Distopie mizerabilistă în filmul românesc contemporan (3)

Patul conjugal (1993) este unul din primele filme de după prăbușirea regimului comunist care pune pe tapet o viziune mizerabilistă (cu stil cu tot). Accentul este pe o spațialitate aproape abjectă care conține moral spiritul epocii de tranziție, proaspăt postcomuniste (și nu neapărat bietele suflete ale celor care locuiesc în respectivul spațiu). Apartamentul înghesuit și babelic din Patul conjugal este un microcosm alienat și alienant, patologizat: nu mai există diferență între dormitor, baie, bucătărie, întreaga locuință este molipsită de o promiscuitate imediată. Între closet și bucătărie ori pat nu mai există nicio distincție, totul este expus, revărsat, viciat; ușile nu se închid, mizeria și promiscuitatea circulă dintr-o încăpere în alta. Daneliuc insistă să filmeze mobilierul deteriorat și jalnic în sens chiar globalizant: cinematograful unde este director personajul titular Vasile (interpretat excelent de Gheorghe Dinică) se dovedește a fi tot un spațiu mizer, delabrat, la fel cu apartamentul de acasă. Iar closetul desfundat din cinematograf este chiar imaginea României postcomuniste care a depins sută la sută de vicisitudinile comunismului: closetele imunde deversând materie excremențială lichefiată. Mobilierul (masa, scanunele, dulapul) este utilizat și pentru a provoca avortul Carolinei, soția lui Vasile (bărbatul inventând, patologic, acest tip de agresiune); mobilierul devine un forceps, un instrument polimorf pentru avort (chiar dacă acesta este ratat). Același apartament este adaptat în a deveni un meschin platou de filmare pentru o peliculă porno, patul conjugal fiind punctul central al acestui platou de kitsch concentrat. Molipsit de spațiul imund instrumentat pornografic, Vasile încearcă să se spânzure, filmându-se în apartamentul-platou; totul ia forma unei hemoragii de mizerie psiho-umană: încercarea de spânzurare macabră a Carolinei, cuiele bătute în capul soției gravide (care nu a izbutit să avorteze cu ajutorul mobilierului) și, finalmente, spânzurarea concretă și definitivă (a doua) a lui Vasile în spatele scenei din cinematograf. Același apartament, peste cincisprezece ani de zile, va găzdui coitul grotesc dintre Decebal (copilul debil al lui Vasile și Carolina, cel care nu a putut fi avortat) și prostituata Stela (femeia pentru care Vasile ar fi fost dispus să renunțe la tot).

Spațiul este esențial la Daneliuc, fiindcă are funcție de psyché: nu doar individual, ci și colectiv. Așa cum este apartamentul grobian al lui Vasile, așa este și proaspăta Românie în postcomunism, dependentă ori chiar adictă și ciumată, contaminată definitiv, ca topos, de insalubritatea comunismului. Nu în zadar motoul filmului Patul conjugal este unul din Petre Țuțea, un sceptic ori chiar un cinic al tranziției, fost deținut politic în prima etapă a comunismului românesc: “… nu suntem pierduți ca popor. Poate că Dumnezeu are milă de noi și ne mai dă un picior în cur”. Spațialitatea mizeră nu este inedită neapărat în Patul conjugal, Daneliuc avusese secvențe marcante de acest tip și în câteva din filmele făcute în comunism: camerele autiste și înghesuite de cămin ori cabinele restrictive din Croaziera (1981), camerele delabrate și igrasioase de spital, cu iz de cavou lichefiat, din parabolicul film Glissando.

Lucian Pintilie, cu Terminus paradis (1998), asumă și el o perspectivă mizerabilistă (deși este decanul de vârstă al regizorilor români, cu altă formație și cu alte gusturi decât mai tinerii săi colegi regizori ori chiar decât etern-rebelul Daneliuc). Adevărat că mahalaua grotescă din De ce trag clopotele, Mitică? (1981) acuza nu neapărat mahalaua caragialiană, cât mahalaua comunistă România, iar odăile imunde și jalnice din Balanța (1992) – fie că este vorba despre spitale, apartamente, case – punctau pe șleau spațiul restrictiv și punitiv, infestat de Gulag, din perioada comunistă. În Terminus paradis, însă, Pintilie recidivează hiperbolic și mizează pe mizerabilism, catalizat fiind și de scenariul scris de trei prozatori, dintre care doi erau deja nume calibrate major în sens mizerabilist: Răzvan Popescu și Radu Aldulescu. Lor li se adaugă Răzvan Rădulescu care, deși e un prozator diversificat (cu mai multe nuanțe), este cunoscut și ca scenarist neorealist (adjuvant al regizorilor din noul cinema romînesc).

Terminus paradis, în opinia mea, este liantul și cordonul între Patul conjugal regizat de Daneliuc și sfârșitul mizerabilismului reprezentat de Moartea domnului Lăzărescu, celebra peliculă a lui Cristi Puiu. Viața lui Mitu Cafanu (personajul principal, interpretat remarcabil de Cornel Cașcaval) este legată ombilical de apartamentul său delabrat, de tip bidonville; deteriorarea este maximă, filmată minuțios, totul e periferic, apartamentul golaș, resturile unei bucătării descompuse, blocul însuși se află într-o mahala fățișă a Bucureștiului. Și, totuși, până la un punct, acest spațiu gregar și viciat este și un spațiu al dragostei împărtășite dintre Mitu și Norica, deși el rămâne mizer. De altfel, toate celelalte topos-uri din film (cârciuma lui Gili, camerele din cazarmă, casa lui Gili, vagonul de fugă) sunt la fel de părăsite (orfane), imunde și sărmane. Mitu este porcar, dar nu meseria îl molipsește; contaminarea generală vine de la spațiul constrângător, punitiv, restricționat, putrezit. Molipsirea vine de la marginalitatea descompusă care a invadat tot. Lucian Pintilie izbutește să se adapteze perfect, tematic și stilistic, la postcomunism și chiar la mizerabilism, prin acest film, fie că o face dintr-o competiție dorită cu mai tinerii săi confrați, fie că procedează pur și simplu dintr-un instinct regizoral profesionist (adică antrenat și blindat).

Cu un scenariu scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu și în regia celui dintâi, Moartea domnului Lăzărescu (2005) a constituit un sfârșit al mizerabilismului pe linia inițiată de Patul conjugal în tema vizată de mine în textul de față (filmul fiind, însă, multifațetat și mult mai complicat, inclusiv în sens metacinematografic, decât tema pe care o sintetizez eu aici). Mai întâi bucătăria cosmică (sau cosmicizată ironic, grotesc) a lui Dante Remus Lăzărescu (interpretat cu talent de excepție de Ioan Fiscuteanu), care concentrează o viață banală a unui om sufocat de obiecte și lucruri, fiindcă este singur, izolat, “orfan” și fără cordoane ombilicale în lumea în care trăiește și care l-a uitat ori chiar abandonat. E personajul-avorton, expulzat din lume, dinainte de a muri concret. Inclusiv telefonul se găsește în această bucătărie microcosmică, devenită budoar, baie, sufragerie (până la un punct – celelalte spații fiind secundare). Ochiul regizoral al lui Cristi Puiu este obsedat intenționat (cu tendință) de lucruri și resturi, ca și cum acestea ar fi personajele principale – ele și sunt, fiindcă anunță starea de cadavru a personajului și faptul că el conține o moarte agonică și o descompunere anunțată. Mobilierul este pauper și angoasant, înghesuit fățiș, punitiv; în bucătărie, omul a devenit un obiect alături de celelalte obiecte. Apoi, dormitorul preia rolul topografic și devine lumea, mai exact un turn babel adaptat: așternuturi, haos de cârpe și straturi, plus resturi și niște pisici (în loc de oameni). Starea de obiect neînsuflețit a făpturii umane, a personajului titular, este conservată în ambulanța psihopompă și în spitalele dezumanizante. Noul Gulag este birocrația, universul concentraționar rezidă în administrație grotescă și absurd funcționăresc. Detaliul devine la Cristi Puiu nucleu de acuză morală, cu ramificații; iar repetitivitatea detaliului (bucătăria ori dormitorul filmate leitmotivic, contrapunctic) și repetitivitatea obiectelor banale (între care și omul a devenit așa ceva) consacră un spațiu descompus, întrucât și psihicul (ori sufletul) este în descompunere, în stare de pre-cadavru. Cristi Puiu este demonstrativ în a înfățișa stratificarea acestei descuamări, asumându-și o lecție de anatomie a descompunerii.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on October 11, 2015.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: