Evadări din închisori și lagăre în secolul XX

coperta-desfasurata-fugarii-2

 

Argument

Acest eseu încheie trilogia mea despre Infernul concentraţionar. Este o carte axată pe evadările din închisori şi lagăre în secolul XX, ca un episod optimist, după radiografia Gulagului românesc (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească, Fundaţia Culturală Română, 1998; Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste, ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Polirom, 2005) şi a torturii politice (Panopticum. Tortura politică în secolul XX, Institutul European, 2001; Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX, ediţia a doua revăzută, Edi­tura Polirom, 2014). Este vorba, de fapt, despre o carte a ieşirii, cu substrat terapeutic, după celelalte cărţi ale ororii şi violenţei extreme de care m-am ocupat. Precum în cazul Panopticum-ului despre tortură, şi în acest eseu încerc o panoramare a evadărilor din închisori şi lagăre din toată lumea şi din variate sisteme de represiune. Nu mă ocup de evadările deţinuţilor de drept comun, ci, în continuitate cu preocupările mele mentalitare anterioare, am în vizor doar evadările deţinuţilor politici şi ale prizonierilor de război. Trebuie precizat însă că evadările prizonierilor de război au fost mai dese decât cele ale deţinuţilor politici în secolul XX, măcar pentru faptul că prizonierii de război au fost închişi, în majoritatea cazurilor, în lagăre – de unde evadarea avea mai multe şanse de reuşită –, în timp ce deţinuţii politici au fost închişi mai cu seamă în închisori – de unde evadarea era mai riscantă şi mai dificilă, întrucât aparatul de represiune a fost extrem de dur, în general, în mijloacele sale de coerciţie asupra prizonierilor de conştiinţă. Dar, tocmai pentru că sunt mai rare şi mai dificile, evadările deţinuţilor politici sunt adesea şi mai spectaculoase. În cazul prizonierilor de război se poate vorbi despre zeci de mii de evadări şi încercări de evadare, în timp ce în cazul deţinuţilor politici se poate vorbi despre câteva mii de astfel de evadări şi încercări de evadare.

Nu mă ocup în acest eseu de refugiaţii (persecutaţi, disidenţi, opozanţi) din ţările cu regim dictatorial care au reuşit să treacă frontiera în ţări cu regimuri democratice. Nu intră aici nici zecile, sutele de mii sau chiar milioanele de refugiaţi din zonele pustiite de război. De asemenea, nu intră în atenţia acestui eseu nici dezertorii. Aşa cum nu intră nici cazul paraşutaţilor ajunşi într-o ţară ostilă, recuperaţi de Rezistenţa (gherila) din zona respectivă, mutaţi apoi peste graniţă şi evacuaţi. Nu fiindcă destinul unor astfel de oameni nu ar merita să fie consemnat, ci doar pentru că am limitat eseul de faţă la tema care m-a preocupat şi pe care a fost necesar să o restrâng în aşa fel încât să o pot acoperi adecvat. Am făcut excepţie doar pentru cazul prizonierilor de război care, fiind obligaţi să lucreze în diferite ferme şi uzine, şi-au iniţiat evadarea din aceste spaţii, iar nu din lagăre sau închisori. Chiar dacă ei nu evadau dintr-un spaţiu punitiv canonic, statutul lor de prizonieri de război făcea ca evadarea să aibă un conţinut moral evident. Am restrâns tipologia personajelor mele, întrucât eseul prezent are o miză limpede, legată strict de evadarea dintr-un spaţiu punitiv, restric­ţionat şi abuziv.

Am lucrat la acest eseu începând din anul 2000, am făcut o întrerupere de mulţi ani, l-am reluat în 2008 (tot cu o întrerupere de câţiva ani), apoi, din nou, l-am reluat în 2015 şi am decis ca în 2016 să finalizez această carte. Şi, cu acest prilej, să evadez şi eu, definitiv, dintr-o tematică pe care m-am axat mai bine de douăzeci de ani. Cercetările mele pe tema Gulagului şi a violenţelor politice au debutat în 1990; au căpătat o turnură limpede în 1992 (când m-am înscris la doctorat), au avut o intensitate ştiinţifică făţişă între 1992 şi 2009, perioadă în care am publicat (şi reeditat) diferite cărţi pe teme legate de violenţele politice (în afară de cele menţionate deja, ar mai fi: Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii, Editura Polirom, 2004, 2009; Imaginarul violent al românilor, Editura Humanitas, 2003, Editura Tracus Arte, 2016; plus mai multe volume colective pe care le-am coordonat).

Anul 2016 are o însemnătate aparte pentru mine: am îngrijit cartea documentară despre bunicul meu patern, fost deţinut politic (Persecuţie şi rezistenţă. Vasile Cesereanu – un preot greco-catolic în Dosarele de urmărire de către Securitate, Edi­tura Şcoala Ardeleană), am reeditat Imaginarul violent al românilor (Editura Tracus Arte) şi, iată, public acum o carte inedită, amânată de multă vreme, despre evadările din închisori şi lagăre în secolul XX.

Eseul despre evadări este cel mai narativ dintre cele scrise şi publicate de mine pe tema violenţei. E o carte care s-a molipsit de la epica personajelor pe care le prezintă – evadaţii. Fie că este vorba despre făpturi grave şi sobre, fie că este vorba despre mucaliţi şi trickster-i, evadarea personajelor analizate aici şi acum are ceva dintr-o carte de aventuri, dintr-un jurnal exotic de călătorie ori proză picarescă. M-am adaptat acestui stil şi m-am molipsit de la spiritul aventuros al protagoniştilor unor mărturii şi jurnale pe care le-am citit, uneori, cu sufletul la gură.

R.C.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on October 13, 2016.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: