micile nemernicii

Regimurile, timpurile, spațiile totalitare și oamenii care locuiesc (dintre puternicii zilei) în aceste timpuri, spații și locuri au dovedit întotdeauna (indiferent de nuanțe) mari nemernicii (crime, schingiuiri, șantaj, presiuni, imoralități socio-politice etc.) asupra celor neînregimentați în regimurile cu pricina. Dar un lucru era evident: colectivitatea, chiar și numai la nivel de gloată, manifesta nu arareori un acut simț de solidaritate tăcută măcar, dacă altfel nu era posibil (fiindcă hominizii erau siliți să mimeze obediența și conformismul). În regimurile, timpurile și spațiile în care libertatea regește (în principiu), au devenit, însă, la ordinea zilei micile nemernicii prestate de oameni obișnuiți/neobișnuiți față de alți oameni obișnuiți/neobișnuiți. Și, de obicei, acestea sunt comise de oameni care le-au fost odinioară apropiați celor cărora li se fac micile nemernicii (ce sunt acestea? – bârfe, intrigi, malformări sufletești intenționate și demonstrative etc.). Această reacție de viață socială este deja un tabiet. Drept care nu voi spune nicidecum: cine are ochi de văzut să vadă și cine are urechi de auzit să audă. Ci exact pe dos: cine are ochi de văzut, să nu mai vadă, și cine are urechi de auzit, să nu mai audă – fiindcă oricum e prea târziu, ochii au cruste, urechile au surzit. Micii nemernici rămân cu micile lor nemernicii și se simt pe potrivă astfel.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on March 24, 2011.

2 Responses to “micile nemernicii”

  1. Observatia este corecta, amara constatare: decaderea morala s-a raspandit ca gripa. Nu mai stiu unde am citit o replica la acuzatiile despre coruptia generalizata de la noi: romanii nu fura, ei se adapteaza. Pentru un psiholog suntem un caz interesant: e noapte? ne transformam im haita. Se pare ca nu stim sa facem lumina. Cele cateva “scantei” razlete… sunt glasuri in pustiu!

  2. adaptarea la formele fara fond…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: