mahalaua Romania (1)

Mahalaua România! (1)

 

Iată o Românie pe care o blamăm adesea de câţiva ani încoace, întrucât ea a devenit vizibilă şi dizgraţioasă: mahalaua România.

 

Mahalaua lingvistică

 

          Preocuparea mea pentru aspectele “mahalalei” româneşti în sens lingvistic a fost evidentă încă din Imaginarul violent al românilor (Editura Humanitas, 1993). Analizând exclusiv violenţa de limbaj din presa românească pe parcursul a mai bine de un veac, decodasem nouă registre ale limbajului violent, specifice mentalului românesc: subuman, igienizant, infracţional, bestiariu, religios, scatologic, libidinos, funebru, xenofob-rasist.

          Pentru a caracteriza mahalaua lingvistică de astăzi, mahalaua contemporană (care nu mai ţine de această dată strict de presă şi pamflet, ci de limbajul stradal vehiculat în centru şi la periferie sau în manele şi hip-hop), trei registre sunt evidente prin folosirea lor abundentă: registrul infracţional, cel libidinos şi cel scatologic.

          Prin registrul infracţional, se mizează pe un statut delincvenţial de tip frondă, al cărui scop este sfidarea şi provocarea lumii civilizate. Există, de altfel, o tentă argotică în mod tendenţios promovată, astfel încât să prilejuiască ruptura evidentă între lumea bogaţilor indiferenţi şi cea a săracilor pătimitori. Decăderea este una dintre temele favorite ale manelelor şi hip-hopului, decădere considerată a fi catalizată de trufia şi corupţia aşa-zisei lumi bune. Pentru că presupusa lume bună este incriminată, de fapt, ca fiind impură, declasarea este proiectată ca o decoraţie de merit. Infracţionalitatea de drept comun este văzută, de aceea, ca firească, legitimată de indiferenţa puternicilor zilei şi de procesul de invalidare continuă a autorităţilor.

          Cel de-al doilea registru, libidinos sau sexual, încalcă destule tabú-uri lingvistice din limba română. Denumirea agresivă a organelor sexuale este făcută chiar cu un fel de voluptate orgasmică. Vulgaritatea şi obscenitatea sunt considerate a fi arme de purificare cu de-a sila a prejudecăţilor, iar utilizarea lor este aproape ritualică în anumite cazuri. Efectul nu este, însă, unul sanificator, ci trivializator. Jocurile licenţioase lingvistic sunt patetice, iar efectul obţinut este un grotesc şi dezgustător. Să fie, oare, practicanţii hip-hopului agresiv adepţii obţinerii în eprubetă a unui catharsis inedit, prin scârbă?

          Cel de-al treilea registru evident este acela scatologic, tehnica fecalizării fiind destul de folosită. Nu doar indivizii sunt văzuţi ca fiind făpturi excremenţiale, ci se vorbeşte chiar de o stare generală de ordură. Imaginea României ca hazna ori latrină extinsă, deşi nu este numită ca atare, este sugerată, de pildă, prin intermediul acuzei de corupţie generalizată. Individul este văzut ca o dejecţie (obiect neglijabil şi neglijat de autorităţi), într-o ţară aproape dejecţie, abjecţia lingvistică fiind considerată, însă, un posibil instrument chirurgical de sanificare. Lucrurile sunt departe, însă, de a sta astfel. Fuck you, România!, titlul unui cântec al formaţiei Paraziţii, pedalează, la nivel de imaginar lingvistic, tocmai pe o igienizare cinică a ţării incriminate. Dezgustaţi de “mahalaua” (politică) şi de “ţigănia” (politică) România, “deratizatorii” intenţionează să o purifice prin şoc şi prin insolenţă: dar repulsia produce tot repulsie, lăsând la iveală doar plăcerea de a împroşca şi de a spurca. Cinismul trupei Paraziţii nu salvează nicidecum melodia Fuck you, România! de senzaţia de mocirlă morală (chiar dacă, în videoclipul promovat de Paraziţii, este incriminat pe bună dreptate regimul Iliescu din perioada 2000-2004, remarcat pentru caracterul său mafiotic la nivel naţional). Încercarea de a face un model din vulgaritatea naturală şi din agresivitate dă greş: nu poate fi model comportamental acela care porneşte de la o stare de delincvenţă lingvistică, oricât ar fi aceasta de asumată ca frondă şi oricât de întemeiate ar fi motivele acestei fronde!

          Pe forumurile on-line despre manele şi hip-hop, dar nu numai, dezbaterile sunt agresive şi inflamate. Combatanţii utilizează registrul subuman (ce vizează acuzarea, la nivel moral şi psihic, ca avorton, paria, rebut, handicapat a celuilalt, în scopul declasării şi desconsiderării acestuia); destul de folosit este şi registrul de tip bestiariu, care mizează pe o animalizare denigratoare, relativ obişnuită în ceea ce astăzi ar putea fi numit zoolimbajul cotidian: acuza de circ şi menajerie, locuită de o faună care stârneşte repulsie, funcţionează adesea ca loc comun. Mai rar este folosit limbajul rasist; funcţionează, de altfel, în România un antiţigănism catalizat, însă, de infracţionalitatea des mediatizată a respectivei etnii.   

(fragment din Năravuri româneşti, Editura Polirom, 2007)

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on March 25, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: