crizisme, vinovăție și foarte puțină comuniune

După căderea comunismului, lucrurile nu au mers strună în România, ci s-au poticnit în fel şi chip, atât la nivel politic, cât şi social, economic, etic. Dar era previzibil să se întâmple aşa. Societatea era fisurată, ţara, fragilizată, mentalitatea, parţial robotizată. Termenul postcomunism nu a fost, de aceea, utilizat de la început, din 1990, pentru că el era încă inadecvat. A fost preferat termenul tranziţie, întrucât era mai puţin tensionat, conţinea chiar o formă de neutralitate şi ambiguitate acceptabile pentru toată lumea: şi pentru comunişti, şi pentru anticomunişti, şi pentru apolitici, şi pentru cei care habar nu aveau ce se întâmpla în şi cu ţara lor. Mentalul colectiv românesc a înregistrat, în schimb, un alt termen care, chiar dacă nu a fost pronunţat ca atare, a funcţionat la nivel invizibil: acela de criză. Dacă prăbuşirea comunismului decapitase criza absolută de sistem materializată de regimul Ceauşescu (şi înaintea acestuia, de regimul Gheorghiu-Dej), postceauşismul (mai degrabă decât postcomunismul) a adus în vizor o criză acceptabilă, normală, produsă de debusolarea tranziţiei, la toate nivelurile. Totuşi, nu neapărat ingurgitabilă. Anul 1990 a fost emblematic în acest sens, plin de tensiuni, discordii, ranchiuni, frustrări, fratricide etc., dar şi de ironie jucăuşă, fantezie, solidaritate, stări de graţie – un an foarte interesat de studiat, cred, de istorici, politologi, psihologi, psihanalişti, jurnalişti (spun aceasta, fiindcă eu însămi l-am cercetat cu asupra de măsură, considerându-l a fi definitoriu pentru mentalitatea românească). Sindromul crizismului a apărut o dată cu prestaţia lamentabilă a proaspătului regim Iliescu, marcat de sechele totalitare, şi de înălţarea în rang a noului organism politic, Frontul Salvării Naţionale. De-a lungul celor 25 ani care au trecut de la căderea comunismului în România, crizele s-au manifestat constant (chiar dacă au avut şi caracter aleatoriu). Iată câteva dintre ele, la mari distanţe de timp unele de altele (selecţionate din mai multe sfere – politică, socială, morală): psihoza despre “terorişti” în decembrie 1989, procesul-mascaradă al cuplului Ceauşescu, pre-mineriadele din ianuarie şi februarie 1990, înfruntările româno-maghiare din martie 1990, evacuarea brutală şi programatică a ultimilor “golani” din Piaţa Universităţii în 13 iunie 1990 şi mimarea de către autorităţi a unei lovituri de stat, mineriada din 14-15 iunie; tensiunile dintre Biserica ortodoxă şi cea greco-catolică (soldată, în anumite cazuri, cu molestări fizice), mineriada din septembrie 1991, cazul Berevoieşti (care concretiza activitatea prestată încă de fosta Securitate şi după prăbuşirea oficială a comunismului); mineriada din 1999, scandalurile din CNSAS, corupţia generalizată la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice, scandalurile din cadrul Bisericii Ortodoxe Române legate de homosexualitate, tragedia de la Mihăileşti, criza ziariştilor ostatici în Irak; iar în ultima perioadă (2014-2015), scandalurile hemoragice ale corupției politice, financiare, economice. Au existat foarte puţine momente de comuniune în aceşti ani: 1. ieşirea în stradă mai ales a tinerilor, în decembrie 1989, pentru a înfrunta regimul Ceauşescu, prin asumare sacrificială; 2. fenomenul Piaţa Universităţii, mai cu seamă în perioada aprilie-mai 1990, care a concretizat un fel de stare de graţie şi o revoluţie spirituală, dar a unei minorităţi blamate de restul poporului care nu a înţeles ce se întâmplă; 3. ceremonia funerară a liderului țărănist Corneliu Coposu, omagiat simbolic de către aproape toţi românii, inclusiv de către inamicii politici; 4. vizita pontifului Ioan Paul al II-lea în România; parţial, poate, şi intrarea României în NATO. În rest, viaţa românească a fost și este în continuu fărâmiţată de scandaluri, tensiuni, amăgiri, sărăcie, promiscuitate şi minciună.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on April 15, 2015.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: