Biografia preotului greco-catolic Vasile Cesereanu

 

004

(În fotografie, bunicul meu patern – Vasile Cesereanu, în 1926, la ceasul hirotonirii sale de către mentorul său, episcopul  Iuliu Hossu)

 

Vasile Cesereanu s‑a născut la 15 februarie 1899 în comuna Năsal din raionul Gherla, județul Cluj. A fost fiul a doi țărani, Grigore și Ana. Școala primară a urmat‑o în comuna natală. Liceul l‑a făcut la Gherla, mai întâi la Liceul de stat maghiar, apoi la Școala normală de învățători. De asemenea, a studiat la Liceul Andrei Mureșanu din Dej, unde a obținut bacalaureatul și maturitatea în 1921. S‑a înscris la Academia de Teologie greco‑catolică din Gherla, pe care a terminat‑o în 1925. În 1926 s‑a căsătorit cu Veturia Mureșan (născută la 17 septembrie 1900). Din această căsătorie s‑au născut patru copii, din care doar doi au supraviețuit: o fată, Maria (născută la 8 februarie 1933) și un băiat, Domițian (născut la 11 ianuarie 1935). Vasile Cesereanu a rămas văduv în 1953.

Tot în 1926 a fost hirotonit preot de către Iuliu Hossu, episcopul greco‑catolic de Gherla (mai târziu, episcop de Cluj‑Gherla și apoi cardinal in pectore). În 1937 a fost în pelerinaj la Roma. A activat ca preot în parohia Copru (aparținând de protopopiatul Câmpia), situată în județul Cluj (fost județ Someș). În parohia Copru a fost preot greco‑catolic vreme de 21 de ani, până în 1947, când s‑a pensionat pe motiv de boală. A fost apartinic, dar simpatizant al Partidului Național Țărănesc. După ieșirea la pensie s‑a mutat în comuna Budești din județul Bistrița‑Năsăud, unde a continuat activitatea preoțească în clandestinitate, în casa sa particulară. Desființarea de către regimul comunist a Bisericii greco‑catolice, în 1948, nu l‑a făcut să treacă la ortodoxie, ci a întărit credința sa statornică în greco‑catolicism. Acest abuz al desființării bisericii unite cu Roma i‑a reactivat misionarismul și l‑a mobilizat să se implice personal într‑o pledoarie tenace pentru repunerea în drepturi a cultului greco‑catolic. În timpul activității sale greco‑catolice clandestine a ținut constant legătura cu doi frați și călugări bazilitani (Grațian și Iacob) din Visuia.

În cursul anului 1956, în rezistența greco‑catolică s‑a derulat o amplă acțiune petiționară. Ea s‑a născut în urma îndemnurilor de statornicie în credință transmise de ierarhii supraviețuitori din închisoarea de la Sighet – Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan ­–, depuși la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde au fost vizitați de clerici și creștini clandestini din fostele eparhii. Cei trei ierarhi au redactat acolo un Memoriu în care cereau repunerea Bisericii greco‑catolice desființate în toate drepturile sale constituționale avute până la Decretul din 1 decembrie 1948. Două exemplare ale Memoriului au fost găsite la preotul Vasile Cesereanu și au fost reținute drept corpuri delict într‑un dosar de anchetă.

În mișcarea petiționară care a cuprins numeroase localități din fostele eparhii greco‑catolice, Vasile Cesereanu a alcătuit, în numele enoriașilor din localitățile învecinate comunei Budești, două Memorii, cu semnăturile celor care participau la slujbele clandestine și ale celor care aduceau cu ei foi volante semnate pentru a fi atașate respectivelor Memorii. În acestea se cerea eliberarea episcopilor întemnițați și repunerea în stare de funcționare a cultului greco‑catolic. Și aceste documente au fost înregistrate între corpurile delict cumulate în dosarul de condamnare la patru ani care a dus la întemnițarea preotului Vasile Cesereanu pentru delictul de instigare publică.

Pentru credința sa, Vasile Cesereanu a suferit șase condamnări (de luni ori ani), fiind încarcerat în închisorile Gherla, Cluj, Aiud, Jilava, cu pauze și intermitențe, din 1952 până în 1964. În total, perioada sa de închisoare însumează aproape șase ani. După eliberarea din închisoare a dorit să emigreze, dar autoritățile comuniste nu i‑au îngăduit acest lucru.

În 1974 a fost primit în Ordinul bazilitan (Ordinul Sfântului Vasile Cel Mare). Din 1975 a început demersurile oficiale pentru a emigra la o mănăstire din Glen Cove, statul New York, în Statele Unite ale Americii, unde se afla o comunitate de călugări bazilitani. Între 1975‑1977 a trimis mai multe memorii către conducerea P.C.R. și a statului român, cerând aprobarea pentru a emigra. Pentru plecarea în Statele Unite a cerut ajutorul părintelui ieromonah Miron Maftei Moldovan.

În vara lui 1978 a plecat la Roma (în tranzit spre S.U.A.). La Roma a cunoscut o serie de personalități din emigrație, între care canonicul Aloisie Ludovic Tăutu și Vasile Cristea (episcopul românilor greco‑catolici din emigrație). A avut mai multe întâlniri cu Pontiful Ioan Paul al II‑lea. De la Roma a făcut pelerinaje la Fatima și Ierusalim.

Din dispoziție papală s‑a stabilit definitiv și a slujit, ca monah bazilitan, la o mănăstire de maici – călugărițele „Inimii Maicii Domnului de la Fatima” (Suore Oblate), aflată la marginea orașului Roma. La această mănăstire erau găzduiți și alți preoți de origine română, între care părintele Sergiu Strezza.

În 1980 a înaintat Pontifului Ioan Paul al II‑lea un memoriu amplu (scris de mână în limba română, însoțit de o traducere italiană dactilografiată), în care a expus situația sa personală în cadrul Bisericii greco‑catolice persecutate în România; în același memoriu a cerut binecuvântarea papală ca membru al Ordinului Sfântul Vasile cel Mare. Acest Memoriu a fost adus la Cluj de părintele Silvestru Augustin Prunduș, superiorul preotului Cesereanu în cadrul Ordinului Sfântul Vasile cel Mare.

Vasile Cesereanu a murit la Roma, din pricina unei tromboze cerebrale, în 19 martie 1984. Este îngropat în cimitirul Campo Verano din Roma, alături de canonicul Aloisie Ludovic Tăutu.

 

 

 

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 12, 2016.

2 Responses to “Biografia preotului greco-catolic Vasile Cesereanu”

  1. Sunt nepotul parintilor bazilieni, de pie memorie, Iacob si Gratian din Visuia, pr. Ilie Ariesan, si ma bucur sa aflu ai multe date biografice despre Venerabilul Pr. Cesereanu. Si parintii mei mergeau mult la Budesti la Parintele Vasile, precum si unchii mei. Multumim de asemenea date si as vrea sa stiu mai multe de pr. Cesereanu. Cu respect, pr. Ilie Ariesan.

  2. Cartea va fi tiparita in 10 zile la Editura Scoala Ardeleana din Cluj, de unde va putea fi comandata de cei doritori. Va multumesc pentru comentariu. In carte apar destule referinte la cei doi calugari Iacob si Gratian din Visuia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: