România după comunism: problematizări, contestări și mitizări (2)

Golania, Kilometrul Zero, Zona Liberă de Neocomunism

(la 25 de ani după)

La 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti lua naştere un miting-maraton de protest împotriva echipei de neo-comunişti care se instalase la putere imediat după revoluţia din decembrie 1989. Maratonul avea să dureze pînă în zorii zilei de 13 iunie, cînd ultimii protestatari au fost evacuaţi în mod violent, maltratați de către Poliție și, ulterior, de către minerii chemați la București de președintele Ion Iliescu. Textul care se dovedise a fi Constituţia simbolică a maratonului de protest era Proclamaţia de la Timişoara, acesta fiind motivul pentru care în Piaţa Universităţii s-au strigat mai întâi următoarele lozinci: “Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, “Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, “16-22, cine-a tras în noi”, “”Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, “Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist”, “Adevărata emanaţie a Revoluţiei – Proclamaţia de la Timişoara” etc. Aceste sloganuri şi multe altele incriminau lipsa de voinţă a noii Puterii de a clarifica cine a acţionat violent împotriva demonstranţilor în decembrie 1989, lipsa de apetenţă etică a preşedintelui interimar Ion Iliescu, ca fost aparatcik comunist şi continuitatea dintre regimurile patronate de Nicolae Ceauşescu şi IOn Iliescu. Dar în cadrul manifestației-maraton s-au strigat ardent şi lozinci din decembrie 1989, precum “Libertate te iubim, ori învingem, ori murim”, “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, “Vom muri şi vom fi liberi”. Refrenul care a făcut carieră în Piaţa Universităţii 1990 a fost însă altul: “Mai bine haimana, decît trădător,/ Mai bine golan, decît dictator,/ Mai bine huligan decît activist,/ Mai bine mort decît comunist!”

Ce se reclama de fapt în Piaţa Universităţii 1990, în cadrul și în timpul mitingului-maraton? Întâi de toate, nevoia de purificare morală a românilor. Dar mai erau clamate şi chestiuni pragmatice precum: asigurarea liberei circulaţii a informaţiilor în mass-media; autorizarea unor posturi independente de Radio şi TV; încetarea presiunilor politice asupra mijloacelor mass-media; numirea unui civil ca ministru de interne; trimiterea în judecată a militarilor din Ministerul de Interne şi din Ministerul Apărării Naţionale care au participat la represiunea din decembrie 1989; adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara adică obstrucţionarea foştilor membri ai nomenclaturii şi foştilor securişti de a accede în straturile Puterii în postcomunism. Manifestaţia-maraton declanşase de fapt o a doua revoluţie, spirituală și morală.

Acuzîndu-i pe protestatarii din Piaţa Universităţii că ar fi “golani” ori declarînd că nu îi consideră reprezentativi pentru poporul român pe cei care au murit în 21 decembrie 1989, pe baricada de la Universitate, susţinînd că manifestanţii din Piaţa Universităţii sînt nişte contrarevoluţionari, Ion Iliescu şi echipa sa instalată la Putere vădeau dorinţa de a proiecta în manifestanţii anticomunişti nişte “bastarzi”, alungându-i în sferă infracţională. Cu alt prilej, Ion Iliescu avea să declare despre “golani” că stau “ca neghiobii în stradă”, sugerînd că ar fi cazul să se încheie cu respectiva “comună primitivă”. Preşedintele era extrem de iritat de contestarea sa morală, iar alergia lui s-a preschimbat treptat în mînie: soluţia găsită de Ion Iliescu avea să fie una extremă, anume lichidarea așa-numitei “comune primitive” din Piaţa Universităţii.

Ofensa de “golani” adusă protestatarilor de către Ion Iliescu a fost preschimbată într-o decoraţie de merit şi aşa s-a născut Golania, Zona liberă de neocomunism şi Kilometrul Zero, cum a mai fost ea numită zona delimitată de Piața Universității, în centrul Bucureștiului. Anvergura Golaniei a depins de mulţimile care s-au adunat în Piaţa Universităţii, mai cu seamă seara (uneori, era vorba despre aproape 100.000 de participanţi), şi de discursurile ţinute din celebrul Balcon al Universităţii, discursuri aparţinînd atît unor personalităţi, cît şi multor anonimi care percepeau zona ca pe o agora ori chiar ca pe un parlament simbolic. Verva Golaniei a fost spectaculoasă, întrucît participanţii făceau parte din diferite generaţii şi aveau varii grade de cultură şi instrucţie. Ceea ce conta era, însă, comuniunea iar “Imnul golanilor” era cît se poate de emblematic în acest sens (“Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă,/ Pînă nu vom cîştiga libertatea noastră”). Piaţa Universităţii devenise o Zonă ecumenică, o matrice, dar şi un spaţiu boem. Se aflau acolo, în comuniune etică, intelectualitatea de elită, studenţi, elevi, dar şi ţărani, oameni simpli; iar la marginea Zonei se afla şi o faună interlopă.

Golania devenise nu în ultimul rînd un teatru caricatural la adresa comunismului. Ceea ce se petrecea acolo era un fel de happening de tip pamflet, dar şi o fiesta a libertăţii de gîndire şi exprimare. Ironia, atmosfera de satiră, hazul, veselia, ghiduşia au devenit o caracteristică a manifestaţiei din Piaţa Universităţii 1990. Nu în zadar, în cîteva seri, regizorul Nae Caranfil a parodiat, cu ajutorul manifestanţilor, mitinguri electorale ale Frontului Salvării Naţionale sau ale Partidului Comunist Român. Erau vizibile şi debordante umorul şi persiflarea. Acestea făceau din Golania un adevărat spectacol, iar pe alocuri, chiar o feerie şi o sărbătoare. Spaţiul Piaţa Universităţii devenise un soi de omphalos al Bucureştiului şi al României, fiindcă aici era “pămînt sfinţit” de morţii din decembrie 1989, după cum declara un grevist al foamei,. În ciuda ironiei, exista, în acelaşi timp, o formă de sacru în Piaţa Universităţii: locul era perceput ca spaţiu sacrificial, ca un loc de veghe pentru cei morți acolo în decembrie 1989. Se poate spune de aceea că Golania a concretizat şi un fenomen religios aparte, “eretic” (cum îl percepeau autorităţile), ca altar laic împotriva neocomuniştilor ce se instalaseră la Putere.

Nu în zadar, Piaţa Universităţii a fost percepută de intelighenţie ca fiind Zona, o enclavă etică, sugerîndu-se legitimitatea ei morală. În centrul Zonei se află tocmai clădirea Universităţii, cetate a intelectualităţii, fortăreaţă a studenţilor, a minţilor libere, a creierelor nereeducate. Ideea de fortăreaţă spirituală va fi cea care îi va leza pe poliţişti şi mineri (în 13-15 iunie 1990, în timpul celei mai violente mineriade din România postcomunistă, care a avut un bilanț tragic de 20 de morți și peste 500 de răniți), aceştia intuind gherila studenţilor (şi protestatarilor anticomunişti, în general), nonconformismul lor de gîndire, drept care Universitatea va fi nu doar asediată de către polițiști și mineri, ci și vandalizată. Mai cu seamă ideea de universitate era cea pe care securiştii şi minerii simţeau nevoia să o pedepsească.

Spiritual vorbind, fenomenul Piaţa Universităţii 1990 poate fi înţeles şi prin intermediul nonviolenţei şi pasivităţii active; Golania materializase o experienţă aparte a libertăţii care avea efect transfigurator. În Zonă coagulase o formă de comuniune specială. Centrul Bucureştiului părea să fie atins de un har, de o energie spirituală, în sensul în care fenomenul Piaţa Unviersităţii era, cum am spus deja, o concretizare a unei revoluţii a doua, spirituală. Pătrunderea în spaţiul kilometrului Zero avea funcţia unui botez simbolic (a se vedea textul publicat de Corin Braga – “Piața Universității – fenomen religios”, Contrapunct, nr. 36, 1990).

Nu ştiu cît din toate aceste explicaţii şi interpretări mai pot fi asumate ori înţelese astăzi de cei care nu au fost niciodată în Piaţa Universităţii 1990, fie fiindcă nu au dorit să se afle acolo, fie fiindcă nu au putut să se afle acolo (mă refer la cei din provincie), fie fiindcă erau prea tineri (mă gîndesc la elevii și studenții de-acum). Dar, dincolo de realitatea fenomenului Piața Universității 1990, este limpede că, la oarecare vreme după epuizarea dramatică a mitingului-maraton, a luat naștere mitul Piața Universității 1990.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on June 13, 2015.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: