Ultima Românie (3)

Grosso modo, nu mi-am renegat niciodată ţara, ci am fost virulentă doar la nivelul conducătorilor ei politici ori al populaţiei asupra căreia izbutise, fie și numai simbolic, “spălarea creierului”. M-am considerat întotdeauna româncă şi am ales să rămân în ţara mea. Prin urmare, sunt româncă, m-am născut astfel şi am ales să rămân aşa ceva. Acest lucru mi-l asum: la urma urmei nu am cum să-mi extirp ori să-mi lichidez identitatea. Tocmai întrucât este a mea. Am, în schimb, alergie şi port bătălii cu România mahalagizată şi “ţigănizată”. Pe aceasta o resping, dar, chiar şi aşa, nu o insult şi nu o împroşc. Tocmai pentru că este şi a mea. Nu am cum şi nu pot să ucid România, fiindcă aş comite un soi de sinucidere simbolică şi o autolapidare. Dar şi fiindcă nu mi-am pierdut nădejdea. Nu sunt dotată cu vreo răbdare mistică, iar simţul meu critic este mereu un bisturiu apt să sancţioneze; dar nădejdea nu mi-am pierdut-o într-o ultimă Românie ceva mai pură decât înaintaşele sale. Manifest iritare la misionarismele desuete, la patriotismele lăcrămoase, la patetismele lichefiate. România este pentru mine acel steag cu stema comunistă decupată, din decembrie 1989. România este gaura din steag, o rană curăţată parţial, fragmentar, relativ.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 15, 2011.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: