extrema dreapta (4)

Extrema dreaptă românească (4)

 

 

          De departe, gazeta Porunca Vremii (am cercetat anii 1936, 1939, 1940), condusă de Ilie Rădulescu, excelează în cele mai dure şi umilitoare atacuri antisemite din perioada interbelică. Pe lîngă articolele propriu-zise, se remarcă caricaturi uriaşe înfăţişînd fie evrei puhavi, rînjiţi şi libidinoşi (circumscrişi imaginii căpcăunului), fie evrei rahitici, năsoşi, buzoşi şi satanizaţi. Se dorea o sensibilizare dublă, atît la imaginea evreului bogat, cît şi la aceea a evreului proletar, cerşetor, utilizîndu-se un bestiariu caricatural alcătuit din diverse insecte (păianjenul, mai ales, şi “păducherniţa”), corbi şi năpîrci, uneori acestea avînd “colţi tociţi de ură”. Atacul corporal era, şi el, esenţial, în acest caz, prin caricaturizarea pîntecului digestiv şi a chipului. Poezii ridicole, dar cu miză rasistă, sînt publicate tot în scop umilitor de către Porunca Vremii, Radu Bardă fiind, cel puţin pentru o perioadă, poetastrul antisemit de serviciu. Am reţinut două din producţiile sale: într-una, ţăranul român îşi propune să are ogorul cu “jidani” înjugaţi în locul boilor; într-o altă poezioară stupidă, evreica Rifca, gravidă, stă şi cerşeşte alături de căţeaua ei, care aşteaptă, şi ea, pui: evreii o miluiesc pe Rifca, în timp ce un român miluieşte căţeaua cu un “coltuc” de pîine. Morala este următoare: căţeaua va naşte cîini, în timp ce Rifca va naşte hiene! În 1940, este publicată, fiind inserată între diferite anunţuri mortuare, de felicitare, aniversări etc., o poezioară nesemnată intitulată Vâscul şi Jidanul. O voi cita în întregime, întrucît ea este emblematică pentru antisemitismul gazetei Porunca vremii: “Între vâsc şi-orice jidan/ E o mare-asemănare:/ Aceşti doi trăesc avan,/ Doar stând altuia’n spinare!…// Între pomi, deci, -se’nţelege, -/ Precum vâscul nu e pom, -/ Nici jidanul cu-a lui lege,/ Între oameni, nu e OM!…”. Intenţia insidioasă era aceea de a strecura în mintea românilor nu filozofice articole despre doctrina extremei drepte (articole pe care nu oricine le-ar fi înţeles), ci de a miza pe minima rezistenţă a românilor, mult mai tangibili afectiv şi mental prin astfel de producţii şi prin slogane scrise cu litere uriaşe ori titluri antisemit-inflamate, care ar fi fost reţinute printr-o pătrundere subliminală, aşa cum se întîmplă în publicitate. Mesajul se dorea a fi simplu, mecanic, minimal, mizînd pe reacţii pavloviene. Evreu trebuia să fie egal cu speculant, gangster, degenerare, subuman, infecţie. Uneori, este invocat cu aplomb un autor celebru, pentru a legitima antisemitismul: I. P. Prundeni tachina cinic “jidanii” cu “perciunii nepieptănaţi” despre a căror “duhoare” “râdea cu atâta poftă Schopenhauer”. Articole tendenţioase despre, de pildă, codoaşa Mina Goldstein care era traficantă a cărnii vii cu “biete” fete creştine, pigmentau abundent gazeta condusă de Ilie Rădulescu. Ce s-ar fi făcut directorul de la Porunca Vremii dacă nu ar fi existat evreii, ca să-i batjocorească? Întrebarea este pusă de un alt ziar al epocii (excedat de antisemitismul Poruncii Vremii), la care Ilie Rădulescu răspunde şocant că, într-o asemenea situaţie, ori ar muri (odată inamicii existenţiali dispăruţi, nici exterminatorul lor nu îşi mai are rostul) ori nu s-ar fi născut niciodată. Cu alte cuvinte, directorul de la Porunca Vremii îşi concepe antisemitismul ca fiind unul fiinţial, organic, matricial.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on February 4, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: