprika, doar ca să ne regalăm cu călătoriile culinare ale lui Jamie Oliver (acasă, cu familia, gătind simplu, ori în Italia, în căutarea rețetelor faimoaselor bunici din sud, ghidat de fostul său mentor Gennaro) ori ale lui Paul Hollywood (o suită de budinci și plăcinte, dar mai ales Campionatul deserturilor din 2015). Nu mi-aș fi închipuit niciodată că voi avea vreodată răgaz să mă uit la atâtea emisiuni culinare (propunând chiar o ierarhie personală), dar iată că etapa covid te deprinde cu destule lucruri inimaginabile,

Cine își imaginează că, dacă ești scriitor, poți scrie în perioada de otrăvire cu covid, se înșeală. Nici măcar un delir mic nu poți scrie. De citit și mai puțin ori deloc (cuvintele o iau razna, zboară din carte ori computer, se duc la naiba, în sus ori în jos). Oboseala te secătuiește, e ca un vierme, ai doar resturi de cuvinte și de gânduri în cap (dacă le mai ai și pe acelea). Senzațiile acestea hiperbolice le poți avea, dar nu le poți transcrie, nu ai energie nici să silabisești cuvinte.

Între timp, tatăl meu Domițian, la al doilea test amplu, a fost și el confirmat cu covid, așa că de la o vreme ne-am găsit toți trei în spital – Corin, tatăl meu și cu mine. Cum am spus deja, atenția bolnavului, atât cât o mai are, se concentrează pe felul în care se simte otrăvit, sucit și răsucit de boală, ca într-un incubator. Percepi lucrul acesta încă de la oxigenul din sânge; respirația ta devine o platformă de lucru și investigație, îți dai seama că respirația ta e cel mai important lucru pe care îl ai de făcut. Când am mers la investigațiile de plămâni, pe drumul spre sala de radiologie erau oameni în pat ori în scaune cu rotile, cu butelii uriașe de respirat lângă ei, atmosfera era terifiantă (nu are rost să minimalizez nimic). Oamenii aceștia nu erau morți, dar infecția îi adusese într-un asemenea hal de invaliditate încât arătau ca și cum ar fi morți. Un fel de rictus mai indica, din când în când, că totuși sunt vii.

Apoi, în ce mă privește, a început procesul de detoxifiere, a început dezotrăvirea. Am simțit-o pas cu pas, cu ajutorul investigațiilor medicale zilnice, cum trupul mi se deschide ca să se vindece, cum medicamentele îl desfac din boală ca pe un cearceaf leoarcă, zvântat și uscat încetul cu încetul. Au contat mult mesajele și contactele din partea prietenilor, toate au dăruit energie și solidaritate care sunt tare de folos în procesul acesta de dezotrăvire al organismului (inclusiv psihic, nu doar fizic). Am asistat la dezotrăvirea mea ca la un spectacol din balcon; deși aveam parcă o lupă cu care studiam totul și mă lăsam studiată (tot de mine). Dezotrăvirea aceasta e o întreagă poveste: căci se naște din epuizare și, treptat, devine o poveste despre resurecție de fapt și despre cum energia reintră în tine. Atunci când se încheie cu bine. Acum sunt bine, în convalescență. Mai aștept doar să se însănătoșească și ceilalți doi dragi ai mei.

~ by ruxandracesereanu on March 30, 2021.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: