întrebări despre patriotism

După micul dialog cu domnul Scorchfield am început să întreb pereții după cum urmează:

– Patriotismul există ca o formă de a avea sau de a fi?

– Conștiința de patriot ține de a avea sau de a fi?

– Cine pe cine/ce posedă în acest caz?

– Patriotul este dotat cu patriotism sau patriotismul este cel care se manifestă în așa fel încât decide ca o persoană să fie patrioată?

– Suferă patriotismul de azi de o formă de scleroză în plăci?

– Ca făptură întrebăcioasă ce sunt s-ar putea spune că sufăr de astigmatism patriotic?

(Desigur, întrebările acestea pot fi clasate ca fiind retorice sau excesiv pedagogice!)

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 23, 2011.

21 Responses to “întrebări despre patriotism”

  1. Dacă amestecăm posesia (posesiunea) cu existenţa (cu fiinţa), atunci am rezolvat răspunsurile, de ce să nu fie aşa când prima întrebare a societăţii este: “Ce posezi?” şi nu: “Cine eşti?”, cine eşti ca om, nu ca funcţie sau titulatură, adică prezumţia de nevinovăţie în acest ev nu mai există! Pentru că în trădare nu contează cât ai furat sau ai primit pentru ca alţii să fure, ci cât ai dai statului, adică celui pe care tu însăţi l-ai trădat. Tot ceea ce posezi este legal, dacă ai plătit impozit, nimeni nu întreabă de miros! (apropo de hoit)

    P.S. Asta nu înseamnă că am răspuns la întrebări, lucrul acesta poate dura mult timp în conştiinţa unui om.

  2. eu ma gandeam la tradare intr-un sens existentialist mai acut, in care prindeam in ghimpi (fara sa fie batut in cuie) si patriotismul (nesclerozat sau sclerozat, whatever)!

    si ma mai gandeam daca ar putea exista o metodologie a tradarii care sa fie explicata in chestiunea patriotica…

  3. Atunci “a avea” primează în favoarea lui “a fi”, individului nu-i pasă de existenţă, asistăm precum am citit; că la Nuremberg, la procesul ce a urmat după cel de-al II -lea Război Mondial, unul dintre marii capi nazişti avea probleme casnice de îngropat papagalii morţi în colivie, iar pe biroul său erau datele statistice (nici ei nu puteau altfel) ce reflectau exterminarea.

    În aceste sens, scriu că un “trădător” pus în situaţia de a fi dovedit va invoca absenţa pastilei de echilibrare a PH-ul din acvariul din camera copilului său.

    Asta înseamnă “a avea” !

    __________
    P.S. Tonul scrierii mele nu trebuie să afecteze pe nimeni, este doar un “ton” de revoltă personală.

  4. …am putea spune, prin urmare, ca patriotismul este un papagal mort in colivie pe care sofistii incearca sa-l revivifice christic, in ciuda faptului ca, daca ar fi cu adevarat inviat, respectivul papagal s-ar gasi tot in colivia in care a murit si tot acolo ar trai pana la a doua moarte!

  5. Mi se pare interesant subiectul.

    Patriotismul imi pare o forma si de “a avea” si de “a fi” la fel de mult cat este o forma de “a nu avea” si “a nu fi”. Ca sa explic magareata asta apelez la psihologie

    Patriotismul, (cel putin cum il vad eu) tine foarte mult de dorinta oamenilor (mai mare sau mai mica, depinde de om) de a apartine unui grup. Astfel patriotismul poate fi vazut ca nevoie biologica manifestata bineinteles in o mie si una de feluri. E un pact mai mult sau mai putin necesar pentru subiect intre subiect ca entitate individuala si comunitatea pe care tu probabil ca patriot o vezi ca fiind copacul a carei frunza tu esti.

    Aceasta relatie e o sabie cu doua taisuri pentru ca pe de o parte te ajuta in formarea ta ca fiinta sociala satisfacand pofta psihica a apartenentei unui grup. Fiind acceptat ca membru in grup automat primesti validarea identitatii tale ca individ de la milioane de oameni simultan (ceea ce ego-ului uman, de ce sa mintim, ii cam place)

    Reversul medaliei este evident faptul ca aceasta validare are un pret pe care unii nu sunt dispusi sa-l plateasca si anume topirea singularului in plural. Nu mai exista eu, exista noi, (Ca la Yevgeny Zamyatin) Te abati de la “program”, risti sa parasesti grupul. Pe cat de mult iti ofera o identitate, pe atat de mult ti-o fura. Esti o sfera nascuta in tara cuburilor? Ai face bine sa-ti creasca colturi.

    Patriotul este dotat cu patriotism sau patriotismul este cel care se manifestă în așa fel încât decide ca o persoană să fie patrioată?

    Bineinteles patriotul nu o sa zica niciodata ca el decide ce inseamna a fi patriot. El va spune ca patriotismul exista independent de el dar similar lui Platon va spune ca el, daca se poate numai el, are contact cu ideea de patriotism. Evident patriotul decide ce e patriotic pentru simplul fapt ca are puterea sa o faca. Il putem crede sau nu asta e decizia existentiala a fiecaruia.

    Cine pe cine/ce posedă în acest caz?

    Din nou este o chestiune de alegere individuala. Daca ma trezesc maine de dimineata si formulez o definitie a patriotismului, automat eu detin puterea pentru ca “Patriotismul sunt eu” ca sa reformulez celebra fraza. Daca pe de alta parte daca aleg sa cred o alta definitie, formulata independent de mine, dar care imi suna exceptional si ma “converteste” evident devin cel posedat

    Suferă patriotismul de azi de o formă de scleroză în plăci?

    Nu cred. Plus ca mi-e frica de definitii finale. “patriotism” si gata. Sunt tot atatea patriotisme cat sunt patrioti, cat sunt sisteme politice. Asadar intrebarea depinde foarte mult de genul de specificitatea a termenului.

    Ca sa dau un exemplu. In 89′ zice-se a fost revolutie. Niste indivizi au inlaturat un sistem politic nociv tarii. Acestor indivizi le putem acorda atributul de patrioti. Pana aici totul e bine. Dar stau sa ma gandesc, daca nu reuseau cine erau oare cei oficial considerati patrioti? Oare nu vitejii aparatori ai patriei care au “salvat” tara de la insurectie? Ba poate primeau si o medalie cu un autograf de la comitetul central.

    Asdar intrebarea nu poate avea un raspuns. Depinde de contextul istoric prea mult cat si de zona geografica. Altfel este definit patriotismul in Irlanda si altfel pe continent (de ex)

    Oai cat am scris…imi cer scuze daca am plictisit

  6. Si ca sa termin subiectiv. A-ti iubi tara inseamna a vrea sa o perfectionezi, sa o ajuti. Nu neaparat crezand ca la tine e cea mai verde iarba cat constientizand ca oricat de verde ar fi….se poate mai verde

  7. iata mai sus o lunga epistola catre contemporani 🙂
    (putea fi si mai lunga sau si mai scurta)

  8. am citit şi mai citesc odată şi sigur voi scrie ceva la rândul meu. 🙂

  9. astept cu impacientza si curiozitate ravashul pro- sau anti-patriotic din casa aflata sub zapezi 🙂

  10. Poate doar mai scurta, si se putea si mai buna. Dar nu, nu cred ca patriotismul a murit. Trebuie sa fim mai optimisti. Cuvantul pierde tren in fata noilor generatii deoarece au fost prea multi acea care l-au invocat si prea putini cei care l-au “dovedit”. In comunism oficial erau considerati patrioti cei care mergeau mana in mana cu crima in timp ce aia care chiar pot fi numiti patrioti erau persecutati. Cred ca cea mai importanta lectie istorica este ca patriotul critica, nu afirma, in nici un caz nu spune ca la el curge laptele si mierea cand de fapt curge sange nevinovat. Asta cel putin simt eu, subiectiv fiind.

  11. este un film bun, am o postare despre el, trebuie văzut tot filmul, ideea de patriotism este dărâmată metodic de către subiectul filmului.

    http://scorchfield.blogspot.com/2010/06/la-revolution.html

    voi continua ideea!

  12. cred ca ati comentat acum la o postare de pe alt blog al meu (cel mesmeic) 🙂

  13. Nu poti darama o idee. Suna excesiv idealist, stiu, dar nu poti. Omul crede ce vrea el sa creada fie ca o declara fie ca nu, fie ca isi sustine ideea cu argumente fie ca nu. (ca e bine sau rau nu ma simt in masura sa spun) dar cert este ca nici o armata de Aristoteli nu o sa schimbe asta. Omul e prea incapatanat (fie ca e o incapatanare pozitiva sau negativa)

  14. unul dintre cele mai bune articole despre patriotism
    http://www.informationclearinghouse.info/article25888.htm
    poate nu cel mai bun, dar este cel în care abundă citatele “marilor patrioţi ai lumii” şi ca să fie totul închis, scriu că sunt de acord cu citatul care termină articolul:

    “To me, it seems a dreadful indignity to have a soul controlled by geography.” — George Santayana, American educator and philosopher

  15. citatele sunt emblematice, intr-adevar! (din pacate, in multe din cazuri)

    cat despre sufletul controlat de gegrafie – prin 1980, interogatia obsesiva a tinerilor traitori in Romania era – de ce naiba ne-am nascut in tzara asta?
    (recomand de aceea sa fie vizionat filmul Croaziera de M. Daneliuc, macar in sens moderat pamfletar)

  16. M. Daneliuc face filme foarte bune, nu am văzut Croaziera, am văzut Glissando în schimb, l-am văzut chiar înainte de 1989, l-am revăzut apoi, impactul nu a mai fost acelaşi, cred că deja aveam probleme cu “patriotismul” 🙂
    Ţara noastră dragă se zvârcolea în anii 90 de câţi îi doreau binele.

  17. ei, bine, domnule Scorchfield, insist sa vedeti Croaziera! (indiferent de patriotism sau nu)

    cu zvarcolirea tzarii si a zisilor “oameni de bine” din anii 90, asa este!

  18. 🙂 la preţul de 43 de lei la Cărtureşti am găsit DVD cu filmul Croaziera de Mircea Daneliuc. Voi viziona!

    Continuând ideea de patriotism în sensul actual al vieţii civile – căci eu cred că acestă idee ne interesează acum, pot să vă scriu că ieri, 25 februarie 2011 s-a terminat “cel mai mare inventar fiscal” de după revoluţie. Apariţia fortuită a legii, care stipula că toate persoanele trebuie să depună o declaraţie (392B, caracterul simbolic este nerelevant), chiar şi “în zero”, adică neavând venituri, toate acestea cu noile declaraţii 112 ne duc clar la ideea că a fi patriot înseamnă “să-ţi plăteşti impozitele”; cam american scris.

    Vin altfel şi scriu că statul pentru a progresa are nevoie de forţă, de vitalitate; trăim vremuri în care banul este motorul societăţii, ori aceste impozite, fie ele mari, fie ele mici, fie că vin de la bogaţi sau de la săraci, duc la ceea ce medical se numeşte “profilaxie”.

    Vin şi altfel: statul prin funcţionari corupţi, deturnează banii ce provin de la impozite, crează mari “găuri financiare”, acestea se suprapun politicului; dorinţei aleşilor de-a fi realeşi, care prin decizii populiste crează alte găuri. Totuşi programul trebuie continuat, salariile să ajungă al cei ce se ocupă cu educaţia, sănătatea, justiţia etc. Posibilitatea ca în urma nereuşitei să vină un dictator este mare şi ştiţi de ce? Pentru că acelea va avea alte metode de strângere a impozitelor… pentru că oricum are nevoie de ele.

    De aceea populaţia nu este la curent şi nici nu va fi vreodată, rolul mass-mediei este ocurent. Dar aveţi posibilitatea să vă interesaţi dacă aberez, căci fără să bifez o zi oarecare, eu pot spune că 25 februarie 2011 a fost un mare pas spre democraţie în România.

    P.S. Sunt apolitic!

  19. de-abia astept impresiile dupa vizionare!

    domnule Scorchfield, nu zic ca nu aveti dreptate (aveti din plin), dar oare nu sunteti constitutional un sceptic recidivist?
    (chiar si eu, care “profetesc” amarui o ultima Romanie de la care ar putea, totusi, incepe altceva, par sa fiu ceva mai optimista!)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: