De unde atata zavistie in lumea de azi?

Despre hateri, violență, ură etc.

Foto: Catalina Flaminzeanu

Pentru a vorbi despre ura si trimisii ei pe internet, haterii, scriitoarea si cercetatoarea Ruxandra Cesereanu foloseste verbul a gunoi: „Principala obisnuinta si usurinta a omului este sa zvarle gunoiul acolo unde ii vine pofta sa o faca, fara sa tina cont de nicio restrictie igienica. Sa gunoiasca acut si obstinat pana cand, intr-o zi, va deveni chiar omul un (soi de) gunoi”.

Iar gunoirea asta este cel mai vizibila pe internet. De altfel, violenta verbala a acestei perioade, din mediul internautic si mass-media, a determinat reeditarea cartii ei, de radiografie mentalitara, din 2003 – “Imaginarul violent al romanilor”.  Noua editie va aparea in vara.

Ea vorbeste, mai jos, despre omul atotputernic din fata computerului, despre slabiciunile lui, despre lipsa de rabdare care duce la ura si cum putem sa iesim din ea, cu ajutorul jocului.

 

Fumatori, vegetarieni, biciclisti, imigranti. Cum am ajuns sa uram tot

Nu fumez (decat cu “vrajitoarele” sau cu prietenii cu talc epic, adica foarte rar !), sunt vegetariana doar vreo trei luni de zile pe an, dar simt tot mai des nevoia generala sa renunt la carne si sa raman in gradina raiului (cum spun prietenii mei vegani, adica printre fructe si legume).

Bicicleala este una din placerile mele de patru ani incoace: totul a inceput cu ravna de a slabi putin si de a contracara cumva multul stat nesanatos la computer. Mai apoi, insa, ciclismul matinal sau in amurg au devenit fervori si delicii.

Si asa s-a nascut, de altfel, ultima mea carte de poezie – „California (pe Somes)”, dintr-o cursa cu bicicleta, pe inserat, cand am auzit niste adolescenti cantand faimoasa melodie a trupei Eagles – „Hotel California”.

Cartea mea este o poveste despre tot ce am vazut pedaland pe bicicleta, ajungand, in timp, pana la adolescenta si copilaria mea, cand eu insami cantam melodia „Hotel California” cu prietenii mei de liceu si de facultate.

Fumatorii au dreptul lor sa fumeze, la fel nefumatorii – sa nu fumeze. Veganii si carnivorii au dreptul sa fie in lume, si unii, si altii. Fara opozitii viata ar fi plictisitoare si plata. Crestinii, musulmanii, hindusii, evreii si multi altii – cu totii au dreptul sa fie in lume, indiferent cat sunt de diferiti unii fata de altii ori tocmai de aceea.

De unde atata zavistie in lumea de azi? Oamenii nu mai au rabdare, energiile de suportabilitate sunt foarte scazute, stressul este maxim, oboseala e cronica, nimic nou sub soare ori de mirare! Discordia bantuie molipsitoare, a devenit un leitmotiv, un ritual chiar, nota colerica este cea mai la indemana.

Dumnezeu face cat poate, dar daca omul nu face nimic sau face prea putin, nici Dumnezeu nu are tone de energie, ca sa zic asa. Iar tensiunile se nasc din orice fel de incompatibilitate, inaderenta, nepotrivire, alteritate.

Polemici macar relativ cordiale exista foarte rar, lumea pare sa fie in pragul exploziei. Constat (ca multi altii, de fapt), dar nu am solutie. Sunt doar un raisonneur si atat. Pot cel mult gasi minime solutii de supravietuire pasnica pentru mine ca individ, dar nu pentru colectivitati. Profeti care se burzuluiesc sunt destui pe piata mass-media actuala, nu este cazul sa ma adaug si eu listei cu pricina.

 

Ce urati, ce va place sa urati. Diferenta

Nu e genul meu de reactie sa urasc. Imi sare mustarul repede, fiindca sunt temperamentala, dar freneziile mele (in varii domenii) sunt totusi senine, nu intunecate. Sunt manioasa cand sunt indignata de ceva ori cineva, dar nu mai mult de atat.  In loc de ura, termenul adecvat ar putea fi eventual acela de alergie si de repulsie.

Sunt alergica la ipocrizie si mercenariat, la grandomanie si grafomanie (uman si literar). Am repulsie fata impostura stiintifica si fata de parvenitismul pe cale politica; detest culisele de tip securist (care inca functioneaza in varii medii).

 

Varianta colectiva: Ce uram? Ce ne place sa uram?

As putea spune ca romanii urasc orice, dar ma abtin de la o astfel de afirmatie riscanta si exagerata. Intrucat romanii nu sunt mai blamabili decat alte popoare, la nivelul defectelor lor (vizibile). Daca este, totusi, sa fac o minima analiza mentalitara, m-as referi doar la spatiul internautic, care e cornucopia pentru cercetatorii actuali (Facebook, bloguri, Twitter etc.).

Mitul ospetiei romanesti a fost intrecut de realitatea invidiei, a ranchiunii si a frustrarilor.

Citesc, adesea, pe Facebook, reactii si atitudini aberante, opuse bunului simt si decentei. Oamenii adora sa se dea in stamba, sa sfideze, sa fie sfichiuitori, fiindca e vorba de o zona care defuleaza orice fel de ranchiuni.

Omul din spatele computerului se simte omnipotent si considera ca poate spune orice oricui. Internautica e necesara informational, dar e foarte toxica, psihic vorbind si socio-uman. Prieteniile si amicitiile nu sunt absente defel pe Facebook, dar sunt in minoritate, procentual vorbind. Majoritare sunt frustrarile si reactiile acrite, inraite.

Anul acesta voi reedita cartea de radiografie mentalitara, din 2003 – “Imaginarul violent al romanilor” (la Edtura Tracus Arte).

Decizia de a republica aceasta carte a fost catalizata tocmai de violenta verbala la care asist in mediul internautic si in mass-media in general. A mai existat si un motiv emotional – am fost marcata (precum destui altii) de tragedia Colectiv si de miscarile protestatare prilejuite de acest moment tragic.

Taximetristii bastinasi sunt vorbareti si hatri. Aproape intotdeauna comentariul lor suna astfel, indiferent despre ce este vorba in Romania (sociopatizata – este un barbarism, dar sa-mi fie ingaduit) : “Doamna, asta-i tara lui peste si-a lui Papura Voda. E bolunzeala si capiala mare de tot.”

 

Motivele urii

Repet – nu stiu daca termenul “ura” este cel mai potrivit. Dar el este la indemana si facil de utilizat, manipulat, manageriat, negociat. Lumea, in general, nu mai are rabdare la nuante, ci percepe mai ales tonul brut, linia directa, imediata.

Lista simtamintelor si reactiilor emotionale care concura la ideea de ura e ampla: frica, neliniste, angoasa, disperare, alienare, ostilitate, dusmanie, antipatie, frustrare, ranchiuna, scarba, sila, greata, vrajba, aversiune, nebunie, instrainare (sunt destule sinonime in aceasta lista fatala !).

Toate acestea pot declansa ura (imediata sau construita ritualic si dezvoltata in etape), care in timp devine patologica.

 

Haterii

Haterii sunt niste excrescente ale vremurilor noastre. Niste tuberculi umani bolnavi, determinati de prea multi factori ca sa ii pot eu sintetiza aici si acum, mai ales ca nu sunt psiholog, psihanalist ori psihiatru si nici nu doresc sa imi arog o asemenea perspectiva. Mentalitar, haterii sunt produsul defectelor noastre societare si ale colectivitatilor in deriva si in anarhie comunicationala.

Dar conditia lor depinde, evident, si de defectele individuale de fabricatie care ii marcheaza, societatea nu este singurul marsupiu imbolnavit care ii gesteaza si expulzeaza. Ei insisi se autogesteaza, minati de frustrari si de o emotionalitate exploziva.

A gunoi este un verb specific hominizilor: pe unde exista (trece) picior de om – in urma raman intotdeauna gunoaie, resturi, impuritati.

Si, de obicei, gunoirea se petrece cu sarg ori chiar voluptate. Principala obisnuinta si usurinta a omului este sa zvarle gunoiul acolo unde ii vine pofta sa o faca, fara sa tina cont de nicio restrictie igienica. Sa gunoiasca acut si obstinat pana cand, intr-o zi, va deveni chiar omul un (soi de) gunoi.

Lucrul acesta este fatis in mass-media. Cuvintele care lichideaza in efigie, care distrug. Haterii intuiesc lucrul acesta, chiar daca nu il teoretizeaza neaparat.

Dar lumea cuvintelor si a imaginilor este depasita de cea a faptelor. Cand mor hemoragic oameni in atentate, nu mai conteaza nimic din certurile si discordiile obisnuite (casnice, politice, gender, internautice, mentalitare etc.). Moartea e investita altfel si primeste alta coloratura, aici-si-acum, laolalta cu neputinta disperata de a putea impiedica astfel de lucruri sa se mai intample.

 

Cum iesim de aici

Sunt sceptica, pentru ca intrebarile si problematizarile lansate m-au facut sa fiu sceptica. Dar, altfel, cred in prietenie, loialitate, comuniune si dragoste. Pe lumea asta nu exista doar discordie, ci si destula caldura umana si impartasanie. Sper sa imbatranesc jucandu-ma sau neuitand sa ma joc. Tocmai fiindca lumea e plina de inversul jocurilor. Daca voi imbatrani intr-un chip ludic voi fi cu siguranta fericita. Si bine va fi.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on April 15, 2016.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: