clănțăii

În copilărie, când am auzit întâia dată cuvântul clănțău mi-am imaginat că vine de la clanță și că respectivul clănțău e un stăpân al clanței! Ceva mai târziu am aflat de verbul a clănțăni și de efectul sonor obositor al acestuia. Tot mai târziu am asociat cuvântul clănțău cu tipologia cioclovinei și a gonacului (mercenarul adică – dar termenii invocați aici pot fi găsiți în pamfletele eminesciene). Nu am de gând să comit acum vreun mic text despre cupiditate și turpitudine. Fiindcă te mai și saturi să vorbești și să înfățișezi ceea ce te dezgustă. Pur și simplu mi-am adus aminte de cât de vizibili sunt clănțăii și cum abundă cu puhoaiele lor sonorizate prin jur. Poate că, la urma urmei, substantivizarea lor vine, totuși, de la clanță. Tocmai pentru că e absurd. Sau pentru că nu este.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on March 2, 2011.

7 Responses to “clănțăii”

  1. sunt veşnici. aproape ca tatăl nostru… dor de dvoastră

  2. eternitatea clantailor este dizgratioasa si reprobabila, uh!

    si eu ma gandesc cu prieteshug la vremurile duse!

  3. Da, e una dintre realitatile care ma obsedeaza de mult timp… Cred ca prima oara am constientizat-o, socat, in decembrie ’89 – in naivitatea mea de-atunci, eram uimit sa vad puhoaiele de lichelism slugarnic care ieseau la suprafata… La un moment dat, peste ani de zile, comentam cu fiu-meu si descriam urmatoarea imagine: sunt unii care, imediat ce simt ce se tulbura apa, automat dau capul pe spate si scot limba spre cer, in asteptarea cohortei de cururi puternice care se vor prelumbla pe deasupra…

  4. este la tinta imaginea cu limba scoasa spre cer in asteptarea cohortei de…

  5. …Si cel mai incredibil (pentru noi, oamenii de nivel normal, cu valori morale firesti, cu o dozä de bun-simt decentä) este faptul cä majoritatea acestor indivizi fac parte din categorii care, în principiu, ne inspirä din start un nivel superior de respect: magistrati, parlamentari, demnitari… Un paradox care nu poate fi conceput decât în urma unui efort intelectual substantial – desprinderea de conditionäri, si asimilarea realitätii în tot ceea ce are ea mai nedrept si mai urât…

  6. clantaii nu sunt detectabili doar la nivel politic.
    e o moda deja in randul tinerilor cu aspiratii de critici literari, care vor sa parvina.
    si nu numai.

  7. O, da, dar vai de mine…!!! Eu am dat doar exemplele cele mai vizibile – dar câtä dreptate ai! “Si nu numai”, vorba ta… In lumea editorialä si a criticii literare, precum si în cinema si critica de film, si-n teatru, de asemenea… Vai si-amar!
    Mi-aduc aminte, prin 1987, la cenaclul lui Croh, am cutezat sä critic un fragmnt din “Femeia în rosu”, al lui Nedelciu. Au särit pe mine ca ulii. La plecare, un tip, Aurelian Lazu, m-a “consolat”, cä sä nu pun la suflet, cä asa e gasca lor, etc… Ei bine, peste fix o säptämânä, acelasi Laz a luat cuvântul, ve4stejindu-i cu multä condescendentä pe “cei care n-au înteles genioul lui Nedelciu”, si periind lugu-lugu famiglia Lefter, Hanibal & Co.! Asa, pe fatä!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: