Un preot greco-catolic în vremuri de restriște (III)

Bunicul Vasile

 

Scrisori de mustrare adresate unor preoți și prelați greco-catolici, care au trecut la ortodoxie

În aceste scrisori, preotul Vasile Cesăreanu își conservă pledoaria pentru reîntoarcerea celor fragili moral la cultul greco-catolic părăsit și dezvoltă un discurs despre lepădare și pedeapsă, afirmând, însă, ca reîntoarcerea la cultul inițial va echivala cu o renaștere și cu regăsirea adevărului. Stilul este oracular și profetic, moralizator și sfătos, dur principial; dar există în aceste scrisori, întotdeauna, și o nuanță vindecătoare, terapeutică, în virtutea aducerii în turmă a celor rătăciți în credință. Modelele misionare și etice în acest sens ale lui Vasile Cesăreanu sunt apostolul Pavel și episcopul Iuliu Hossu. Numele celor cărora le sunt adresate aceste scrisori au fost radiate din dosarul de urmărire al bunicului meu patern, conservat în arhiva CNSAS. Printr-o scăpare a celor care au radiat numele respective, s-a păstrat, într-un singur caz, identitatea parțială a unuia dintre destinatari, acesta fiind numit părintele Sabin (fără altă precizare identitară legată de numele de familie). Data trimiterii acestei scrisori este și ea absentă, din păcate, dar cel mai sigur este că epistola mustrătoare a fost trimisă în anii șaptezeci ai secolului XX (am găsit, totuși, și scrisori datate; una dintre ele poartă data de 3 noiembrie 1970, alta, data de 25 ianuarie 1971, iar alta, data de 11 mai 1971).

Iată un fragment dintr-o astfel de epistolă mustrătoare (care, însă, nu are menționată data expedierii sale):

“Am crezut de bine și folositoare trimiterea acestei scrisori, cu o propunere, care va servi cauza sfîntă și dreaptă a credinței celei adevărate, și în același timp: binele sufletesc al S. Tale.

În anul 1948 cînd s-a deslănțuit furtuna comunisto-heterodoxă asupra Bisericii greco-catolice române, mai mulți preoți, între cari și S. Ta, s-au dovedit slabi la suflet și preocupați în primul rînd de interese materiale, ale vieții pămîntești, – s-au clătinat în credința lor. – S. Ta ai mers chiar mai departe, făcînd declarații supărătoare împotriva Romei, ai lucrat ca un fiu care aruncă cu noroi în obrazul mamei sale, care l-a născut și l-a nutrit cu laptele sînului său.

Născut și crescut în o familie preoțească catolică, – dintr-o dată în mod pripit ai schimbat credința, ca pe o marfă de tîrg. Nu ai făcut acest lucru în mod premeditat și convins, pe baza unor studii de documentare, ci ai procedat chiar mai rău decît biblicul Esau, care a vîndut numai dreptul său de primogenitură, pentru un <>. S. Ta ți-ai vîndut conștiința sufletului, vrînd să te pricopsești la un post mai înalt. Nu te jenezi să porți astăzi pe piept Sfînta Cruce, care este simbolul suferinței.

Nu te supăra, dacă spunem lucrurilor pe nume și fără menajamente, căci vrem să diagnosticăm boala și să-i căutăm vindecare – înainte de a expia bolnavul! Putem spune cu tot dreptul, că în momente de uitare de sine cîțiva preoți ați făcut o faptă rea: ați comis o trădare! Ați făcut o simplă vînzare a sufletului, pentru interese materiale și pentru a vă feri de anumite suferințe.

Da, Păr. Sabin, o viață întreagă ai mărturisit crezul catolic, pentruca apoi, în vreme de ispită, să-l lepezi dintr-o lovitură. Peste noapte, cum s-ar zice, ai schimbat îmbrăcămintea și ai luat o haină de împrumut. Ai făcut-o aceasta în tovărășia unor preoți, adunați prin forță la Cluj în 1 octombrie 1948, cari în mare parte aveau unele pete în trecutul lor și cari, văzîndu-se strînși, pentru a da o lovitură urîtă, au avut un moment de cinică sinceritate, caracterizîndu-se astfel: <>!

Pentru aceea este sigur, că conștiința S. Tale nu a fost și nu este deloc liniștită. În adîncul sufletului crezi și astăzi, ceeace ai crezut și ai mărturisit o viață întreagă pe bază de convingere.

Cînd ai văzut amenințările din 1948, ai vrut să-ți menajezi trupul. Te-ai temut de suferință, ai alunecat și ai căzut dela dreapta credință: în prăpastia apostaziei! Împreună cu ceilalți 37 de tovarăși de tristă pomenire, ați avut marea îndrăzneală, să vă ridicați glasul împotriva Romei. Totodată v-ați făcut vinovați de complicitate la prigoana cea grea și la asuprirea, care s-a deslănțuit cu multă cruzime împotriva greco-catolicilor buni credincioși. […]

Desigur, că o grea povară apasă acum sufletul Sf. Tale și ai dori o ușurare a conștiinței sufocate și o împăcare cu Isus Hristos, Cel ultragiat atît de greu!

Trebuie să te cutremuri, în nopțile de insomnie, cînd te sbați în așternut șit e gîndești la suferințele grele, ale acelor frați, cari au înfruntat cu tărie și unii rabdă și astăzi, rigorile temnițelor, iar alții au suportat muncile distrugătoare dela Canal, ca adevărați martiri adică mărturisitori ai credinței celei adevărate!

Însuși Iustinian Marina, – acela care a ajuns, ca un <> pe scaunul de <> patriarh, – a declarat într-un moment de sinceritate, că Episcopii și preoții noștri <>.

Chiar contrarii cei mai ireductibili au trebuit să admire frumoasele pilde de jertfire, pe cari le-au dat Episcopii noștri, dintre cari trei au murit pe arenă, – ați auzit desigur despre moartea silnică a Episcopului Aftene și arhiepiscopului Suciu, precum și marea mulțime de preoți, cari au împlinit și împlinesc și astăzi, sub ochii buimăciți ai Sf. Tale, cuvintele Mîntuitorului Isus Hristos: <>.

D-Ta, în momente de încercare, te-ai arătat slab și vrînd să eviți suferința, ai ales o cale comodă. Ai făcut trecerea împotriva convingerii, numai de teama unor greutăți, pe cari alții, foarte mulți, au știut să le suporte, nu numai cu resemnare, ci chiar cu multă mîngîiere sufletească, fiindcă li s-a dat lor un deosebit har de la Dumnezeu: ca să poată fi mărturisitori ai credinței.

Moartea celor trei Episcopi greco-catolici și a celor romano-catolici, precum și a multor preoți, apoi chinurile grele ale celor din temniți și suferințele tuturor acelora, cari muncesc și se sbat ca niște adevărați eroi, – vor rămâne totdeauna o povară grea, care va apăsa sufletul călăilor, cu cari ești în complicitate azi Sf. Ta!

Pentru aceea, conștiința Sf. Tale nu poate avea liniște niciodată! Sufletește ai rămas catolic desigur și dorești să ai prilejul ca înainte de a muri să te împaci cu Mîntuitorul Isus Hristos și să poți reveni la dreapta credință, pe care ai părăsit-o. Știi bine, că altfel nu-ți vei putea mîntui sufletul cel chinuit…

Tovarășii de azi si Sf. Tale își vor putea mîntui sufletul, dacă duc viață creștinească, fiind ei de bună credință în erezia lor. Sf. Ta, însă, care ai fost născut și crescut în Crezul greco-catolic, pe care l-ai propovăduit o viață întreagă pînă în 1948, – fiind acum în deplină cunoștință a greșelii în care mai perseverezi încă, – își dai seama cu ce risc mare trăiești? Ce va fi de sufletul Sf. Tale, cînd vei ajunge să te prezinți înaintea Marelui Judecător?…

[…] Cu toată tragerea de inimă îți scriem aceste rînduri, propunîndu-ți să revii fără întîrziere la atitudinea corectă, pe care ai părăsit-o în momente de alăbiciune.

Aceasta pentru două motive: 1. Pentru binele sufletesc al Sf. Tale. 2) Pentru bunul serviciu, pe care-l vei aduce cauzei sfinte. Acum este momentul să-ți asiguri mîntuirea sufletului, prin o faptă de valoare reală. Ar produce multă reconfortare sufletească pentru credincioșii noștri greco-catolici, o reparare a greșelii ce-ai făcut în 1948. Ce mîngîiere pentru preoții rămași buni și ce pildă de urmat, pentru cei rătăciți!

Să nu-ți fie teamă de arestare, chiar dacă vei fi amenințat cu asta. Nici heterodoxii nici guvernul nu se va blama înaintea opiniei publice, prin o astfel de arestare, deoarece motive de condamnare nu au. Domnia Ta nu vei agita pe nimeni, nu vei face sgomot, ci te vei retrage simplu și fără explicații, din postul ce-l ai.

Cum vei trăi? Nu fii îngrijat de asta! Desigur, nu vei duce o viața așa de plăcută și comodă, cum faci acum, totuși vei reuși să trăiești.

[…] Cîtă mîngîiere sufletească neprețuită vei avea după revenire! Ce liniște sfîntă se va așeza în conștiința Sf. Tale! Va prețui mai mult decît toate comoditățile lumești. Trebuie deci să ai puțin curaj în manifestarea credinței celei adevărate.

Isus Hristos te va binecuvînta și te va primi, căci El ne-a asigurat că Păstorul cel Bun se bucură de o oaie, care se întoarce la staul, chiar mai mult decît de 99, cari nu au rătăcit. Dumnezeu să-ți ajute și să-ți călăuzească pașii! […]”

O a doua scrisoare pe care o voi cita fragmentar este, cu siguranță, expediată după anul 1970, întrucât în cadrul ei apare menționată moartea episcopului Iuliu Hossu, care s-a petrecut în 1970. Ea este adresată unui înalt fost prelat greco-catolic. Din păcate, și din această scrisoare este radiat numele destinatarului. Iată textul mai jos:

“Iubite [nume radiat. s.n.]

Sînt vreo două luni de cînd v-am făcut o vizită de dragoste. Abia acum am auzit o veste care m-a impresionat adînc și m-a deprimat. Anume că ați trecut la ortodoxie și încă pentru un preț infim ca să nu zic infam. Apoi mi-am adus aminte ce mi-a spus o dată un vrednic confrate de fericită pomenire, regretatul [nume radiat s.n.], că aveați gînduri de apostasie încă atunci în 1948, cînd s-a produs nenorocirea. Dacă este așa, pentru-ce nu ați trecut atunci? Pentru ce a trebuit să treacă peste 20 de ani, în care v-ați încărcat de vrednicii pe linia credinței adevărate, ca prin o singură faptă – atît de detestabilă – să pierdeți dintr-o dată vrednicia atîtor ani și încă la sfîrșit de leat, cînd sînteți pe pragul trecerii în veșnicie.

[…]

Vă dați seama desigur că afară de păcatul personal al apostasiei, greu, mai presus de orice îndoială, și care nu poate fi dezlegat sub nici o formă decît prin lepădarea lui și prin întoarcere – de altfel aceasta fiind condiția sine qua non a iertării oricărui păcat greu, mai există și o a doua răutate a lui – sminteala. Pentru-că sf. voastră nu ați fost un <> cu nimenea, ca mine bunăoară. Ați fost un stâlp în biserică, un luceafăr cunoscut și văzut de mulți și încă de departe și cu atît mai gravă e acum sminteala Sf. Voastre. Ortodoxia desigur se poate felicita că a prins un <<pește mare>> dar noi și mulți ca noi deplîngem pierderea unui suflet.

[…]

Și totuși scrisul meu nu va fi zadarnic. Pentru-că ori va fi pentru Sf. Voastră ori împotriva Sf. Voastre (nu în mod material, ci spiritual) atunci cînd D-zeu va judeca lumea.

Părinte [nume radiat. s.n.] cu toată detestarea faptei Sf. Voastre, eu mă rog pentru Sf. Voastră. Mă rog ca pentru bunul meu protopop și viu de cîndva. Mă rog ca pentru iubitul frate în Hristos de cîndva. Mă rog pentru revenirea cît mai grabnică din staulul în care ați sărit. Mă rog ca Adevărul pierdut dar regăsit – să vă dea Viața.

Cu aceste considerații, sînt la Sf. V. Mai mic, Părinte Cesăreanu Vasile.

Budești 25 ianuarie 1971.

P.S. Cînd am fost la Sfinția Voastră mi-ați spus că: <>.

Trebuia neapărat să vă alegeți alt episcop nelegiuit și cu prețul defecțiunii de la credință? “

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on May 12, 2015.

One Response to “Un preot greco-catolic în vremuri de restriște (III)”

  1. Exemplar!
    Bun prilej de aduce aminte şi a “luptelor” Cardinalului Alexandru Todea. Şi, nu numai…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: