recenzie despre Un singur cer deasupra lor

A doua recenzie în România literară despre Un singur cer deasupra lor:

http://www.romlit.ro/un_cer_numit_romnia

 

Ruxandra Cesereanu,
Un singur cer deasupra lor,
Iaşi, Polirom, 2013

Nu am fost niciodată un fan al prozei practicate până acum de Ruxandra Cesereanu, mi se părea de la un punct încolo prea barocă, poetizantă, artificială, prea autoficţională, epatantă într-un fel care devine obositor. Nu m-aş fi gândit vreodată că Ruxandra Cesereanu va scrie o carte realistă. Ei, iată că a scris-o. Poate că fanii literaturii ei fantastice vor fi dezamăgiţi, dar eu mă declar de astăzi un fan iremediabil câştigat. M-am apucat de citit seara şi până spre dimineaţă nu am lăsat cartea din mână. Surprinzătoare reuşita formulei realiste pe care Ruxandra Cesereanu o adoptă în romanul Un singur cer deasupra lor, absolut surprinzător stilul, naturaleţea, neutralitatea „autorului” şi libertatea personajului. La drept vorbind, construcţia narativă nu este specifică romanului, sunt proze scurte, povestiri care nu se leagă narativ, ele însele un fel de cadre din viaţa personajului care concentrează o întreagă biografie, cu semnificaţia ei individuală şi tipologică. Ce uneşte aceste cadre, apoi aceste povestiri, între ele, alcătuind „romanul” unei ţări, este viziunea. Şi aici cred că Ruxandra Cesereanu a dat lovitura, ea a reuşit, cu mijloace stilistice în mod voit reduse la minimum, în felul unui cronicar, fără găselniţe narative sau focuri de artificii stilistice, doar înşiruind poveştile unor oameni „obişnuiţi”, în fond, nişte tipuri umane din România anilor 1945-1991, să obţină o frescă nu doar foarte complexă, dar şi foarte vie, emoţionantă. Toate povestirile te ating într-un chip tulburător, deşi sunt poveşti pe care le ştim, majoritatea, poveşti reale sau legende de pe vremea lui Ceauşescu.
Se ştie, mulţi oameni au uitat de teroarea regimului comunist, mulţi îl regretă pe Ceauşescu, se trăia mai bine pe atunci, pentru simplu motiv că ei au trăit mai bine, chiar dacă vecinul a fost „ridicat”. Mărturiile supravieţuitorilor din închisori sună ca o poveste de adormit copiii. Dar şi evenimente palpabile, Mineriada, o crimă la vedere, post-1989, a rămas într-o suspensie istorică şi morală, la nivel naţional. Am uitat. Am iertat.
Un singur cer deasupra lor cuprinde povestiri despre victimele şi torţionarii din timpul comunismului, dar şi din anii ’90-’91, despre cei care au mutilat în închisori şi despre cei mutilaţi, despre rezistenţa din munţi, despre cei trădaţi şi despre trădători, despre orfani, despre demolări, despre cei hărţuiţi şi racolaţi de Securitate, despre studenţii omorâţi la Revoluţie, despre crimele minerilor, despre morţi neelucidate ca aceea a lui Ioan Petru Culianu, despre securişti-ucigaşi şi generali de securitate, despre uneltele Puterii şi cei care le mânuiesc, despre credinţă şi putere, despre martiri şi bestii – toţi, nişte oameni „simpli”, obişnuiţi, în fond.
Este o carte despre Bine şi Rău, despre Dumnezeu şi Diavol, despre întrebarea dacă regimul comunist nu a fost iadul pentru poporul român, despre ce suntem noi, acum, laolaltă, după ce ne-am suspectat, turnat, urât, ucis, român pe român, vreme de 50 de ani. Mai suntem o ţară?
Cred că este important ca scriitorii români, neaserviţi vreunui regim, să scrie despre natura profund traumatică a trecutului nostru recent, despre culpabilitatea noastră „nerezolvată”. Să construiască o memorie, o responsabilitate. „Un singur cer deasupra lor” nu este o carte tezistă, nu este o carte răzbunătoare, nu este nici „înţelegătoare”, în sensul unei ambigue culpabilităţi generale care să îi pună în aceeaşi oală pe criminalii odioşi, pe mărunţii turnători şi pe cei care şi-au plătit doar supravieţuirea. Nu este nici măcar patetică, deşi de cele mai multe ori povestirile se bazează pe documente, pe fapte şi personaje reale tragice. Nu este nici crudă, chiar când relatează din „subterană” orori de nepovestit. Are o impersonalitate care o face şi mai vizionară, dar nu prin tonalitate, ci prin semnificaţie, prin semnificaţia globală a acestor povestiri şi personaje, luate împreună.
Răul şi Binele nu convieţuiesc, cred că este sensul poveştii româneşti plasate la începutul romanului. Poate că este chiar sensul romanului, nu ştiu. Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona. În viaţă, ca şi în literatură. Totuşi, există convertirea. Există personajul care este în tabăra răului şi care alege într-o secundă să facă binele. Şi invers. Răul este o chestiune de slăbiciune, binele ţine de forţa noastră? Răspunderea se joacă, pentru fiecare, în orişice clipă.
Ruxandra Cesereanu demonstrează prin această carte în care ea însăşi se reinventează că se poate scrie literatură şi în slujba Binelui sau atacând o problemă morală de care mulţi s-au plictisit înainte să cugete la ea. Şi poate şi mai mult, ea demonstrează că putem încerca să ne redefinim, să căutăm, prin literatură, sensul unei identităţi naţionale tot mai diluate. RALUCA DUNA

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on April 30, 2013.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: