mersul istoric al ororii

În romanul Ierusalim de Gonçalo M. Tavares apare la un moment dat o construcţie ideatică aparte: proiectul de a se reuşi intuirea mersului istoric al ororii, pentru fi întocmit un grafic cu ajutorul căruia să poată fi prevăzute viitoarele nuclee ale abominabilului. Scopul este să se obţină un grad zero al suferinţei într-un construct geometric în care un acelaşi popor ar fi emiţător şi simultan receptor de suferinţă. Dar o asemenea antropologie istorică este o speculaţie riscantă la nivel colectiv. La nivelul individului, însă, ea nu este aberantă, întrucât s-ar putea obţine o eventuală remiză între exterior şi interior, ca terapie de şoc. Popoarele sunt clasificate în roman în popoare-călău (care permit masacrele) şi popoare-victimă (care suferă masacrele). Care este limita dintre nebunie şi ştiinţă în cazul unor asemenea aproximări ce riscă să provoace complexe de superioritate şi de inferioritate la nivel colectiv? Tavares nu răspunde neapărat la aceste întrebări…

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on December 8, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: