mahalaua Romania (2)

 

Mahalaua România! (2)

 

Mahalaua sentimentală

 

          Trivializarea iubirii şi a ceea ce erau considerate, în societatea canonică, înaltele sentimente, conturează o mahala sentimentală cu efect grotesc. Erosul este ţigănizat, decăzut, mahalagizat (această ţigănizare nu are nimic de-a face cu erosul gitan, hispanic, care este unul pasional). Aşa cum cartierele de periferie ale marilor oraşe au devenit nişte mahalale, tot astfel sentimentele tari s-au mahalagizat, fiind urlate şi scuipate în public, în versuri penibile şi rizibile. Iubirea ori dragostea s-a preschimbat în amor şi sex, fiind verbalizată în mod trivial şi ieftin. Mahalaua a pătruns în suflete, întrucât mahalaua concretă, spaţială, a provocat naşterea unei mahalale sentimentale. Impurificarea, superficialitatea, vulgaritatea au coagulat într-o formă de cretinism verbalizat în ceea ce priveşte erosul.

 

Mahalaua masculinităţii şi  a feminităţii

 

          Masculinitatea nu mai are nimic eroic în contextul noii mahalale România. Chiar dacă există destul aer belic-justiţiar, masculinitatea cotidiană şi cea vehiculată în manele şi hip-hop, cu datele ei penibil-machiste şi triviale, este jalnică şi periferică, indiferent că avem de-a face cu o ipostază violentă (de violator, profitor ori mercenar sexual etc.) sau cu una de înfrânt (părăsit de femei, dispreţuit).

          Fufe, pipiţe, vampe, fete de cartier, târfe, şmechere apar din plin în cotidianul românesc. Deşi figura mamei, a nevestei, chiar a fecioarei mai există, încă, acestea sunt nişte repere care pot fi oricând trecute cu vederea. Cu cele din urmă nu poate fi practicată depravarea şi luxuria, cu cele dintâi, da. Voyeurism de trei parale, obscenitate şi grobianism, acestea sunt componentele râvnei sexuale teoretice a bărbatului de azi, cel puţin aşa înclină să ne facă să credem manelele şi hip-hopul, dar şi viaţa de zi cu zi.

 

Mahalaua vestimentară

 

          Veşmintele periurbanităţii sunt pe măsura ei: nu este vorba de o sărăcie lucie, care ar putea stârni compasiunea în sens firesc (haine ponosite, peticite), ci de cultivarea unui stil kitsch de îmbrăcăminte provocatoare. Stridenţa şi mai ales prostul gust sunt prezente în hainele cu zorzoane, tăieturi şi lipituri fără logică, decolteuri dorite cu sex-appeal extrem, culori inadecvate, accesorii stridente. În loc să camufleze corpurile dizgraţioase, aceste haine scot în evidenţă grăsimile, bolile, diformităţile; sau pur şi simplu dezgolesc în sens gratuit trupuri normale, dintr-o lipsă demonstrativă de pudoare. Este ca şi cum mahalagismul ar fi găsit veşminte pe măsură: ţaţa, ţoapa şi vampa (ca să iau doar trei ipostaze ale feminităţii de periferie) intuiesc în vestimentaţia lor o formă de limbaj cu “cârlig” pentru receptorii pe care îi vizează.

(fragment din Năravuri româneşti, Editura Polirom, 2007)

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on March 27, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: