pamfletari uitați (astăzi Arghezi)

Insolenţa ori ferocitatea lingvistică a lui Tudor Arghezi (pamfletarul) este una încălcătoare de tabú-uri în mod absolut. Adept al ţepeşismului pe care el însuşi îl formulează, adică al tragerii în ţeapă a viciilor româneşti, Arghezi se doreşte un justiţiar imprevizibil şi, uneori, chiar spectaculos grotesc (cel puţin prin apelul masiv la registrul putrid-excremenţial). Pamfletarul nu evită, de altfel, să folosească verbul a înjura, pentru a-şi califica insolenţa dusă pînă la extrem. Îi plac artificiile morbide, pentru că subliniază indecenţa lumii pe care o sancţionează: de aceea, închipuie un mare circ al lumii (populat cu bestii şi bestiole care, din cînd în cînd, mai au trăsături umane), pentru că vede în zoomorfism un bun instrument moralizator. Virulenţa sa absolută se manifestă, însă, prin aplicarea unei chirurgii majore catalizate de infectarea naţiei (“împuţiciunea” sau “împuţirea” este simptomul care decretează starea de urgenţă şi de asediu a naţiei) cu tot felul de boli etice. Putregaiul este ridicat la rang de materie primordială, dar în sens ironic, fireşte. Din dejecţii, Arghezi construieşte inclusiv un uriaş edificiu-hasna al politicii. Ca arhitect moral, el nu uită nici templul-bordel al unor instituţii precum aceeaşi politică, presa, dar şi … Biserica. Indivizii sînt culpabili prin faptele şi vorbele lor, dar şi fiindcă ei sînt taraţi din naştere, fiind iviţi dintr-un “coit defectuos”. Nu este vorba, din fericire, de români, în general, ci de românii corupţi, impostori, lichele (lista este, însă, mult mai lungă). Cititorului pamfletelor argheziene i se zbîrlește de-a binelea părul pe cap!

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 7, 2011.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: