presa comunista (3)

 

Scânteia (1944-1950)

presa comunistă (3)

 

 

Plagă, cloacă, pecingine. Putregai şi puroi. Decrepitudine şi descărnare

 

         

          În 1948, în Scânteia, apare (în patru episoade) celebrul articol al lui Sorin Toma pe marginea poeziei lui Tudor Arghezi, articol intitulat “Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care, printre altele, acuzînd pestilenţialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancţionează un “urât mirositor vocabular”. Acest lucru s-ar putea spune mai degrabă despre limbajul agresiv promovat de Scânteia împotriva “duşmanilor poporului”. Mai întîi, este speculată ideea de “plagă”, de molimă, “pecingine”, “cloacă murdară”, “duşmanii poporului” fiind purtători de “venin fascist” de obicei, drept care ţara este “infectată” şi infestată de otrăvitori (agenţii “infecţiei” fiind ziariştii legionari ori antonescieni, dar nu numai ei, ca “otrăvitori de suflete”, ci şi universitarii “huligani” ca otrăvitori ai studenţimii) şi de “buruieni veninoase”. Iar şi iar, mîntuitorii unei asemenea molime nu ar putea fi decît aceiaşi comunişti cu rîvne oedipiene pervertite. Să vedem, însă, cum se manifestă “otrava” împroşcată de ziariştii atît de blamaţi. Iată cîteva fragmente din articolul “Procesul a trei ziarişti fascişti” (ziarişti care, de altfel, s-au manifestat, o parte dintre ei, printr-un limbaj extrem de violent în perioada interbelică), semnat cu patos revoluţionar de Horia Liman în Scânteia (An XVI, nr. 246, 1 iunie 1946): “Sunt cavalerii unui apocalips provocat cu cinism, metodic, după un plan scelerat, pentru un blid de linte sau un sac de aur. Cavalerii condeiului otrăvit n’au însă nimic interesant, ca înfăţişare, la prima vedere. Intră toţi – turmă – puţin intimidaţi de perspectiva cea nouă ce li se oferă, lor, criminalilor… /…/ Trei huligani, trei amatori de spectacole sângeroase. Toţi trei au incitat la crime, au aplaudat vandalismele săvârşite de elevii credincioşi ai scrisului lor, au rânjit la vederea ruinelor, a prăpădului provocat de propria lor explozie de ură şi demenţă. Sunt autorii morali ai dezastrelor pe cari le-au dirijat cu o voluptate neroniană, zi de zi, cu tenacitate diabolică. /…/ În jurul lor se desluşesc doar flăcări fluturate spre cerul întunecat, doar crime, doar dâre de sânge care nici o clipă n’au avut răgaz să se închege /…/ Numele trinităţii din boxă duhnesc a sânge. Infectează aerul şi scârbesc”.

          Treptele agresiunii sînt parcurse ierarhic, ajungîndu-se la o condiţie putridă a “duşmanilor poporului”: aceştia sînt “găunoşi”, “elemente descompuse”, “rămăşiţe” (adică resturi, ruine umane) intrate în putrefacţie, revelate prin “putregaiul fascist” (sau “putregaiul moral al burgheziei”) şi “puroiul legionar”, drept care poporul şi Partidul simt, pe lîngă “nemărginita revoltă”, “scârbă şi dezgust”. Limbajul coroziv legat de putrid este completat, în această retorică agresivă, de o dimensiune funerară ofensatoare, “duşmanii poporului” fiind consideraţi nişte “cioclii ai proprietăţii ţărăneşti”, “ramoliţi şi “strigoi” ori “paiaţe” (oameni goi, carcase). În editorialul nesemnat intitulat “Chipurile lor…” din Scânteia (An XVI, nr. 519, 9 mai 1946), zugrăvirea acuzaţilor din “procesul marii trădări” intentat lui Ion Antonescu şi colaboratorilor săi atinge apogeul prin batjocorirea verbală şi sublinierea decrepitudinii celor incriminaţi. Sugestia este aceea că, fiind “morţi” din punct de vedere moral, ei pot fi ucişi fizic, fără ca nimeni să se simtă vinovat pentru aceasta, tocmai pentru că ar purta pe trup semnele morţii iminente, ale putrezirii de vii. Iată cîteva secvenţe ilustrative din acest editorial: “feţele lor, descărnate, livide ori pământii, brăzdate de sbârcituri cari nu sunt urmele unui travaliu al gândirii, ci pielea boţită a cărnii unor trupuri din care a pierit tot ceeace constitue demnitatea şi măreţia unui om, credinţa într’o ideie, feţele lor tremurătoare, crispate, căzute, cu buzele vinete, cu câte un rictus intermitent, de nevropaţi sau posedaţi, ca şi calmul aparent al unora dintr’înşii, este oglinda aceleiaşi lipse de speranţe”. Se sugerează că acuzaţii sînt nişte ipostaze ale omului degradat, nişte stafii şi “foşti oameni”, care au început deja să putrezească. Iată cîteva portrete intenţionat construite pe ideea de decrepitudine: Constantin Pantazi (general) este o “figură caragialescă” dominată (ni se spune în transcrierea “Procesului Ion Antonescu” din acelaşi număr al Scânteii) de un “bâlbăit dezgustător”; alt general, Picki Vasiliu, are “faţa cenuşie, la fel de descărnată, cu cărarea părului alb şi rar, trasă dreaptă prin creştet, cu glasul mieros”; “gura îi joacă într’un tic nervos, tremurat spasmodic, involuntar, ca o expresie carnală a dezagregării materiei vii”; Traian Brăileanu este “stors, desarticulat, cu chelia semănată de peri cărunţi, ţepoşi, ca o perie tocită, cu gura ştirbă din care cuvintele ies inconsistente, gelatinoase”; Ion Petrovicescu este “sbârcit şi negru, cu gesturi iuţi de nevăstuică sau de isteric”; alt acuzat, Buşilă, are “aceiaşi inconsistenţă fizică a obrajilor căzuţi”; Radu Lecca este “negru-vânăt la faţă” (în extrasele din “Procesul Ion Antonescu” din acelaşi număr al Scânteii, Radu Lecca este portretizat astfel: “Hidos, cu obrajii buhăiţi şi mâncaţi de vicii, Lecca îşi ascunde rapacitatea sub masca nesimţirii”); Eugen Cristescu are “ticul des al limbii scoase mecanic din trei în trei clipe, lingându-şi maşinal colţul drept al gurii”. După cum se vede, acuzatorii vizează să demoleze mai întîi aspectul fizic al victimelor degradate pînă la ipostaza de cadavre vii. O insistenţă aparte este acordată gurii, chipului (ochilor apoşi), cheliei şi obrajilor, toate cele patru elemente dorindu-se a fi maculate de o senectute decrepită, dominată de o transpiraţie cleioasă şi de o buhăială pe care acuzatorii o doresc a fi porcină.

          Un text virulent împotriva lui Iuliu Maniu este semnat în 1946 (Scânteia, An XVI, nr. 539, 3 iunie 1946) de Ion Călugăru, purtînd titlul “Mortul care le trebuie”. Autorul îi proiectează pe liderii partidelor istorice ca pe nişte pensionari amatori şi profitori ai înmormîntărilor, figura centrală vizată fiind, însă, aşa cum am spus, a lui Iuliu Maniu care şi înainte, şi în timpul, şi după procesul lui Ion Antonescu, a vorbit despre acesta ca despre un patriot. “În multe orăşele de provincie /scrie Ion Călugăru, n.n./ există câte un pensionar mititeluţ, plin de ticuri, năselnic, certăreţ, care mai mult tânjeşte decât trăeşte. Timpul trece pe lângă dânsul şi îl înspăimântă parcă ar fi un torent. Molcome, risipite în negură sunt zilele târgoveţilor, însă, pensionarul le simte repezite, nebunatece, ofense pentru dulcea lui bătrâneţe. Totuşi, când dricarii drapează o casă şi apar steagurile de doliu şi dricul condus de cioclii în uniformă de diplomaţi, înfăţişarea, umoarea bătrânelului ponosit se schimbă. Devine alt om, altă personalitate. /…/ S-ar putea spune că unica bucurie ce i-a mai rămas în cenuşia-i existenţă, marea lui preocupare este să participe la toate înmormântările.” Într-un alt text din acelaşi an, Iuliu Maniu este înfăţişat din nou în mod ofensator, decrepitudinea fiind subliniată în cazul său astfel: ni se spune că vorbele îi sînt o “pârâitură penibilă”, liderul Partidului Naţional Ţărănesc fiind “găunos” şi “în pragul ramolismentului” (Scânteia, An XVI, nr. 582, 25 iulie 1946). Însuşi directorul Scânteii, Miron Constantinescu, va încerca o maculare cu orientare postumă în editorialul său împotriva unei celebre familii liberale (Scânteia, An XVI, nr. 688, 27 noiembrie 1946), încheindu-şi textul cu o profeţie ritoasă – “Iar pe cavoul familiei Brătianu, oamenii viitorului vor scrie: Aici zac rămăşiţele familiei Brătianu/Care şi-a clădit huzurul/Pe jaf, înşelătorie şi asasinat”.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 9, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: