extrema dreapta (5)

Extrema dreaptă românească (5)

În cele ce urmează voi inventaria imaginarul lingvistic violent din Porunca Vremii nu prin conţinutul articolelor publicate, ci prin titlurile şi sloganele mediatizate de gazetă în scop tendenţios şi publicitar (mizîndu-se pe cunoscutul efect de hipnoză fascinatorie, speculat în publicitate). Astfel, pot fi remarcate patru tipuri de titluri şi slogane: 1. care acuză exaltat aşa-zisa corupţie a evreilor, 2. care sînt legate de necesitatea “desjudaizării” (anunţată patetic-furibund), 3. sfaturi preventive date românilor ori aţîţări ale românilor în contra evreilor şi 4. slogane ameninţătoare la adresa românilor presupuşi a fi evreofili.

În primul tip de slogane se remarcă urgenţa cu care acuzatorii vor să înfigă steaguri pe întreaga hartă economică a României, punctînd locurile “infestate” de evrei şi “spurcarea” profitoare (pe spinarea ‘bunilor români’) a acelor spaţii care s-ar cuveni a fi igienizate: Dentistica acaparată de evrei, Traficul jidovesc cu diplome false, Negustorii jidani urmăresc acapararea Abatorului, Evreii deţin o proporţie alarmantă în inginerie, Din tainele ghettoului. Cum este speculată făina de către fabricantul de azime, Comerţul de cereale acaparat complet de jidani, Cum speculează jidanii recolta agricultorului creştin, Oraşe şi tîrguri basarabene pradă samsarilor jidani, O cruciadă a comerţului românesc. Negustori, recuceriţi comerţul jidovit!, Răzeşii moldoveneşti speculate de Iuda, Prelucrarea aurului şi pietrelor preţioase în mâinile jidanilor, Caracatiţa ovreiască ameninţă din nou farmacia română, Fabricanţii de parfumuri şi cosmetice: piraţii şi viperele pământului românesc, N’au ce căuta jidanii în presă şi literatură!, Să fie daţi afară jidanii din medicină şi farmacie!, Afară cu jidanii de la export. Vrem monopolul de stat!, O pagină de scelerat jaf jidovesc. Vermina iudaică în tripourile capitalei, Hiene cu stomah de crocodil. Piraţi şi ploşniţe, inamici publici ai României etc. Este vizibil, în enumerarea anterioară, infantilismul hiperbolei acuzatoare: de la dentişti la fabricanţi de parfumuri, de la ingineri la brutari, de la bijutieri la industriaşii cărnii, comerţul românesc era considerat a fi îmbolnăvit de negustorii evrei care “otrăveau” produsele pe care le comercializau şi, implicit, dezonorau meseriile pe care le practicau. Incriminatorii mizau pe suspiciunea pe care o strecurau în rîndul românilor (creştini), care aveau să boicoteze comerţul tutelat de evrei, în urma semnalelor de alarmă trase de aceşti presupuşi supraveghetori ai bunelor moravuri, bunului comerţ etc. Gazetarii antisemiţi de la Porunca Vremii pozau într-un fel de militarizaţi îngeri păzitori ai naţiei, văzută ca incapabilă să se mai apere singură în faţa blamatei avalanşe de corupţie semită. Nu le lipsea acestor igienizatori cu vocaţie disciplinară decît să poarte costumul şi masca de protecţie, pentru a încarna la propriu ideea atît de dragă lor, a “chirurgilor” României evreizate.

Un loc secundar îl ocupă apoi sloganele legate de demonizarea şi alteritatea evreilor (acestea vizînd re-românizarea României, adică aşa-zisa recucerire a naţiei din “ghearele” invadatorilor – veşnică obsesie a românilor, legitimă atîta timp cît suveranitatea nu fusese obţinută, dar aberantă atunci cînd suveranitatea naţională era împlinită). Iată o altă înşiruire reprezentativă: Români nici de sămânţă! Mai multă obrăznicie jidovească decât în Palestina, Spre sfârşitul lumii jidoveşti? Opiniuni naturaliste, Jidovimea nu se satură!, Demascarea monstruozităţii talmudice, Degenerarea jidanilor ca rasă (cu precizarea: Anomaliile faciale şi malformaţiunile craniului sunt cartea de vizită după care se poate distinge un jidan), Prin antisemitism la mântuirea neamului, Pacostea judaică, Pute ţara de jidani, Canalia judaică în ofensivă, Israel la ultima lui răspântie!, Judaismul este plaga cea mare a omenirii!, Iuda: fermentul şi şacalul războaielor, Israel, parazitul istoric al omenirii, Luaţi-ne ovreii de la sate … ori plecăm noi!, Pieirea ta, prin tine, Izraele! etc. Multe din aceste slogane sînt preluate din instrumentarul lingvistic colectiv al extremei drepte europene (în special din Germania), fiindcă este vizibil un pattern al violenţei antisemite; dar există şi românizări ale acestor slogane precum în Pute ţara de jidani, de pildă. Naziştii germani sau fasciştii italieni ar fi folosit, poate, verbul a mirosi urît sau, eventual, a duhni, dar românul foloseşte varianta cea mai concisă şi cu impact pentru publicul mediu, varianta neaoşă, cum s-ar spune. În cazul acestor slogane este, apoi, de remarcat, în subsidiar, ideea de mîntuire a neamului, obsedantă pentru adepţii extremei drepte româneşti care rîvnesc să fie percepuţi şi ca nişte misionari.

Iată acum sfaturile, scrise cu litere uriaşe, date de către agenţii supraveghetori ai pretinsului ‘bun românism’: Române: nu sta la masă cu jidanul!, Române: nu fi prieten cu jidanul!, Tovărăşia cu jidanul te pierde!, Prietenia cu jidanul te dezonorează!, Nu te băga, Române, slugă la jidan!, Prietenia ta cu jidanul nu-ţi face cinste!, Nu-ţi otrăvi sufletul cu presa jidovească!, Români şi Românce, nici un ac dela jidani!, Mamă Româncă, nu cumpăra dela jidan!, De jidan nu scapi decât lovindu-l în pungă!, Vrei să scapi de jidan? Boicotează-l!, Nu-ţi încerca norocul la jidan, Române!, Români! Feriţi-vă ca de foc de marfa şi de slova-otravă jidovească!, Fii Român! Nici un ban jidanilor!, Români şi Românce! Boicotaţi tot ce e marfă şi presă jidovească, etc. Ce ar fi de sesizat aici: mai întîi că sfaturile variază de la a fi concret-profilactice la moralizatoare; apoi că este solicitată o întreagă gamă a românilor – românul cu titlu de colectivitate, mama româncă, poporul român alcătuit din indivizi distincţi, dar şi nedistincţi, ori din cupluri şi familii. O anumită agresivitate se resimte în sfătoşenia aceasta ce se doreşte a fi sanificatoare: dezonoare, necinste, iată cîţiva termeni gîndiţi strategic, pentru a produce o culpabilizare a posibililor “ne-buni” români care, însă, mai au o şansă de îndreptare pe care le-o dau gardienii “adevăratului” românism, întru mîntuirea neamului.

În sfîrşit, ultimele slogane pe care le voi enumera devin agresive, sancţionînd românii presupuşi a fi ajuns la trădare, prin evreofilia lor: De eşti Român, dece stai la braţ cu jidanul?, Demascaţi-ne pe toţi Românii, slugă la jidan!, Ai să plîngi amar căsătoria ta cu Rifca!, Vai de copilul ce ese din unirea ta cu Israel!, Legătura ta cu jidanul e trădare de neam!, Repară-ţi greşala, rupe-o cu jidanul! etc. Poate că aceste ultime aşa-zise sfaturi sînt chiar mai reprezentative pentru mentalitatea epocii analizate aici, tocmai pentru că ele nu se mulţumesc să acuze “oculta iudaică”, ci se întorc inclusiv împotriva românilor, mai exact a românilor care nu mai sînt consideraţi a fi ‘buni români’. Milităroşii îngeri păzitori ai naţiei ajung să sugereze inclusiv epurarea românilor vinovaţi de aşa-zis colaboraţionism iudaic. Familiile mixte, prietenia românului cu evreul (Mihail Sebastian va nara, în Jurnal, pe bună dreptate afectat despre felul în care unii dintre prietenii săi de generaţie l-au repudiat), copilul hibrid etnic, toate aceste situaţii devin culpabile în logica purismului românesc instituit de extrema dreaptă. Interesant, apoi, este faptul că igienizatorii propun acţiunea de demascare la adresa românilor evreofili (care ar putea duce la un eventual linşaj public, chiar dacă simbolic deocamdată). De remarcat că acelaşi termen, demascare, va fi folosit cu voluptate de agresorii comunişti, atunci cînd vor instaura uriaşa acţiune de epurare a “duşmanilor poporului” (în cadrul reeducării violente din închisoarea Piteşti petrecută între 1949-1952, acţiunea şi termenul cheie al reeducării era demascarea întreită – externă, internă şi autodemascarea). Dar a demasca, şi în cazul legionarilor, şi în acela al comuniştilor, a dus, în cele din urmă, la concretizarea unui fratricid la nivelul naţiei. Aceasta este o altă notă comună celor două extremisme, de dreapta şi de stînga, marcate, de un complex mioritic al fratricidului. La urma urmei, unul din miturile considerate întemeietoare pentru naţia noastră se sprijină pe o baladă care consacră, pe lîngă resemnarea în faţa morţii, fratricidul violent. Extrema dreaptă românească şi comuniştii au comis un fratricid verbal mai întîi, urmat de unul concret, în carne şi sînge. În secolul XX, atît de glosata şi invocata toleranţă românească este o trăsătură de caracter inexistentă, cel puţin la nivel politic. ‘Bunul român’ îl va executa şi linşa pe ‘ne-bunul român’, atunci cînd nu îl va putea aduce cu de-a sila pe “calea cea dreaptă” a mîntuirii neamului.

 

(acest eseu face parte din volumul Imaginarul violent al românilor, Editura Humanitas, 2003)

 

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 5, 2008.

One Response to “extrema dreapta (5)”

  1. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: