Eminescu – profetul minios (2)

 

“Maimuţirea” românilor. Desangvinizarea şi putrezirea ţării. Bube şi răni. Efectul de siluire, amputare şi hemoragie

 

          Problema degenerării raselor îl preocupă pe Eminescu dintr-un punct de vedere previzibil în contextul xenofobiei sale: naţia română riscă să involueze datorită deversării în ea a raselor şi naţiilor străine (grecii şi evreii, în mod special) deja degenerate. Parlamentul dominat de liberali (de origine greacă) este o “menajerie de curiozităţi etnologice şi zoologice”, adică de sub-oameni, de rase bolnave. Grecii, am spus-o deja, sînt blamaţi ca “stîrpituri ale Fanarului”, “venitúri”, “lepădăturile Orientului european”, “lături”, compuse din indivizi microcefali degeneraţi “ale căror cranii au cinci dramuri de creier” sau manifestă “înmuierea de creieri şi atrofia oaselor craniului”, fiind aproape imbecili genetic, adică; aceştia au “tigve strîmte”, “scorburi găunoase” şi “cefe groase de sceleraţi”; C. A. Rosetti are “căpăţînă de mac”, un altul are în loc de cap o “buturugă”. Grecii liberali, în special, dar şi străinii, în general, sînt consideraţi ca fiind “rase degenerate, cari coboară zi cu zi mai jos pe scara organică, pînă ajung a se îngropa ca cînii şi ca maimuţele” ([‘Luptătorul’ din Focşani], Opere XIII). Aceştia ar aduce românimea la starea de “maimuţire” şi “disselecţiune”. Plebeizarea este considerată, de aceea, a fi inerentă. Ca partid, liberalii (“roşii” în mod special) produc decadenţa fizică şi intelectuală a României, prin decrepitudinea morală pe care o instaurează. Precum plantele parazite pe un stejar (metafora vegetală preferată a lui Eminescu, în publicistică), liberalii sînt “hoituri cu asemănare de om”, “guşaţi cretinizaţi”, fără creier, bipede dominate de pîntecele digestiv, “stîrpituri cu gura largă” (cu chipul inform, invadat de partea bucală), “pitici”. Ei veştejesc naţia, fiind consacraţi ca “toţi crăcănaţii şi cocoşaţii din ţara românească”. Despre evreii proletari (nu doar negustori) care au împînzit România, gazetarul consideră că au drept odrasle “copii reduşi şi închirciţi” din punct de vedere fizic şi intelectual, adică rebuturi umane. Hibridizarea va duce, astfel, în profeţia apocaliptică a lui Eminescu, la “disoluţiunea” României (pe post de athanor şi hotel în această alchimie considerată a fi periculoasă), la o degenerare dublă, fizică şi morală a naţiei, la “discompunere chemică” şi “dezagregaţiune” sporite de molima demagogiei.

          Eminescu manifestă o tendinţă făţişă de corporalizare a României şi a naţiei ori rasei române infestate de rău (străinii, corupţia politică etc.), după cum se va vedea mai departe, chiar dacă finalul acestei corporalizari va fi o deconstrucţie. Imaginile sale devin viscerale, cu măruntaie. România are un “corp moleşit” şi desangvinizat de corupţia liberală, astfel încît, în cadrul unei parade militare oficiale, ochiul gazetarului zăreşte doar trupuri de “cocoşaţi şi strîmbi”. Corpul matriotic are, apoi, “răni” şi “bube”, fiind virusat de acelaşi liberalism demagogic. “Bubele” sînt, însă, şi organice. Altădată, România este imaginată ca un “taur” înţepat de demagogie, în corrida politică. Ţara ori părţi înstrăinate din ea (Basarabia, de pildă) sînt văzute ca nişte trupuri îmbolnăvite, putrezite, dar nu prin ele însele, ci printr-o molimă adusă dinafară. Grecii liberali (“lepădăturile” Fanarului) sînt în mod aparte vizaţi ca fiind cei care produc putrezirea de vii a românilor. Considerată vîndută la mezatul politic de după războiul din 1877, Basarabia este proiectată ca un cadavru proaspăt, coborît în groapă, deasupra căruia liberalii, maeştri inclusiv în discursuri funebre, adică palavragii şi demagogi, ţin duscursuri demagogice ([Trist e cînd o naţie mică], Opere X). Întregul trup al ţării devine putred (“în descompunere deplină”) prin formele poleite (fără fond) impuse şi prin mizeria politică. Dar liberalii (greci) sînt consideraţi a fi şi “lipitori”: prin urmare, ei vampirizează trupul ţării. Cu alt prilej, ei “sug măduva poporului”, tocmai fiindcă sînt nişte “fosile” ori “bastarzi rahitici” care nu se pot revigora decît prin ingerarea celuilalt (acesta fiind ‘bunul român’, după cum este uşor de bănuit). Altădată, liberalii greci sînt acuzaţi de canibalism politic şi naţional, într-o sentinţă eminesciană concentrată: “rasa etnic rahitică a noilor fanarioţi a-nceput să mănînce la românism”. I.C. Brătianu, prim ministru în anii în care Eminescu scrie la Timpul şi combate polemic, este catalogat drept “îndopător” al “lacomilor” din partidul liberal; “îndopător” cu trupul României, se înţelege. Chestiunea evreiască este pusă şi ea în termeni de corporalitate, la un moment dat. Prin invazia lor, evreii (“hiene”) i-ar vampiriza pe românii care, din pricina aceasta, au devenit “anemici” ca rasă. Invazia evreiască s-ar petrece, conchide în mod aberant Eminescu, şi la nivelul natalităţii. Astfel, profitînd de o statistică din judeţul Vrancea, Eminescu încearcă să demonstreze că mortalitatea este mai sporită la români decît la evrei, ca şi cum românii morţi le-ar fi făcut loc evreilor, ca aceştia din urmă să se înmulţească şi să încapă în pîntecele-gazdă al ţării! Ca şi cum rata natalităţii ar fi fost mai mare la evrei, fiindcă rata mortalităţii era mai mare la români! De fapt, gazetarul le reproşa evreilor refuzul lor de a fi asimilaţi. În general, Eminescu constată o stare de “siluire” a trupului ţării (feminizat matriotic, fireşte) care, în plus, manifestă şi diverse anomalii produse de invazia “veneticilor”. Deşi provine dintr-o “mumă glorioasă şi blîndă”, trupul ţării este epuizat, dezosat, cu încheieturile mîncate, întrucît stomacul liberal (mai cu seamă) digeră tot. Ca autopsist moral, Eminescu constată “cadavrul sîngerînd” al României, patria ruptă în bucăţi, iar poporul, în fîşii, de străinii invadatori; el ţine să atragă atenţia că liberalii “cloroformizează” naţia română, pentru a-i amputa membrele. Mai tîrziu, în 1888, într-un articol din România liberă, Eminescu va vorbi despre o “hemoragie a corpului naţional”. Amputată şi desangvinizată, România este acum un ciot uscat pe care nimic nu îl mai poate face să renască. Corporalitatea ei a pierit, într-o lecţie de disecţie patetică a imaginarului lingvistic eminescian.

Advertisements

~ by ruxandracesereanu on January 17, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: