Fauna şi flora politică românească în postcomunism (I) – Licheaua

Circulă prin vremurile noastre româneşti o veche figură: licheaua. Aproape mereu cu surâsul pe buze, slugarnică în faţa celor puternici, tiranică, în schimb, faţă de cei de la care nu are ce să obţină, şantajând şi ameninţând în surdină (sau făţiş) pe unde şi la cine se poate, licheaua este – ideologic, social-politic şi psihologic – o rămăşiţă specifică, în România postcomunistă, tocmai a vechiului regim comunist. Provenită din mediul rustic sau de la periferia marilor oraşe, licheaua a dat mult din coate ca să ajungă la un post de conducere. A avea pâinea şi cuţitul, chiar dacă nu la un nivel ierarhic important, a fost întotdeauna ambiţia lichelei. A se gudura mereu pe lângă cei care aveau pâinea şi cuţitul la nivel ierarhic a fost, pe de altă parte, un alt scop constant al lichelei. Slugărnicia a făcut mereu parte din sângele ei de parvenire. Aceeaşi slugărnicie a pretins-o mereu şi de la subordonaţii săi, ca un pact de loialitate cu cei uşor şantajabili care, la rândul lor, pofteau să parvină asemenea lichelei.

Desigur, licheaua nu este proastă, ci nemernică, nu este lipsită de inteligenţă, ci are o viclenie ţărănească instinctuală. Atunci când este atacată pentru mârşăviile sale, licheaua oscilează: poate fi laşă, dacă îi este frică de mesajul celui care o sancţionează; sau poate fi agresivă, atunci când consideră că ar putea pierde totul.

De ce este periculoasă licheaua? Pentru că atunci când se simte ameninţată, nu se dă în lături de la nici o nemernicie (nu neapărat o mare nemernicie, dar măcar una medie). Nu în ultimul rând licheaua este periculoasă pentru că formează alte mici lichele care ajung să prolifereze şi să construiască un întreg sistem. Licheaua matură îşi creşte puii cu multă grijă: inclusiv aceştia trebuie linguşiţi, pentru a rămâne sub pulpana lichelei-cloşcă, pentru a depinde mereu de ea. Dacă puii vor ajunge performanţi sau nu, acest lucru nu este cuantificabil, ci depinde de contextul în care se manifestă licheaua, de cerinţele de pe piaţa morală şi caracterială a vremurilor. Fireşte, cum altfel, şi cu aceasta închei, licheaua nu are organ pentru etică: în fiinţa lichelei, etica este un simţământ nu doar atrofiat, ci autoextirpat.

P.S. Reiau acest serial prezent in cartea mea din 2007 – “Naravuri romanesti”, intrucat ceea ce am spus si scris acum 7 ani este inca valabil in Romania.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on November 11, 2014.

One Response to “Fauna şi flora politică românească în postcomunism (I) – Licheaua”

  1. Imi place foarte mult cum scrii si ce teme abordezi! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: