VREM O ROMÂNIE NORMALĂ, NU O ȚARĂ PENALĂ!

Vineri seara, la Cluj, mi-am zărit mulți foști studenți de la Jurnalism și Litere la protest. Probabil că erau și destui studenți actuali de-ai mei prin mulțime, dar printre 30.000 de protestatari e greu să te mai zărești, chip la chip, într-o adunare unde oamenii caută comuniunea jucăușă subversivă. Mă mir că s-a nimerit să îi zăresc și pe ceilalți, pe foști. Mi s-a încălzit inima de la asta. Ca și odinioară în Piața Universității 1990, pe lângă gravitate, ironia e o altă caracteristică a manifestaţiilor de acum. Constanta protestelor sunt ironia şi spiritul parodic, atmosfera e hâtră și jovială. E un soi de bucurie a tinerilor (căci 75 la sută din protestatari sunt oameni foarte tineri) că se află împreună și că vor o schimbare, formulată printr-un limbaj la îndemână. Scandările și sloganurile sunt de toate felurile, dar parodia e cea dominantă. Zeflemeaua înseamnă, însă, energie în zilele acestea (nu este defel doar haz de necaz). Am zărit multe pancarte cu tot felul de formule paremiologice, nu voi cita aici și acum, căci e plin facebookul de strigările acestea jucăușe care fac înconjorul țării. Imaginea mea pentru seara de vineri a fost o fată de vreo 18 ani, îmbrăcată în blugi și cu geacă, cu o căciulă croșetată, cu pompon; era serioasă, dar și zvârlugă, și mergea dansând oarecum, iar pe pancarta ei scria cu litere tremurate: VREM O ROMÂNIE NORMALĂ, NU O ȚARĂ PENALĂ! Prin urmare, din nou în stradă, și în seara aceasta, la Cluj, e singura soluție.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 4, 2017.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: